O femeie a fost rănită, iar doi copii au suferit un atac de panică în urma unui accident produs marţi în Alba Iulia, în care au fost implicate două autoturisme, unul dintre acestea pătrunzând ulterior într-o florărie, conform Agerpres.
Detaşamentul de Pompieri Alba Iulia a intervenit pentru acordarea de prim-ajutor medical şi descarcerare la un accident rutier produs în municipiul Alba Iulia, la intersecţia a două străzi.
„În accident au fost implicate două autoturisme cu cinci pasageri, rezultând trei victime, dintre care o femeie încarcerată, conştientă, şi doi copii pasageri, cu atac de panică”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, Radu Botezan.
Ulterior descarcerării, femeia a fost predată unui echipaj medical şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, situat la câteva sute de metri distanţă de locul producerii accidentului.
Una dintre maşinile implicate în accident a pătruns într-o florărie, distrugând uşa de acces şi avariind o parte din rafturile pline cu flori.
Poliţia a demarat o anchetă pentru a stabili modul în care s-a produs accidentul.
Citește și: O femeie a murit căzând de la balconul apartamentului în flăcări. VIDEO