La finalul celui de-al treilea mandat de primar al Bistriței, Ovidiu Crețu le-a mulțumit bistrițenilor pentru încredere printr-o broșură ce cuprinde un scurt bilanț al edilului din cei 12 ani în care a condus Primăria Bistrița.

Broșura este alcătuită din 12 pagini și în deschidere, Ovidiu Crețu a adresat câteva cuvinte bistrițenilor:

”Stimaţi cetăţeni ai Bistriței,

În ultimii 12 ani, pe parcursul a 3 mandate, m-ați onorat cu încrederea dumneavoastră și prin votul exprimat m-ați învestit să conduc administraţia municipiului Bistrița din funcţia de primar, calitate în care m-am străduit – și afirm că am reuşit în bună măsură – să identific oportunităţile de dezvoltare armonioasă a orașului și să fructific şansele pe care fondurile europene ni le-au oferit.

Am fost în permanenţă preocupat de realizarea unor obiective importante pentru oraș, care să determine devenirea lui europeană; aceste obiective, materializate în proiecte, pe care vi le-am prezentat înainte de a vă cere votul pentru un nou mandat, au întrunit sufragiile dumneavoastră pentru că ele au fost gîndite să aducă o creştere a calității vieţii oamenilor şi să înfrumuseţeze oraşul nostru.

Totalul fondurilor europene atrase până la această dată (contracte semnate) se ridică la valoarea de 133 milioane euro, ceea ce ne situează pe unul din primele locuri la nivel național, iar raportat la perioada de finanțare 2014-2020 suntem pe primul loc în Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest, cu peste 4.423 lei / locuitor, înaintea tuturor oraşelor din Transilvania de Nord.

Vă mulțumesc pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o, pentru susţinerea și sprijinul dumneavoastră iar acum, la final, doresc să fac o succintă trecere în revistă a lucrurilor pe care le-am realizat împreună, exprimându-mi și în acest fel recunoştinţa”, le-a transmis Ovidiu Crețu locuitorilor orașului.

În paginile următoare sunt prezentate în linii mari câteva dintre cele mai importante proiecte implementate în perioada celor trei mandate ale primarului Ovidiu Crețu:

”Toate aceste realizări nu ar fi fost posibile dacă nu s-ar fi format în jurul meu o echipă ambițioasă și performantă, de funcționari ai primăriei, care au inițiat și fundamentat tehnic, economic și juridic toate proiectele, iar apoi au urmărit realizarea lor practică – le mulțumesc tuturor pentru inteligența, priceperea și eforturile aduse la dezvoltarea orașului.

Am avut în permanență alături de mine o largă majoritate a consilierilor locali, care au dezbătut, îmbunătățit și susținut toate proiectele mele, cu importantul lor aport am realizat devenirea europeană a Bistriței – le mulțumesc fiecăruia pentru implicare şi solidaritate.

Susținerea cetăţenilor este esențială în orice demers, am simțit această susținere în permanență, am simțit umărul dumneavoastră alături de mine chiar și atunci când situațiile au fost dificile, vă mulțumesc și vă sunt recunoscător pentru tot ce mi-ați oferit, stimaţi cetățeni ai municipiului Bistrița”, a încheiat Ovidiu Crețu în broșură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.