Feriţi-vă de cămătari! Ghid de atenţionare a cetăţenilor creduli.
O casă pierdută în contul unei datorii de 2000 de mărci!
Cornel Melinte
Nu demult, un orădean a mai primit o somaţie de evacuare a locuinţei. Veţi spune că aceasta a devenit deja ceva obişnuit în pitoreasca noastră Românie fiindcă, zilnic, sute de români trec prin situaţi similare. Ceea ce constituie specificul cazului “Moldovan/Moca” este că pierderea locuinţei se face cu girul justiţiei române şi în favoarea unui pesedist de frunte, fost director al Casei de Asigurări de Sănătate Bihor. Despre ale cărui afaceri de cămătărie presa locală a scris până la saturaţie, reporterii alegându-se cu nişte procese de calomnie. Ceea ce nu ne sperie.
Calvarul lui Călin Moca a început în 1997, de la un împrumut de 2000 de mărci. L-a cunoscut pe doctorul Valentin Moldovan, medic la Spitalul Judeţean Bihor, prin intermediul unei cunoştinţe. Părea o persoană serioasă, în mîinile căreia pacienţii îşi pun zi de zi viaţa. Nu s-a gândit la capcanele ce se ascund în spatele unor aparenţe onorabile şi în vorbele mieroase.
Cu ştreangul de gât
Clauzele înţelegerii erau clare: o dobândă de 10% pe lună, cu penalităţi de întârziere de 100 mărci pe zi! Moca nu avea şanse să obţină nici o înlesnire de la condiţiile cămătăreşti ce îi erau prezentate. Din start fusese dibuit de Moldovan că este în mare nevoie. Atât de clare erau clauzele încât, dintr-o privire, convenţia putea fi considerată act de cămătărie, iar la nevoie invalidată în justiţie. Anatocismul, sau dobânda la dobândă, fusese interzis în legislaţia românească încă din 1954. Ceea ce, în buna tradiţie mioritică, consacrată şi în acest caz, nu înseamnă că s-a şi întâmplat să fie. Cum debitorul Moca nu s-a putut achita de obligaţiile împovărătoare, la prima scadenţă el a acceptat convertirea înţelegerii iniţiale într-o alta, în care suma datorată de Moca până la termenul respectiv (2000 plus dobânzi şi dobânzi la dobânzi) era considerată că i-a fost reîmprumutată. Acum nu se mai face referire la dobândă ci numai la penalităţi de 100 de mărci pe zi de întârziere, aferente unui sold care crescuse între timp până la 8000 de mărci, conform modelului de calcul al “Socotitorul Moldovan”!
Ţine banii, dă maşina
În noul lor contract, cei doi – pe atunci – buni prieteni mai consemnează o clauză, care a fost apoi ignorată sistematic de toate organele judiciare chemate ulterior să se pronunţe asupra legalităţii convenţiei: “Garantez suma împrumutată cu bunurile mobile şi imobile”. În baza ei, autoturismul Volkswagen Transporter al lui Moca a rămas la cămătar, ca garanţie mobilă, sau amanet, cum i se mai spune. Valoarea maşinii acoperea împrumutul, putând fi valorificată de creditor pentru recuperarea sumei împrumutate, conform legii civile. Preţul ei de piaţă depăşea la acea dată suma de 9000 de mărci. Gajul sau amanetul este reglementat de articolele 1685-1696 din Codul civil, menţionându-se, în esenţă, că este realizat “spre siguranţa datoriei”, iar privilegiul creditorului de a fi primul plătit din vânzarea gajului subzistă dacă bunul a rămas la el. Totuşi, “creditorul, la caz de neplată, nu poate să dispună de amanet; are dreptul însă să ceară de la judecător ca amanetul să-i rămână lui, drept plată, şi până la suma datoriei, cu ale ei dobânzi, de se cuvine, după o estimaţie făcută de experţi, ori să se vânză la licitaţie. E nulă orice stipulaţie prin care creditorul s-ar autoriza sau a-şi apropia amanetul sau a dispune de dânsul fără formalităţile sus-arătate”.
Experienţa unui cămătar de cursă lungă
Moldovan, călit în situaţii juridice similare ( am identificat mai mult de zece dosare pe rolul instanţelor bihorene, din 1994 încoace, în care a fost “parte” în procese aproape identice), nu s-a impacientat când Moca nu a reuşit să se încadreze în termenul şi sumele stabilite. Abil, umanistul domn doctor a lăsat timpul să treacă şi penalităţile să se acumuleze. Ba, chiar l-a asigurat pe debitor că nu-i nici o problemă. Inocentul Moca, resemnat că a pierdut maşina lăsată gaj, a considerat afacerea încheiată. De bună credinţă, considerând că perfectează formalităţile transferului de proprietate a garanţiei spre creditor, pentru a evita cheltuielile unui proces costisitor, prevăzut de lege pentru valorificarea amanetului, Călin Moca a semnat cu d-na Tiberia Moldovan, soţia doctorului în cămătărie, un contract de vânzare-cumpărare a vehicului lăsat gaj, menţionându-se că “suma a fost achitată integral”. De unde să bănuiască bietul om ce punea la cale versatul doctor Moldovan?
Hai la lege/ să vezi cu ce ne-om alege
Doctorul Moldovan nu s-a mulţumit doar cu însuşirea autoturismului ce-i fusese lăsat în gaj. Omul, la experienţa lui în domeniu, vroia mai mult. El l-a acţionat în instanţă pe debitorul Moca, solicitându-i nici mai mult nici mai puţin decât 60.000 de mărci, socotind că nu şi-a recuperat – prin însuşirea maşinii ce-i fusese lăsată în garanţie – nici o parte din împrumutul acordat iar penalităţile cumulate ar fi sărit până la fabuloasa sumă cerută în acţiunea sa civilă. Culmea este că Judecătoria Oradea îi şi validează pretenţiile aberante şi i-au acordă doctorului-cămătar exorbitanta sumă pretinsă. Iar culmea prostiei este că debitorul Moca nu a atacat infama hotărâre. Nu poate să explice nici acum ce a fost în capul lui când a dat dovadă de o aşa neglijenţă şi credulitate. Zice că nu credea să fie posibilă o astfel de soluţie a justiţiei devreme ce ei au considerat, de comun acord, afacerea tranşată prin renunţarea la autoturismul gajat. Călin Moca a mai fost asigurat de jurişti cu care s-a consultat că nimeni nu va lua în considerare aberanta interpretare a dispoziţiilor civile pe care a făcut-o Judecătoria Oradea şi că Moldovan nu va cere executarea unei hotărâri judecătoreşti întemeiate pe un fals.
Care maşină? Care contract?
Numai că toţi s-au înşelat. Tupeul cămătarului Moldovan s-a dovedit că nu are margini. El a stăruit în executarea hotărârii cu care fusese cadorisit la judecătoria Oradea. Ca să dovedească mârşăvia a cărei victimă era, Moca s-a adresat parchetului, relatând că Moldovan nu mai recunoaşte că i-a dat maşina în contul banilor datoraţi.
“Nu am primit niciodată autoturismul BH-02-HDH proprietatea lui Călin şi Octavia Moca, cu titlu de garanţie… Actul semnat de noi nu poate constitui o înţelegere atâta timp cât nu se precizează nici o sumă, n-am plătit nici un preţ şi nu am primit maşina…Nu pot să dau nici o explicaţie cu privire la declaraţia soţiei mele în care arată în ce condiţii a trecut posesia autorismului la mine.”
Cine le-a plantat Volkswagen-ul în curte?
Din declaraţia domnei Tiberia Moldovan rezultă însă că autoturismul a fost în posesia soţului ei, chiar dacă memoria a ajutat-o să-şi amintească doar de o “scurtă perioadă de timp”. Suficient ca să semneze şi ea un act de împuternicire pentru folosirea maşinii în beneficiul unui subordonat al soţului ei! Ar fi făcut acest act dacă nu era maşina în bătătura comună? Mai mult, prin rezoluţia 679/P/22 septembrie 2002 a Parchetului Oradea, Moldovan Valentin este cercetat penal pentru falsul prin contrafacerea scrierii de pe un contract de vânzare cumpărare şi de pe un certificat de radiere a maşinii aflate în litigiu, fiind amendat “acarul Păun”: tocmai cel care primise maşina de la familia Moldovan, subordonatul doctorului cămătar.
Subalterni de sacrificiu
În declaraţiile de acum ale nefericitului angajat sacrificat de cămătar, Carman Ionel, el recunoaşte că a cumpărat maşina de la Moldovan. Le-a dat 5500 mărci, pe care i-a “înmânat doamnei doctor Moldovan, care mi-a eliberat un contract de mână. Dl Moldovan a refuzat să facă orice contract de vânzare cu mine, zicând că nu prezintă şefu’ încredere? Ulterior, când am aflat povestea maşinii din ziare am insistat să încheiem actul dar a zis că nu-i treaba lui, că nu mi-a vândut nimic”. Din păcate, răul făcut deja de o justiţie prea chioară, este greu de reparat. Deocamdată, în ciuda falsurilor constatet de organele de poliţie şi procurori, Moca trebuie să facă faţă insistenţelor executorului judecătoresc, care îi cere să părăsescă propria casă, pierdută în faţa unui cămătar care a investit 2000 de mărci. Asat da rentabilitate! Cum să nu devii infractor în România când justiţia şi politica te protejează?
