Dupa demisia lui Petru Filip, alegerea primarului interimar al Oradiei s-a lasat cu circ si cu o lupta strânsa, ramasa înca nedecisa. Atât Mihai Groza cât si Rozalia Biro au sanse relativ egale de a ocupa fotoliul lasat vacant de Petru Filip. A treia încercare de desemnare a unui edil-sef va avea loc în sedinta extraordinara de Marti 11 decembrie.

Municipiul Oradea este de mai bine de o saptamâna un oras decapitat care nu are un primar în functie. Dupa demisia lui Petru Filip, validat ca si deputat european, Consiliul Local Oradea a ratat în doua rânduri alegerea unui primar interimar. Pentru râvnita functie e nevoie de 14 voturi din totalul de 27 de consilieri ai forului legislativ local. Cele doua tabere sunt formate din consilierii PD – 10 la numar si cei doi consilieri ai PRM care sustin pe Mihai Groza, iar pe de alta parte cei sapte alesi ai UDMR, împreuna cu patru liberali la care s-a adaugat oficial si presedintele PSD Bihor, Mihai Bar. Jocul este la mâna consilierilor PSD care însa sunt scindati între decizia organizatiei municipale de a merge pe mâna lui Mihai Groza si decizia organizatiei judetene de a vota candidatul UDMR, Rozalia Biro. La bursa zvonurilor se vehiculeaza ideia tradarii liniei partidului si de catre un consilier local din partea PNL.

<h5>Circ penibil</h5>

Prima tentativa a consilierilor locali de a alege un succesor ex-primarului Petru Filip s-a consumat în ziua de luni 3 decembrie. Consiliul local întrunit în sedinta extraordinara a luat atunci act de demisia din functie a lui Petru Filip, redactata în ziua de vineri 30 noiembrie. Din totalul de 27 de consilieri, la respectiva sedinta, au fost prezenti doar 14 alesi locali, adica exact minimum de consilieri pentru ca sedinta sa fie statutara. Consilierii prezenti – 10 de la PD, 2 de la PRM si câte unul de la PNL si UDMR – au avut dupa câte se pare doar o singura misiune, sa îi spuna „la revedere” lui Petru Filip. Democratul Mircea Matei si peremistul Mihai Drecin si-au asumat actul simbolic de a multumi fostului primar pentru activitatea depusa în slujba orasului. Retragerea lui Petru Filip din functia de primar al municipiului Oradea, în urma alegerii în fotoliul de europarlamentar, nu a fost deloc una onoranta. Ce a urmat dupa ce consilierii au luat act de demisia edilului sef poate fi considerat doar ca fiind un circ de prost gust.

<h5>Bataia pe ciolan</h5>

Dupa ce consilierii s-au vazut „eliberati” de domnia lui Petru Filip, unul dintre cei mai longevivi primari din România, a început teatrul. Consilierul local al UDMR, Huszar Istvan Eric, s-a ridicat de la masa si sub pretextul unei convorbiri telefonice a parasit sala de sedinte a Primariei Oradea. Nu bine s-a ridicat udemeristul de la masa de consiliu ca presedintele de sedinta, liberalul Petru Lezeu, a întrerupt sedinta invocând faptul ca în sala se afla doar 13 consilieri, iar sedinta nu mai este statutara. De pe margine, de acum ex-primarul Petru Filip, protesta si cerea secretarului consiliului local, Ionel Vila, sa continue sedinta pe care a declarat-o statutara. Democratii pregatisera buletinele de vot si o urna speciala pentru desfasurarea scrutinului care urma sa aleaga primarul interimar. O coalitie ad-hoc formata din UDMR, PNL si PSD nu a fost de acord cu desemnarea urmasului lui Filip în prima sedinta extraordinara. De altfel cei patru consilieri ai PSD au lipsit si nici cei sapte consilieri de la UDMR nu au participat la sedinta cu exceptia figuratiei facute de Huszar Istvan Eric, iar din cei patru liberali a participat doar unul, presedintele de sedinta Petru Lezeu.

Dupa o scurta „lupta” pe lege între secretarul Consiliului Local Oradea, Ionel Vila si presedintele de sedinta, liberalul Petru Lezeu, acesta din urma s-a ridicat de la masa si a parasit sedinta, lasând cu ochii în soare pe cei 10 consilieri democrati si pe cei doi peremisti. Lezeu a invocat si faptul ca demisia primarului trebuia sa ajunga pe masa prefectului (sustinut de catre PNL) care trebuia sa constate astfel vacantarea functiei. „Doar dupa ce s-ar fi consumat aceasta etapa se putea trece la votarea noului primar interiar”, s-a pronuntat liberalul. Cert este faptul ca dupa ziua de Luni 3 decembrie Oradea a ramas fara primar în functie si fara niciun interimar desemnat.

<h5>Ruptura de la PSD</h5>

Filiala bihoreana a social democratilor s-a scindat cu ocazia alegerii primarului interimar. Biroul executiv al PSD Oradea a luat decizia ca cei patru alesi locali ai partidului sa voteze pentru functia de primar interimar pe Mihai Groza, candidatul democratilor. Liderul judetean al social democratilor, Mihai Bar, a trecut peste aceasta decizie a biroului municipal si a sustinut ideea ca cei patru alesi ai PSD sa mearga pe candidatul UDMR, Rozalia Biro. Ruptura din cadrul PSD este din ce în ce mai evidenta. În urma cu doua saptamâni un vicepresedinte al TSD Oradea, Horea Vuscan, a cerut printr-o scrisoare deschisa demisia de onoare presedintelui Mihai Bar ca urmare a rezultatelor dezastruoase pe care acesta le-a înregistrat la alegerile europarlamentare. Liderul PSD Bihor nu numai ca nu a demisionat din functie, dar a început sa-l ameninte si sa-l întimideze pe „rebel”. Ruptura dintre municipiu si judet a facut o prima victima majora, consilierul local Ovidiu Copil, care a preferat sa demisioneze din functia de ales local decât sa voteze varianta judetului – Rozalia Biro. Demisia lui Copil a fost citita chiar în debutul a celei de-a doua sedinte extraordinare de consiliu.

<h5>La limita</h5>

A doua încercare de alegere a primarului interimar s-a consumat în ziua de Joi 6 decembrie. Taberele erau clar conturate, pe de-o parte Rozalia Biro trebuia sa obtina 14 voturi (sapte de la UDMR, patru de la PNL si trei de la PSD) ajungând primar interimar fara prea multe emotii. Democratii si peremisti nu reuseau sa strânga decât 12 voturi. La bursa zvonurilor se vehicula deja ideea ca consilierul local al PSD, Ioan Mintas nu va vota pentru Rozalia Biro conform directivelor lui Mihai Bar. Astfel situatia dintre cele doua tabere se echilibra perfect la 13 voturi. Rezultatele au fost însa diferite. Din totalul de 26 de consilieri prezenti, 13 au votat pe Mihai Groza, 12 pe Rozalia Biro, iar un vot a fost anulat. Acest lucru indica faptul ca un liberal nu a ascultat decizia lui Cornel Popa de a merge pe mâna UDMR si de a vota Rozalia Biro. Consilierii locali ai UDMR, PD si PRM si-au aratat votul. Cele doua consiliere ale PSD, angajate în trustul de firme ale Fratilor Micula, Monica Vid si Silvia Suciu si-ar fi aratat votul pro Biro deputatului PSD, Claudiu Pop. Liberalii împreuna cu consilierul local al PSD, Ioan Mintas nu si-au aratat votul. Toate semnalele arata ca Ioan Mintas si un consilier liberal au defectat, anulând un vot care trebuia sa fie pro Rozalia Biro si votând cu Mihai Groza.

<i><b>Coalitii monstruoase</b>

Opozitia fata de Partidul Democrat a pus la masa persoane care au avut de-a lungul timpului interese total divergente. Astfel coalitia anti PD sau anti Petru Filip si Mihai Groza a pus la masa negocierilor pe Fratii Micula si potentialul lor politic reprezentat de Cornel Popa, presedintele PNL Bihor, împreuna cu Alexandru Kiss. O alianta Kiss-Micula era greu de acceptat sau de gândit pâna în urma cu ceva timp. Nu de putine ori Alexandru Kiss a acuzat public linsajul mediatic la care este suspus de trustul de presa patronat de Fratii Micula. La aceiasi masa s-au pus si Mihai Bar, liderul PSD Bihor si Alexandru Kiss. Un cuplu realizat din repulsia viscerala pe care liderul PSD o are fata de PD si din oportunitatea ca Alexandru Kiss sa o promoveze pe Rozalia Biro în fotoliul de primar al Oradiei.

<b>La palat, pe Beldiceanu</b>

Sursele GAZETEI au confirmat faptul ca presedintele UDMR Bihor, Alexandru Kiss, a convocat la palatul sau din strada Nicolae Beldiceanu pe reprezentantii PNL si PSD. Din partea social-democratilor au fost la negocieri: Mihai Bar, Alexandru Retegan, Dan Matei, Claudiu Pop si Ioan Mang, iar din partea PNL – Cornel Popa, Lucia Varga, Ioan Seres si Ioan Oprean. Alexandru Kiss, care conduce cu mâna de fier si Consiliul Judetean Bihor, a facut totul ca protejata sa, Rozalia Biro, sa ajunga primar interimar. Astfel s-ar putea împlini visul UDMR de a conduce la unison atât municipiul Oradea cât si judetul Bihor.</i>

Daniel Meze

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.