Situație aproape incredibilă la Primăria Bistrița: familia care a provocat un incendiu care a ras efectiv un etaj al unui bloc social din Viișoara nu poate fi evacuată decât cu…judecata. Primăria Bistrița scapă totuși de plata reparațiilor, firma de asigurări acceptând dosarul de daune.

 

Contractele încheiate cu locuitorii din blocurile sociale par să fie mană cerească pentru beneficiari și bătaie de cap pentru Primăria Bistrița. Asta pentru că instituția poate să-și evacueze chiriașii care își bat joc pur și simplu de locuința primită aproape gratis doar în urma unui proces.

Cât de mult prețuiesc beneficiarii locuințelor sociale apartamentele noi care le-au fost puse la dispoziție pe sume modice? Răspunsul la această întrebare, din păcate, l-am primit tocmai de Crăciun.

În miez de noapte, mansarda unui bloc social a fost cuprinsă de flăcări, peste 100 de persoane fiind evacuate și duse în centrul pentru persoane fără adăpost unde și-au petrecut una dintre zilele de Crăciun.

„În momentul ajungerii la locul solicitării, incendiul se manifesta generalizat, la tot acoperișul blocului, pe o suprafață de aproximativ 1000 de metri pătrați. Au fost alocate șase echipaje cu autospeciale de stingere, autospecială de intervenție și salvare la înălțime și echipaje SMURD, 40 de salvatori”, cam așa se prezenta situația relatată de către Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița.

 

Incendiul, provocat de trei minori lăsați nesupravegheați

Încă din noaptea când a avut loc incendiul, locatarii din blocurile sociale știau ce sau mai bine spus cine a cauzat acest incident. Era vorba despre trei copii, cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani care locuiau singuri într-unul dintre apartamentele de la mansardă.

Se pare că aceștia locuiau singuri de câteva luni bune, după ce mama lor a plecat în străinătate și i-a lăsat în…plata Domnului, fără bani și alimente. Vecinii celor trei copii susțin că aceștia reușesc să facă rost de bani și mâncare cerșind și căutând prin ghenele de gunoi.

De parcă nu era suficient, apa, gazul și electricitatea erau tăiate pentru neplată. Băiatul cel mare, de 14 ani, obișnuia să se drogheze cu aurolac și să cheme în apartamentul dat de Primărie persoane fără adăpost, alături de care consuma alcool.

Adolescentul apela la lumânări pentru a lumina apartamentul în care locuia alături de frățiorii săi. De la o astfel de lumânare, lăsata nesupravegheată, a luat foc întreaga mansardă.

Din fericire, nu au fost înregistrate și victime omenești. Asta pentru că unul dintre vecinii copiilor a intrat după ei în apartamentul cuprins de flăcări și i-a salvat în ultima clipă.

 

Situația copiilor, cunoscută și de Primărie și de DGASPC

Culmea este faptul că autoritățile locale ar fi putut împiedica acest incident, dacă luau măsurile necesare. Vecinii copiilor spun că aceasta este a cincea oară când femeia își părăsește copiii și-i lasă să se descurce singuri.

De fiecare dată când acest lucru s-a întâmplat, vecinii sesizau și Primăria și Direcția pentru Protecția Copilului. Reprezentanții Primăriei Bistrița recunosc că știau despre situația acestor copii, însă măsurile s-au lăsat așteptate. Asta deși familia care a pus mâna pe apartamentul cu două camere deja adunase datorii doar la chirie de peste 10.000 de lei.

Ce măsuri a luat Direcția pentru Protecția Copilului? I-a vizitat de două ori și cam…atât. Prima dată, asistenții sociali s-au lovit de refuzul mamei de a-i da statului, deși aceasta nu avea ce să le dea de mâncare, nu erau îngrijiți și nici școlarizați. La a doua vizita, reprezentanții DGASPC nu i-au găsit pe minori acasă și a închis tacit cazul.

 

incendiu viisoara 2

ISU confirmă: o lumânare, cauza incendiului

La două zile de la incendiu, ISU a venit și cu cauza incidentului, care confirmă varianta locatarilor blocului social:

„Evenimentul a fost provocat, cel mai probabil, de o lumânare, lăsată nesupravegheată în apropierea unor materiale combustibile (fotoliu)”, a precizat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița.

Blocul în cauză nu doar că era asigurat, ci se pare era și în garanție. Primăria Bistrița nici nu a așteptat ancheta firmei de asigurare, ci s-a și apucat de reconstrucție. Se pare totuși că firma de asigurări va suporta costurile implicate de reconstucția mansardei blocului.

„Noi imediat după incendiu ne-am apucat de reparații. A fost cineva de la firma de asigurări, care a făcut poze și a deschis o anchetă. Dosarul a fost acceptat și va fi depus în câteva zile”, a precizat viceprimarul Kiss Laszlo.

Ce pare greu de crezut este faptul că nici după acest incident familia care locuia în apartamentul de unde a pornit incendiul nu poate fi evacuată, decât în urma unui proces.

„Ei fiind minori nu vor putea răspunde, așa că, cel mai probabil, va răspunde părintele lor. Primăria se va constitui parte civilă și va cere și daune. Măsuri se vor lua. Cel mai probabil vor fi evacuați de acolo”, a completat Kiss Laszlo.

Până când lucrările la mansardă vor fi gata, persoanele care locuiau la ultimul etaj au fost cazate în alte locuințe deținute de Primăria Bistrița.

Acesta nu este singura problemă pe care Primăria Bistrița o are cu locuitorii blocurilor sociale din Viișoara. Nenumărate apartamente au fost pur și simplu distruse de locatari. Aceștia s-au apucat să vândă centralele termice și chiar și caloriferele din apartamente pentru bani de…țigări.

Poziția Primăriei Bistrița în această chestiune a fost de necrezut. Reprezentanții instituției au susținut că Poliția Locală nu poate să intre cu forța în apartamentele date în chirie, doar cu acordul chiriașilor… așa se face că autoritățile locale nici nu știu exact ce se întâmplă în propriile locuințe.

Un număr impresionant de apartamente nu mai au apă, gaz sau curent din pricina datoriilor. Chiriașii au datorii însemnate și la Primăria Bistrița și cu toate acestea, până acum nicio persoană nu a fost evacuată din locuință. Oamenii pot fi evacuați doar în urma unui proces, care poate fi deschis abia când cuantumul datoriilor trece de câteva mii bune de lei… Și cu o decizie de evacuare existentă, oamenii sunt în continuare protejați, aceștia nu pot scoși afară din locuințe, de exemplu, pe timp de iarnă.

Andreea Moldovan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.