Obezitatea infantilă a ajuns la proporţii alarmante în Uniunea Europeană.
„14 milioane de copii sunt supraponderali şi numărul lor creşte anual cu 400.000. Este motivul pentru care campanii din toate ţările europene cer Uniunii să recunoască obezitatea drept boală cronică.
Obezitatea este o boală plurifactorială, apariţia sa presupunând interacţiuni multiple între factori genetici, sociali, comportamentali, psihologici, metabolici, celulari şi moleculari (Cabalerro, 2005), în urma cărora se produc modificări ale balanţei energetice.
În apariţia obezităţii sunt implicaţi: factorii individuali (genetici, nervoşi, psihici, comportamentali, medicamentoşi, metabolici, endocrini; vârsta) şi factorii de mediu. Pe un teren genetic predispozant acţionează factorii de mediu sau ambientali (socioeconomici, culturali, educaţionali şi psihologici) care determină comportamentul individului faţă de obiceiurile alimentare şi activitatea fizică”, informează Parker Mirela, Compartiment Promovarea Sănătății-DSP BN.
Factorii genetici influenţează atât aportul caloric cât şi pierderile energetice, iar interacţiunea complexă a acestora cu mediul înconjurător afectează sistemul intricat de menţinere a unei greutăţi corporale normale. În gândirea actuală despre obezitate, fiecare individ are programate genetic atât greutatea corporală/ masa de ţesut gras cât şi mecanismele fiziologice necesare pentru menţinerea acestora conform codificării (Ryder 7 2003, Hogan, 2004). Au fost identificate aproximativ 200 de gene candidate pentru obezitate, variaţiile fenotipice dovedind aspectul poligenic şi multifactorial.
„Ţesutul adipos este un ţesut „endocrino-metabolic” extrem de activ, producând un număr mare de hormoni, cu rol esenţial în reglarea homeostaziei energetice, a metabolismului lipidic şi glucidic, denumite „adipocitokine” (Friedman JM., 2000). Leptina reglează comportamentul alimentar prin stimularea centrului saţietăţii de la nivelul hipotalamusului ventromedian (Havel PJ., 2002), rolul ei în obezitate fiind explicat fie prin mutaţii ale genei sale, cu sinteza unei leptine anormale, nefuncţionale, fie prin mutaţii ale genei receptorului de leptină, cu apariţia rezistenţei la leptină şi scăderea acţiunii acesteia la nivel central (Friedman JM., 2000). Adiponectina se corelează negativ cu masa de ţesut adipos, fiind semnificativ scăzută în obezitate, dar şi în afecţiunile cardiovasculare aterosclerotice (Hotta K, et al., 2000).
Factorii comportamentali care contribuie la dezvoltarea obezităţii acţionează în strânsă legătură între ei şi nu este posibilă specificarea unui anume comportament ca şi cauză a obezităţii (Birch and Fisher, 1998). Alimentaţia dezechilibrată şi în exces poate duce la un aport energetic crescut la copil şi adolescent, favorizând apariţia obezităţii. Actualele medii alimentare sunt obezigene, fiind bogate în zaharuri şi grăsimi. Cele mai spectaculoase modificări ale dietei copiilor nu sunt numai calitative, ci şi cantitative: alimente bogate în calorii, consum crescut de sucuri acidulate, dulciuri concentrate, mâncare de tip fast-food, unele obiceiuri alimentare familiale.
Reducerea cheltuielilor energetice prin scăderea activităţii fizice, inactivitatea, lipsa de sport şi de mişcare sunt factori ce predispun la obezitate. Inactivitatea copiilor obezi este legată şi de inactivitatea părinţilor. Sedentarismul poate fi atât cauză cât şi efect al surplusului ponderal.
Factorii de mediu. Creşterea dramatică a prevalenţei obezităţii în ultimii 20 de ani sugerează că factorii de mediu pot influenţa comportamentul copilului faţă de aportul caloric şi activitatea fizică şi sunt răspunzători de apariţia obezităţii.
„Istoric familial pozitiv pentru obezitate. Riscul copiilor care au dezvoltat obezitate în primii ani de viaţă de a deveni adulţi obezi este de 80% pentru cei cu ambii părinţi obezi şi de 40% pentru copiii cu un singur părinte obez (Gidding, 2005).
Creştere rapidă în greutate în primele 4-6 luni. O creştere rapidă în greutate se asociază cu un risc de obezitate în copilărie, cu o masă mare de adipozitate şi cu o distribuţie a adipozităţii la nivel abdominal la copil.
Absenţa alimentaţiei naturale. AAP recomandă alimentaţia la sân, ca factor de protecţie împotriva obezităţii la adolescenţă. Riscul de apariţie a obezităţii scade direct proporţional cu durata alăptării (până la 9 luni); fiecare lună de alăptare scade cu 4% riscul de obezitate.
Alimentaţia artificială necorespunzătoare. Excesul de proteine în primul an de viaţă este considerat un factor de risc pentru dezvoltarea ulterioară a obezităţii şi suprasolicitarea organelor imature.
Alimentaţia în perioadele critice: diversificare precoce înaintea vârstei de 4-6 luni, alimentaţie hipercalorică, hiperglucidică, hiperproteică, sărăcia în fibre alimentare”, mai adauga Mirela Parker.
În concluzie, nu doar alimentele au făcut ca problema obezităţii să explodeze. Sedentarismul are şi el un rol deloc de neglijat, sedentarismul părinților fiind copiat de timpuriu de către copii. Pentru a educa copiii, este necesar ca părinții să devină conștienți de obiceiurile lor alimentare dar şi de cele de mişcare se care se învaţă în primii ani de viaţă.
