Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) anunţă deschiderea unei noi sesiuni pentru depunerea proiectelor care vizează Măsura 121 – „Modernizarea exploataţiilor agricole” din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013.

Cererile de finanţare vor putea fi depuse la Oficiile Judeţene de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit în perioada 03 – 31 mai 2010.

 

Pentru această sesiune suma alocată este de 150 de milioane de euro şi este pentru prima dată defalcată pe fiecare din cele două sectoare agricole, potrivit unui comuncat al Oficiului Judeţean de Dezvoltare Rurală şi Pescuit Bistriţa-Năsăud (OJDRP BN). Astfel, sectorul vegetal va beneficia de 60 de milioane de euro, iar cel de creştere a animalelor de 90 de milioane de euro.
Prin Măsura 121 fermierii pot primi sprijin nerambursabil de până la 1,6 milioane de euro pentru investiţii în exploataţiile agricole, într-un procent de cofinanţare care porneşte de la 40% din valoarea totală eligibilă a proiectului.
Această  sesiune pentru depunerea de proiecte este prima din acest an, urmând ca în toamnă, conform calendarului şi alocărilor indicative propuse pentru sesiunile de depunere aferente anului 2010, să aibă loc încă o sesiune.
Potrivit comunicatului de presă, începând cu anul 2008, APDRP a primit pentru Măsura 121 – „Modernizarea exploataţiilor agricole”, 4.529 de cereri de finanţare, in valoare de peste 1,5 miliarde de euro, fiind contractate, până în acest moment, 1.526 de proiecte în valoare de peste 528 de milioane de euro. Astfel, au fost deja angajaţi peste 55% din cei aproximativ 913 de milioane de euro alocaţi pentru această măsură de investiţii în perioada 2007 – 2013.

 

Liana Mureşan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.