O companie înregistrată în România, dar cu baza în Polonia a dat peste cap planurile Primăriei Bistrița, spune primarul Ovidiu Crețu, care precizează că firma respectivă a câștigat o licitație în urma căreia trebuia să furnizeze o serie de echipamente pentru Pârtia de schi Cocoș. Acestea nu au mai ajuns, astfel că pârtia de schi a fost deschisă cu întârziere, iar acum municipalitatea este decisă să acționeze în instanță compania cu pricina.

Într-o conferință de presă, primarul Bistriței, Ovidiu Crețu, a afirmat că Pârtia de schi Cocoș mai are nevoie de câteva dotări pentru a funcționa optim. ”Aveam neapărată nevoie de mărirea capacității pompelor și de încă 3 tunuri pentru producerea zăpezii artificiale”, a spus primarul. Astfel că, municipalitatea a organizat licitație pentru a găsi o companie care să furnizeze aceste echipamente și de aici au început problemele.

Am scos la licitație respectiva lucrare, cu o valoare de circa 1,1 milioane lei. S-au prezentat două firme, care sunt înregistrate în România – Techno Alpin (cu baza în Italia, de la care avem și celelalte echipamente) și Super Snow (cu baza în Polonia). Cei din urmă ne-au dat ofertă, i-am declarat câștigători, în 25 ianuarie, pompele ar trebui să funcționeze, dar încă nu știm nimic de ei. La data de 25 noiembrie am semnat contractul și au termen 60 de zile să monteze pompele, adică termenul expiră peste 4 zile. Ori ei nu au mai dat pe aici. I-am sunat, nimeni nu răspunde, nu știm ce s-a întâmplat cu ei”, a mai declarat Crețu.

Primarul spune că deși la licitația pentru achiziția celor trei tunuri pentru producerea zăpezii compania a fost descalificată, aceasta a depus contestație la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor și a avut câștig de cauză. ”Și pentru cele 3 tunuri am primit oferte de la aceleași companii, comisia i-a descalificat la furnizarea de tunuri (n.r. – pe compania Super Snow), au făcut contestație la CNSC, care le-au dat câștig de cauză. Este absolut aberant. Ne vom duce în instanță pentru că deja ofertele sunt expirate, ele nu mai sunt în termen”, a mai completat primarul, care spune că lupta se va da în continuare în instanță.

Cu toate acestea, primarul adaugă că speră totuși ca până iarna viitoare să se încheie aceste proceduri și echipamentele privind creșterea capacității de pompare și de producere a zăpezii artificiale să ajungă la Bistrița.

În opinia primarului, dacă aceste echipamente ar fi existat deja, Pârtia de schi Cocoș ar fi fost deschisă mult mai devreme pe întreaga sa suprafață (de 1.300 de metri) și nu doar pe o porțiune de 300 de metri cât e acum.

Cu toate că au existat aceste întârzieri, Pârtia de schi Cocoș se va deschide total joi, 23 ianuarie, la ora 12:30, urmând să se poată schia pe toată lungimea sa. Pentru a se putea produce zăpadă artificială pentru deschiderea în totalitate a pârtiei, primarul Crețu spune că administrația locală a împrumutat un tun de capacitate mult mai mare și a fost achiziționat și un sistem de automatizare pentru instalația de zăpadă, care a costat 147.000 de lei.

Până acum, investiția totală de la Pârtia de schi Cocoș, atât privind amenajarea ei, cât și privind dotarea cu echipamente care să asigure funcționarea ei, s-a ridicat, potrivit primarului Ovidiu Crețu, la suma de aproximativ 27 de milioane de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.