Pentru unele firme, obținerea avizelor de la Agenția pentru Protecția Mediului nu mai este nici măcar o formalitate, apucându-se de lucrări înainte să întrebe instituția dacă se poate. APM a prins în ultima vreme mai multe firme care au cerut avizele necesare abia după ce s-au apucat de lucrări la obiectivele respective…

Luna aceasta, Agenția pentru Protecția Mediului a respins decizia de respingere a solicitării de emitere a acordului de mediu pentru Drăgoi Forest SRL cu sediul în localitatea Telciu.

Drăgoi Forest SRL a fost înființată acum 10 ani și are ca obiect de activitate exploatarea lemnului. Are 12 angajați, iar anul trecut a raportat o cifră de afaceri de 3,5 milioane de lei și un profit de doar jumătate de milion de lei.

Firma solicita avizele necesare pentru o hală industrială în comuna Telciu. Se pare că exploatatorul de lemn s-a apucat de lucrări și abia apoi a cerut avizele necesare de la APM.

„Conform Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului, Anexa nr. 5, art 5, alin (1) Pentru proiectele prevăzute în anexele 1 și 2 la prezenta lege, pentru cele care intră sub incidența art. 28 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor natural protejate, conservarea habitatelor natural, a florei și a faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin legea 49/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și pentru cele care intră sub incidența art. 48 și 54 din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare, procedura de evaluare a impactului asupra mediului nu poate fi initiate și efectuată după ce lucrările de investiție au fost demarate sau proiectele au fost realizate”, se arată în decizia APM.

Se transformă în obișnuință?! Firmele ajung la APM după începerea lucrărilor

Aceasta nu este prima firmă care se apucă de lucrări fără să îi întrebe pe cei de la Agenția pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud.

În luna aprilie, DHD UNIC DEVELOPMENT SRL cerea acordul de mediu pentru „Modificare proiect pentru refațadizare, modificări compartimentări interioare, modificare regim înălțime din D+P+4E în D+P+4E+ER”, pentru o clădire situată în municipiul Bistrița.

Și în acest caz, firmei respective i s-a respins solicitarea din același motiv: lucrările erau deja executate. Potrivit deciziei de respingere a solicitării, la constructorul respectiv a ajuns și Comisariatul Bistrița-Năsăud al Gărzii Naționale de Mediu și a aplicat o sancțiune.

Nici SC Grup Neldalex SRL care a vrut a amplasat un cort pentru evenimente în Cormaia nu s-a gândit să ceară acordul de mediu decât după ce lucrările au fost deja realizate.

Același „tupeu” par să îl aibă și persoanele fizice. O femeie a cerut acordul de mediu pentru amenajarea unui teren și realizarea de acces la drum de exploatare la Colibița, tot așa după ce lucrările au fost deja realizate.

Un producător de gloanțe s-a apucat să amenajeze o hală fără acordul APM

Inclusiv un producător de armament din județ s-a apucat să amenajeze o hală fără a cere și primi acordul Agenției pentru Protecția Mediului, după cum a arătat Gazeta de Bistrița, într-un material anterior.

Phoenix MS SRL este unul dintre producătorii de armament din Bistrița-Năsăud. Societatea comercială deținea o fabrică în Sărata, iar în urmă cu câțiva ani a pus mâna pe fosta unitate militară de la Șintereag și a pregătit-o pentru producție.

Luna trecută, SRL-ul a cerut emiterea acordului de mediu pentru trei spații de depozitare la Șintereag. Agenția pentru Protecția Mediului a respins însă solicitarea, din cauza faptului că producătorul s-a apucat de lucrări înainte să aștepte avizele și autorizațiile din partea instituției.

„Agenția pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud decide respingerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul Construire trei spații de depozitare conform codului CAEN 2540 amplasat în localitatea Șintereag, Șintereag Gară, județul Bistrița-Năsăud. Motivele care au stat la baza deciziei sunt următoarele:

-proiectul propus intră sub incidența Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice private asupra mediului, fiind încadrat în Anexa 2, la punctul 10, lit. a) proiecte de dezvoltare a unităților/zonelor industriale.

-conform Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice private asupra mediului, Anexa nr. 5, art. 5, alin (1) procedura de evaluare  a impactului asupra mediului nu poate fi inițiată și efectuată după ce lucrările de investiție au fost demarate sau proiectele au fost realizate”, se arată în decizia APM.

APM a dat „bătăi” de cap și autorităților locale

Și autoritățile locale au avut de tras cu proiectele din cauza Agenției pentru Protecția Mediului. Acum doi ani, Agenția pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud respingea solicitarea de emitere a acordului de mediu a Direcției de Servicii Publice a Municipiului Bistrița, pentru noua stație de beton. Se pare că și în acest caz, municipalitatea s-a apucat de lucrări înainte de a solicita avizele necesare de la APM:

„Motivele care au stat la baza respingerii proiectului sunt: proiectul propus intră sub incidența Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor poriecte publice și private asupra mediului, fiind încadrat în Anexa 2 – proiecte de dezvoltare a unităților/zonelor industriale; demararea lucrărilor de investiții înainte ca APM să își dea acordul.

„Pentru proiectele prevăzute în anexele nr. 1 și 2 la prezenta lege, procedura de evaluare a impactului asupra mediului nu poate fi inițiată și efectuată după ce lucrările de investiții au fost demarate sau proiectele au fost realizate”, se mai arată în decizia de respingere publicată de APM BN.

Aceeași soartă a avut-o în 2020 și pârtia de schi de la Rodna, care încă nu s-a materializat. Domeniul schiabil care a fost reluat chiar anul acesta urmează să fie amenajat la cota 1.800 și ar însuma 21 de kilometri de pârtii de schi. Acesta ar fi prevăzut cu telescaun și telegondolă.

Se pare că Agenția pentru Protecția Mediului a solicitat Primăriei Rodna în trei rânduri completări ale documentației din dosarul depus, iar acest lucru nu s-a întâmplat, instituția de mediu respingând astfel solicitarea.

„Respinge solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Dezvoltarea domeniului schiabil Valea Vinului, comuna Rodna”, propus pentru a fi amplasat în localitatea Valea Vinului, comuna Rodna, fond forestier proprietatea publică aparținând comunei Rodna, jud. Bistrița-Năsăud. Motivele care au stat la baza deciziei sunt următoarele:

-prin adresele nr. 11338/5.11.2018, nr.  7946/20.06.2019 și nr. 14384/28.11.2019 s-au solicitat completări la documentația depusă;

-până la data prezentei completările solicitate nu au fost depuse.”, arată în motivarea respingerii cei de la Agenția pentru Protecția Mediului.

Andreea Radu

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.