Ministerul Afacerilor Interne a operat o nouă modificare pentru obținerea permisului de conducere, instituția lansând în dezbatere publică, în luna mai un proiect de ordin care actualizează dispozițiile referitoare la examinare și la condițiile pe care candidații trebuie să le îndeplinească pentru a susține examenul. Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial nr.546 de astăzi, devenind Ordinul MAI nr.110/2014, deja în vigoare.
Potrivit actului normativ, candidații trebuie să includă un nou act în dosarul de examinare.
În cuprinsul documentului, candidatul declară dacă este cetățean român, dacă este cetățean al statelor membre ale UE, al Spațiului Economic European sau al Confederației Elvețiene sau dacă este străin, cu drept de ședere temporară sau pe termen lung.
Conform referatului de aprobare publicat de MAI, în acest fel se creează un mecanism prin care statul român asigură îndeplinirea obligațiilor ce rezultă din Directiva 126/2006/CE, mecanism ce are în vedere eliberarea permisului de conducere unei persoane care are reședinta normală pe teritoriul României și nu pe teritoriul altui stat membru, în considerarea faptului că îndeplinirea acestei condiții contribuie în special la combaterea „turismului permiselor de conducere”.
Dosarul de examinare trebuie să conțină următoarele documente:
- cererea-tip, semnată de candidat;
- fișa de școlarizare, emisă de școala de conducători auto în cadrul căreia candidatul a absolvit cursurile de pregătire teoretică și practică, în care se consemnează și avizul medical «apt pentru conducerea autovehiculelor din grupa…», corespunzator categoriei pentru care se solicită examinarea; documentul eliberat de unitatea de asistență medicală autorizată, care atestă grupa de autovehicule pe care solicitantul este apt să le conducă, se păstrează la școala de conducători auto care a pregătit candidatul;
- certificatul de cazier judiciar în termenul de valabilitate;
- copia actului de identitate valabil;
- dovada de plată a taxelor și tarifelor aferente obținerii permisului de conduce
-
declarație pe propria răspundere a candidatului, dată sub sancțiunea prevăzută de art.326 din Codul penal
-
Candidații cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani, care solicită examinarea pentru obținerea permisului de conducere pentru categoriile de vehicule AM, A1 și B1, trebuie să prezinte, declarația autentificată de notarul public, prin care este exprimat acordul părinților sau, după caz, al părintelui căruia minorul i-a fost încredințat prin hotărâre judecătorească, al tutorelui, curatorului sau persoanei în îngrijirea ori supravegherea căreia acesta se află, pentru participarea la examinare