După o pauză de două luni, „distracţia” de ridicare a maşinilor parcate neregulamentar a revenit în forţă la Bistriţa, săptămâna trecută. Amenzile au rămas aceleaşi şi pot ajunge şi până la 6 milioane de lei vechi, în funcţie de „nesimţirea” şoferilor.
Firma care se ocupă de procedura de ridicare a maşinilor a rămas aceeaşi: S.C DUMCOR SRL Bistriţa, societate a cărei patron care se plânge că ar fi fost obligat oarecum să încheie un nou contract, după cel expirat în luna aprilie. Nervii câştigătorului sunt întreţinuţi de procentul „prea mare” de 10% pe care trebuie să îl vireze la bugetul local, cu 7% mai mult decât era stipulat în contractul anterior.

Atenţie mare, şoferi, pe unde parcaţi! Nu de alta, dar de acum, s-a dus cu binele la Bistriţa! După doar două luni de „tăcere”, timp în care fiecare şofer şi-a mai putut parca maşina pe unde l-a „tăiat capul”, fără să stea cu spaima că îşi vede autoturismul „ suspendat” pe undeva, acum adrenalina a revenit.
Începând de joi, 21 iulie, angajaţii firmei S.C DUMCOR SRL din Bistriţa au revenit pe baricade şi înhaţă toate maşinile parcate pe spaţii verzi sau îl alte zone din Bistriţa unde parcarea este interzisă. Amenzile sunt la fel de picante ca şi până cele aplicate mai acum două-trei luni, şi pot ajunge chiar la 600 de lei (şase milioane de lei vechi), din care 300 de lei intră în buzunarul firmei, iar restul sumei, între 150 şi 300 de lei, merge la Taxe şi Impozite Locale.
În primele patru luni ale acestui an, angajaţii DUMCOR au ridicat peste 170 de autoturisme parcate neregulamentar, depistate până la expirarea contractului pe care firma l-a încheiat cu Primăria Bistriţa, în iarna lui 2009. În urmă cu o lună, aceeaşi societate, şi singura de altfel, s-a prezentat la o nouă licitaţie organizată de municipalitate, iar săptămâna trecută şi-a reluat activitatea, având la aviz zeci de reclamaţii în instanţă ale şoferilor amendaţi.
În noul contract încheiat cu municipalitatea, porţia care merge la bugetul local este acum de 10% din încasări, faţă de 3%, cât era iniţial. Acest lucru l-a revoltat extrem pe administratorul firmei DUMCOR, Corneliu Roşu, ale cărui calcule au fost date peste cap. Mai mult, patronul firmei susţine că a fost „avut la mână” de Primăria Bistriţa, iar afaceri de genul acesta nu mai vrea în veci.

„Păi da’ măi, voi sunteţi nebuni?”

Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Bistriţa, Mihai Ruşti, în luna iunie a acestui an a avut loc o nouă licitaţie pentru desemnarea firmei care să se ocupe de ridicarea autoturismelor staţionate neregulamentar. Unicul participant la concurs, care de altfel a fostdesemnat şi câştigător, a fost aceeaşi firmă ca şi anul trecut: S.C DUMCOR SRL din Bistriţa.
„A avut loc o procedură la fel ca şi anul trecut, câştigată de aceeaşi firmă, DUMCOR, care de asemenea a fost şi singura societate ofertantă. Licitaţia a avut loc în urmă cu aproximativ o lună. La tipul acesta de activitate, s-a hotărât ca termenul în contract să fie pe un an calendaristic. Ori noi am avut încercări de proceduri de prin primăvara trecută, la care nu s-a prezentat nimeni, şi până am reuşit să facem procedura, să adjudecăm contractul, practic mai rămăsese o lună din an. Posibilitatea pe care legea ţi-o oferă este să mai prelungeşti contractul cu încă maxim patru luni, lucru pe care l-am făcut, astfel încât contractul s-a derulat până prin luna aprilie, inclusiv. Acum am încheiat un nou contract pentru un an calendaristic, ceea ce înseamnă că va expira în decembrie. Şi dacă până atunci nu reluăm procedura, vom putea prelungi contractul cu firma încă alte patru luni, deci până în aprilie 2011. Contractul a fost încheiat în iunie şi a intrat în vigoare de joi, 21 iulie”, a declarat Ruşti.
S.C DUMCOR SRL a fost înfiinţată în anul 2004 şi aparţine omului de afaceri Corneliu Roşu. Societatea apare pe listafirme.ro cu domeniu de activitate agenţii imobiliare. Potrivit bilanţului depus în anul 2009, firma a avut o cifră de afaceri de 183.234 de lei, un profit de 22.357 de lei, datorii de 197.895 de lei, active imobilizate de 190.033 de lei, active circulante de 2.787 de lei, iar la capitaluri proprii un minus de 5.075 de lei. Ca şi angajaţi la firmă figurau în 2009, doar două persoane. Patronul firmei „recâştigătoare”, S.C DUMCOR SRL, Corneliu Roşu, susţine că acest contract este ultimul pe care îl mai face cu vreo primărie, deoarece investiţia pe care a făcut-o nu îi aduce nici un profit. Omul de afaceri bistriţean este supărat şi pe „şomajul„ la care a fost supus două luni, cât contractul a fost expirat.
„Eu am participat acum la licitaţie. Dar la început, anul trecut, după ce au afişat licitaţia, nu s-a prezentat nimeni, şi eu fiind în domeniu, pentru că am mai avut contracte cu maşinile acelea abandonate pe domeniul public, m-au întrebat ( n. r – angajaţii primăriei) dacă nu vreau să fac (n. r – să încheie contract). Bineînţeles că s-a făcut o licitaţie, că doar nu a vrut nimeni să facă… Cine face pe criza asta investiţie de 70.000 – 80.000 de lei, cât am făcut eu? Am luat bani cu dobândă, şi s-a terminat contractul şi pe mine m-au lăsat de am stat două luni, şi a trebuit să plătesc asigurări, chirii, şi toate facturile care mi-au venit din urmă de la motorină şi ce a mai fost, deci m-au lăsat… De ştiam, nu îmi trebuia, nici să nu aud! Chiar am zis că e prima şi ultima afacere pe care am făcut-o cu o primărie. Să nu mai aud de ei! Le-am spus şi acum: «Măi, pe mine nu mă mai tot chemaţi, daţi-mi pace!». Aveau pretenţii mai mari, ca să le dau şi nu ştiu ce comision (n.r. – e vorba de mărirea procentului din încasări, de la 3% la 10%, pe care DUMCOR trebuie să îl plătească Primăriei Bistriţa)! Păi da’ măi, voi sunteţi nebuni? (…) Să se termine odată treaba cu ei şi nu mai vreau să am de-a face cu ei, cu nimeni! Acum nu pot să renunţ că mi-am făcut investiţie şi eu nu pot să renunţ aşa. Dar oricum eu mi-am făcut nişte calcule… Şi comisionul de anul trecut de 3% l-am stabilit împreună cu ei”, a spus Corneliu Roşu.

Municipalitatea nu vrea bani din încasări, doar educarea şoferilor nesimţiţi

Dacă anul trecut, Primăria Bistriţa se alegea la bugetul local cu 3% din totalul încasărilor obţinute în urma parcărilor neregulamentare, acum, la runda II cu aceeaşi firmă, procentajul a crescut cu 7%. Reprezentanţii municipalităţii susţin însă că administraţia locală nu urmăreşte să obţină bani din această acţiune ci doar „să le dea peste bot” şoferilor care parchează prin alte zone decât cele amenajate. „Procentul pe care îl încasează acum municipalitatea este de 10%. Dar nu acesta este scopul pentru care noi vrem să contractăm serviciul. Nu vrem bani, vrem să disciplinăm traficul şi să îi învăţăm pe şoferi să parcheze acolo unde trebuie, nu pe spaţii verzi, nu pe trotuare şi aşa mai departe. Toată acţiunea aceasta nu are scopul de a aduna bani la buget”, a asigurat purtătorul de cuvânt al municipalităţii, Mihai Ruşti.  

„M-au pus să fac investiţia şi acum mă au la mână!”

Patronul firmei S.C DUMCOR, Corneliu Roşu, se declară foarte nemulţumit de ultima înţelegere cu Primăria Bistriţa, prin care la bugetul local ajung 10% din încasările provenite din ridicarea maşinilor parcate neregulamentar, procent care, în realitate e mult mare, asigură afaceristul bistriţean.
„Ştiţi ce înseamnă 10% din brut? Dar nu este 10% … pentru că la o maşină eu i-au trei milioane ( n. r – lei vechi), iar cum este TVA –ul acum, plătesc aproape 600.000 (n. r – lei vechi) pentru TVA, şi după toate costurile, eu rămân cu un câştig de un milion de lei vechi, şi asta dacă rămân cu atât la o maşină. Acel 10% , după ce scad cheltuielile, eu plătesc cum ar veni 30 – 40%, şi nu mai sunt 10%. Aşa-i în România asta! Acum după ce m-au pus să fac investiţia şi mă au la mână, acuma au profitat că au ştiut că nu am ce face. Eu am negociat odată cu ei şi le-am spus: «Măi oameni buni, eu n-am venit la voi… Voi m-aţi chemat pentru că nu a vrut nimeni să facă investiţie. Acum m-aţi pus să fac investiţie şi după o jumătate de an după ce eu am negociat o dată cu voi cu comisionul şi mi-am făcut nişte calcule din suma aceea de 300 de lei, voi spuneţi altceva. Nu ştiu după ce v-aţi ghidat voi! Uitaţi că la Bucureşti, au 8.400.000 de lei (n. r. – 840 lei/maşină ridicată), şi într-un singur sector se plăteşte, şi firma rămâne cu şapte milioane  (n. r. – 700 lei). Dar din trei milioane, după ce scazi TVA –ul şi scazi costurile, păi eu rămân cu o sumă foarte mică, că am chirie acolo, motorină, oameni…» Dar, m-au avut la mână şi nu am avut ce face pentru că eu am avut investiţia făcută şi a trebuit să mă duc mai departe. Eu 10% dacă aş plăti din beneficiu, ar fi ok; mă rog, un economist ştie, că ăştia (n. r – angajaţii primăriei) nu ştiu. Un milion la maşină să zic că rămâne suma, eu plătesc 250 sau cât vine comisionul, păi acela nu mai e 10%!”, a explicat Corneliu Roşu.

Amenzile au rămas usturătoare

Bistriţenii care îşi parchează maşinile neregulamentar riscă să primească amenzi atât de la angajaţii firmei care le ridică autoturismele, cât şi de la Poliţia Comunitară a Primăriei Bistriţa. Sumele pe care şoferii trebuie să le scoată din buzunar au rămas aceleaşi ca şi anul trecut, şi pot ajunge şi până la 600 de lei. „Amenzile sunt la fel ca şi până acum: 300 de lei este taxa pentru ridicare, transport şi depozitare, bani pe care îi încasează firma, şi o amendă cuprinsă între 150 – 300 de lei, aşa cum spune Hotărârea de Consiliu Local, pe care o aplică Poliţia Comunitară”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistriţa, Mihai Ruşti. La fel ca şi până acum, autoturismele sunt ridicate pe o platformă, şi sunt duse pe strada Zefirului, locul de unde proprietarul îşi poate primi maşina înapoi, contracost, bineînţeles. De asemenea, şoferii care îşi lasă autoturismul în curtea firmei DUMCOR, cea care le-a ridicat maşina, mai trebuie să plătească alţi 30 de lei pe zi, reprezentând taxa de staţionare. Până acum, pe baza primului contract încheiat, angajaţii firmei DUMCOR au ridicat în total 287 de autoturisme, cu o amendă de 300 de lei pe căciulă, ceea ce înseamnă încasări de circa 90.000 de lei. Aceşti bani au mers la firma colectoare de maşini din care 3% au revenit municipalităţii, mai precis 2.583 lei. Alte sume, de până la 300 de lei, au ajuns la taxe şi impozite locale. „Pentru anul 2010, în primele patru luni ale anului, cât contractul a mai funcţionat, au fost ridicate 271 de maşini. Anul trecut, în 2009 au fost ridicate 16 maşini, pentru că am prins practic o lună şi jumătate. Amenzile aplicate de noi (n. r – de poliţiştii comunitari ai Primăriei Bistriţa) au fost cuprinse între 150 şi 300 de lei. Deci, cine a incomodat mai puţin traficul, a mers pe minim, iar cine a mers aşa cu nesimţire şi a ocupat spaţiul verde, a mers pe maxim”, a spus Ruşti.

Amendaţii fără milă, vor să se facă lumină!

Reacţiile bistriţenilor amendaţi pentru parcarea neregulamentară nu au contenit să apară, încă de anul trecut. Potrivit Judecătoriei Bistriţa, în perioada 4 ianuarie – 31 mai a acestui an, 32 de dosare aveau ca obiect contestarea măsurii de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentare. Plângerile au fost formulate  împotriva Primăriei Bistriţa, respectiv Poliţia comunitară dar şi împotriva firmei prestatoare S.C DUMCOR SRL din Bistriţa. Din numărul total de dosare au fost soluţionate în primă fază, nouă dintre ele. În patru dosare, instanţa s-a pronunţat cu o soluţie de admitere a plângerii, cinci dosare au fost respinse iar restul au rămas pe rolul instanţei.
„Reclamaţii de la cetăţeni bineînţeles că sunt. Sigur că reclamaţiile acestea nu se materializează neapărat într-o hârtie scrisă… Sunt nemulţumiri ale oamenilor, sunt de asemenea procese verbale contestate în instanţe, ceea ce e o altă poveste”, a declarat purtătorul de cuvânt al municipalităţii, Mihai Ruşti.
Patronul firmei DUMCOR, Corneliu Roşu susţine că şi la ora actuală are destule procese cu cetăţenii, chiar dacă firma nu a făcut altceva decât să îşi vadă de treabă – adică să ridice maşini la comandă, aşa cum prevede contractul. „Am procese destule, că doar românu’ aşa îi! Când îi ridici maşina, el vine, se opune, şi apoi până te judeci cu ei toţi mai durează… Te tot judeci cu ei, trebuie să plătesc jurişti… Acum mai am vreo zece procese, cam aşa. Sunt vreo cinci cetăţeni care au solicitat restituirea sumei pentru că au considerat ei, că amenda a fost dată pe nedrept. Normal vorbind, eu mi-am făcut treaba! Dar dacă i s-a ridicat maşina greşit, eu ce vină am? Treaba lor, să plătească Primăria sau Poliţia sau cine e… eu mi-am făcut treaba… Dacă ei (n. r – poliţiştii comunitari) mă solicită să ridic maşina, eu trebuie să execut asta, pentru am clauze în contract pe care trebuie să le respect… altfel, îmi reziliază contractul”, s-a arătat indignat omul de afaceri bistriţean.       

Iulia Stupinean

2 COMENTARII

  1. adica se prezinta singur la licitatie castiga..si tot nemultumit e? Ne crezi prosti? Ce firma lucreaza pe paguba? Esti un mincinos smecher Domnule Rosu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.