ONG-ul de Mediu WWF România (Fundația Mondială a Naturii) a emis un comunicat de presă în care a exprimat îngrijorarea față de adoptarea noului Cod Silvic de către Guvern, considerând că acesta va avea consecințe negative asupra pădurilor din țară.

Potrivit organizației, ”se va putea tăia cât poate înghiți piața lemnului” și că se dă ”undă verde la împroprietăriri din fondul forestier proprietate publică”, care vor încuraja privatizarea fondului forestier deținut de stat, scrie G4Media.

Organizația punctează câteva dintre cele mai grave urmări pe care noul cod silvic le poate avea, conform WWF:

  • Se legalizează o creștere necontrolată a exploatărilor de lemn. Este subminat practic principiul continuității recoltelor sustenabile de lemn. Se va putea tăia mai mult si mai ieftin, fără a se ține cont de impactul cumulat pe care exploatările le vor genera la nivel de peisaj forestier, cu riscuri majore legate de conservarea pădurilor și de dezvoltarea unei bioeconomii durabile.
  • Se va putea tăia atât cât poate „înghiți” piața lemnului. Visul industriei de prelucrare primară și soluția inedită a Guvernului pentru a rezolva problema recoltărilor ilegale.
  • Nu este instituită o reformă clară a sistemului de combatere a exploatărilor ilegale. Rămânem cu același sistem ineficient centrat pe marcarea arborilor, valorificarea lemnului pe picior și identificarea cioatelor nemarcate. Este un sistem care nu produce probe concludente în instanță, nu funcționează ca prevenție ci, dimpotrivă, generează conflicte de interese sistemice și sufocă orice efort privind eficiența administrativă.
  • Nu creează un cadru clar de promovare a valorificării superioare a lemnului și aplicarea principiilor utilizării în cascadă a lemnului. Nu sunt instituite cerințe clare care sa promoveze lanțurile de utilizare a lemnului cu cea mai mare valoare economică adăugată, astfel ca lemnul ca materie primă să poate fi utilizat în cel mai valoros mod, printr-o prelucrare superioară în produse cu durată lungă de viață.
  • Deficiențe semnificative în ceea ce privește integrarea conservării biodiversității în managementul forestier. Conceptele de conservare nu sunt definite corect iar modalitățile de conservare sunt incomplete și inconsistente.
  • Dă undă verde pentru împroprietăriri din fondul forestier proprietate publică, care a fost și înainte de 1945 în proprietatea statului. Urmează noi valuri de retrocedări controversate și o fărâmițare administrativă artificială a fondului forestier național.

Romania irosește o șansă istorică pentru a pune bazele unor politici clare și sănătoase pentru păduri.

„Vreme de peste trei ani, Guvernul a construit alături de factorii interesați invitași să se implice, o viziune pentru păduri, pe care si-a asumat-o cu mândrie ca jalon al PNRR. Însă, după niciun an, același Guvern o aruncă practic la maculatură. Un „artificiu” prin care Romania irosește o șansă istorică pentru a pune bazele unor politici clare și sănătoase pentru păduri. Spunem asta pentru că, odată în Parlament, este foarte greu ca o sumă de amendamente disparate să reușească să transpună direcțiile strategice asumate de România și să dea coerența și predictibilitatea necesare pentru o lege cu o astfel de importanță”, a declarat Radu Vlad, managerul programelor de păduri și proiecte regionale la WWF-România (Fondul Mondial pentru Natură).

Guvernul României încearcă să se lepede de acuzațiile aduse și asigură că drumurile forestiere „vor fi supravegheate video, cu sisteme tehnice de monitorizare/înregistrare, care să ajute la descoperirea furturilor și tăierilor ilegale”.

Pentru a fi mai credibil, Executivul a men’ionat că în noul Cod Silvic au fost introduse „noi infracțiuni silvice: falsificarea datelor informatice de natură silvică și falsul în declarațiile informatice vor fi pedepsite cu 1 până la 5 ani de închisoare”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.