Aplicarea Legii nr. 21/1924 la începutul acestei tranziţii a fost benefică legislaţiei în materie până s-a încorporat simţitor din cuprinsul ci în alta. Şi-a dovedit vigoarea şi necesitatea în menţinerea îndelungată pe parcurs, atestându-se înţeleapta şi competenta elaborare a legislativului după Unire. Motivarea juridică o fac variantele (modificările şi completări aduse) celei actuale timp de 15 ani. Momentul de vârf i-a fost când permanenta aplicare a facilitat apariţia Constituţiei în 1993.
În aceste condiţii şi împrejurări a apărut Ordonanţa Nr. 26 din 3 septembrie 2000, cu privire la asociaţii şi fundaţii. După numeroasele modificări aduse pe parcurs, în prezent este o bună legiuire pentru domeniul asociativ fără scop patrimonial. Totodată este asigurarea legalităţii în domeniu la zi (referindu-mă şi citând varianta 31 august 2009). Ordonanţa va avea desăvârşire prin aplicarea riguroasă la organizaţiile de tip asociaţie şi de federaţie, înfiinţarea şi activitatea, înscriindu-se desfăşurarea conformă normelor care o guvernează. În acest scop şi măsură a duratei exprese a celeilalte, ea a fost abrogată. Ordonanţa mai întâi a constatat efectele ei pozitive şi firul de legalitate care l-a menţinut, legând peste perioada de comunizare trecutul şi prezentul (1924-2009), evidentă încă atunci (1949) ilegalitatea USR, exagerată prin Statutul 2013.
Ordonanţa 26 în art. 86 stabileşte că: „Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se abrogă Legea nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (Asociaţii şi Fundaţii), publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 6 februarie 1924, cu modificările ulterioare, precum şi orie alte dispoziţii contrare”. O precizare este de reţinut din cuprinsul ordonanţei, că „persoanele juridice fără scop patrimonial” se înscriu în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor la judecătoria apropiată domiciliului, şi în Registrul federaţiilor la grefa tribunalului în circumscripţia locului. O întrebare privind natura juridică a USR: la ce instanţă de justiţie şi când a fost înscrisă ca persoană juridică? Răspunsul este preluat în noul statut ca o moştenire. Având sediul în Calea Victoriei nr. 115, a fost înregistrată, conform Notă/Statut, p. 24: „Prin încheierea din 17 aprilie 2013, pronunţată în dosarul nr. 160/299/2013. Judecătoria Sectorului I Bucureşti a luat act de modificările la Statutul U.S.R., adoptate de Consiliul Uniunii Scriitorilor din România din data de 12 martie 2013 şi în baza discuţiilor, Art. 33 din O.G. nr. 26/2000…”. Errare humanum est. Dar citatul şi urmarea în întregime e greşit, conţinând multe ilegalităţi şi urcări spre neconstituţionalitate într-un text 2013. Ştiu că indignez pe d-l Preşedinte şi conducerile de azi ale USR, revistele toate, dar nu-i încotro s-apuc prin hăţişuri de statut ca să mă opresc la puţină legalitate. Ar fi fost treabă de specialişti competenţi, nu de literaţi. În primul rând e lipsa legii şi a regulamentelor de îndatoriri ale judecătorului, lipsa răspunderilor importanţilor salariaţi că nu citesc dosarele pentru conformitatea şi legalitatea vizavi de normele în vigoare, când nu se pun dosarele cu statutele la înscrierea pentru dobândirea calităţii de persoană juridică, în loc de forma la certificare notarială de autenticitate original-copie. Oricine poate fi vinovat în statul român, puteri sau oameni, afară de jurişti. Enorm de multă injustiţie se fabrică în România într-o singură zi lucrătoare! Pentru un dosar care se încheie greşit cu sentinţa de condamnare la închisoare cu ani mulţi sau pe viaţă, nimeni nu răspunde de ilegalităţi şi incompetenţă profesională. Pentru un copil abia născut şi nevaccinat dacă moare se face scandal mediatic naţional, vinovatul să fie descoperit şi cel puţin scos din serviciu. Criticilor incumbând răspundere pentru că nu fac beletristică mare, un Cărtărescu în ultimii 50 de ani; pare a f fost şi problema lui N. Manolescu la Bistriţa, nu în „România literară”, temei a bârfelor că nu s-a întâlnit cu scriitori neoficiali şi intelectualii locului. Urmele lui Coşbuc le au în suflet permanent şi des le pun pe hârtie (o oră măcar să se fi întrevăzut cu ei, fără ăialalţi… cu CNSAS care sunt peste tot, în redacţii, în edituri, în universităţi, peste tot în cultură azi, dar şi în jurul dlui Preşedinte). De anticonstituţionalitatea în Statutul 2013 este vreme şi mâine.
Cât priveşte ilegalităţile în justiţie, cititorul ştie din viaţă că „nu e om să nu fi fost la tribunal o dată”, ele se moştenesc şi se transmit ca averile.
Teodor Tanco
