Două centre comerciale vor fi deschise anul acesta pe Calea Moldovei. Una dintre condiţiile impuse de către investitori a fost dispariţia „pieţei de la ruşi”. Deşi Primăria Bistriţa încă nu are bani pentru a-i muta pe comercianţi în altă locaţie, se pare că i-a lăsat deja cu ochii în soare chiar de anul acesta.
Începând din acest an, Bistriţa intră în grupul oraşelor „civilizate”, cu mall la purtător. În toamna acestui an se vor inaugura două centre comerciale, care, culmea, sunt situate pe aceeaşi stradă şi anume Calea Moldovei.
Se pare că investitorii au venit şi cu pretenţii atunci când au anunţat că vor băga sume importante în terenurile de la Bistriţa. Una dintre ele vizează „piaţa de la ruşi”, care trebuie să dispară.
Informaţia a fost confirmată de primarul Ovidiu Creţu încă de anul trecut, chiar dacă doar cu jumătate de gură. Soluţia pentru comercianţii din piaţa cu tradiţie de decenii a venit şi ea târziu şi nu poate fi pusă în practică, din lipsă de bani.
Municipalitatea intenţionează să îi mute pe comercianţi în Decebal, unde ar urma să se construiască două clădiri pe mai multe nivele pentru a putea adăposti practic ambele pieţe.
Doar Planul Urbanistic Zonal „Amenajare şi modernizare Piaţa Agroalimentară Decebal” a scos din vistieria Primăriei Bistriţa 12.000 de lei şi asta se întâmpla în anul 2014. Trei ani mai târziu, în 2017, lucrurile nu s-au mişcat deloc.
Primarul Ovidiu Creţu miza pe fonduri europene pentru modernizarea Pieţei Decebal, însă a aflat chiar anul acesta că nu va fi posibil. Până una alta, Primăria Bistriţa a alocat 300.000 de lei pentru studii de fezabilitate, expertize tehnice, avize şi acorduri.
Comercianţilor din piaţa de la ruşi nu li s-a prelungit contractul
Comercianţii spun că nu li s-au mai prelungit contractele de închiriere a spaţiilor din piaţa de la ruşi şi că nu au primit nicio explicaţie pentru acest lucru. Aceştia spun că habar n-aveau că municipalitatea ia în calcul să îi mute în Decebal.
„Începând de anul acesta nu mai avem contract de închiriere pe spaţiu încheiat cu Primăria Bistriţa. Nu a venit nimeni să ne explice ce se întâmplă. Am aflat şi noi din ziare că vom rămâne fără afacere când se deschid centrele astea comerciale”, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa unul dintre comercianţi.
Până una alta, un alt centru comercial, de data aceasta privat, profită de lipsa de organizare a Primăriei Bistriţa. Este vorba despre administratorii centrului Cibela, de unde se aprovizionează mai toate magazinele mici din întreg judeţul.
Polimed Com, producătorul de mase plastice care a preluat Cibela de la grupul Topaz, se pregăteşte să modernizeze centrul şi nu ar fi mare minune să îi „adopte” şi pe comercianţii din „piaţa de la ruşi”.
„Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Modernizare centru comercial existent CIBELA”, propus a fi amplasat în municipiul Bistriţa, str. Calea Moldovei nr. 17, judeţul Bistriţa-Năsăud”, se arată într-un anunţ postat pe site-ul instituţiei.
Se pare că cei de la Polimed Com au în plan recompartimentarea complexului. Deocamdată nu se ştie la ce sumă va ajunge investiţia pe care o pregăteşte producătorul de mase plastice.
Mall-urile se contestă în tribunal
Mall-urile nu s-au rezumat la a cere municipalităţii să mute „piaţa de la ruşi”, ci au început să se conteste şi în tribunal, după cum a arătat Gazeta de Bistriţa într-un material din luna mai.
În data de 24 mai, Element Development SRL (cei care construiesc lângă piaţă) şi-au acţionat în judecată competitorii, adică pe cei de la Apple Development. Investitorul a chemat în judecată şi Primăria Bistriţa.
Investitorul contestă autorizaţiile şi documentele emise de către Primăria Bistriţa, pentru cei care construiesc lângă Kaufland. Obiectul dosarului este „anulare act emis de autorităţile publice locale”.
Deocamdată, judecătorii Tribunalului Bistriţa-Năsăud încă nu au stabilit un termen de judecată, însă lupta se anunţă una acerbă, asta deşi sunt şanse mari ca instanţa să nu vină cu o hotărâre până la inaugurarea celor două centre comerciale.
O decizie ca unul dintre dezvoltatori să fie nevoit să demoleze de exemplu clădirea sau să nu poată da drumul la investiţie ar fi fără precedent.
Element Development, care pregăteşte mall-ul de lângă piaţă, s-a asociat cu Selgros Cash & Carry, care va veni în Bistriţa cu ocazia inaugurării acestui centru comercial. Acesta va avea 30.000 de metri pătraţi, fiind cam de trei ori mai mare decât celălalt centru comercial de lângă Kaufland, care va avea doar 8.300 de metri pătraţi.
Cei de la Apple Development, care construiesc lângă Kaufland, au însă planuri mari pentru această zonă. Mall-ul şi restaurantul pe care-l pregătesc aici reprezintă doar prima etapă. Dezvoltatorul vrea să construiască şi câteva blocuri de locuinţe şi clădiri de birouri.
Lângă Kaufland, în următorii ani vor fi ridicate nu mai puţin de 10 imobile cu 4, 5 sau 6 etaje. Dintre acestea, în 7 vor fi amenajate locuinţe, iar celelalte vor fi dedicate spaţiilor de birouri. Tot acolo va funcţiona şi un restaurant, dar şi o staţie peco. Acest mega complex va avea două intrări, de pe Calea Moldovei şi de pe Strada Grănicerilor.
Primii care s-au apucat de construcţie au fost cei de la Element Development, care deja au ridicat clădirea principală. Aceştia s-au apucat de construcţie încă din luna martie a acestui an. Potrivit documentaţiilor depuse la Agenţia pentru Protecţia Mediului, investitorul se pregăteşte să bage în această investiţie 800.000 de euro.
Apple Development, care plănuieşte un complex cu mai mule clădiri, a pus la bătaie două milioane de euro pentru acest proiect. Se pare că în spatele acestei investiţii se află Mitiska Reim, unul dintre cele mai importante fonduri de investiţii din Europa, specializate pe astfel de proiecte.
Fondul de investiţii deţine 19 astfel de centre comerciale în România şi sute în diferite ţări din Europa. Mitiska Reim mai are proiecte de genul acesta în Polonia, Cehia, Slovacia, Germania, Belgia, Franţa, Spania şi Italia.
Andreea Moldovan