Viceprimarul Bistriței, Cristian Niculae, candidatul PSD la fotoliul de primar al municipiului, și-a lansat, marți, programul cu care va merge în fața bistrițenilor în timpul campaniei electorale, chiar în instituția în care lucrează. Un program stufos, multe dintre idei fiind preluate din cel actualului primar Ovidiu Crețu, altele vin să îi contrazică propriile declarații pe care le-a făcut cu ceva timp în urmă.  

După ce a împânzit de ceva vreme orașul cu afișe electorale, în care prezintă pe scurt diverse proiecte pentru Bistrița, dar nu ca om al PSD, ci din calitate de viceprimar, deși deocamdată în Primăria Bistrița este teoretic vioara a doua, candidatul social-democrat la fotoliul de primar al municipiului, Cristian Niculae, a folosit instituția în care lucrează să își lanseze programul în baza căruia va merge în fața electoratului și îi va cere voturi.

Întrebat de redactorul Gazeta de Bistrița de ce susține conferința prin care și-a lansat programul său politic în vederea alegerilor locale, în incinta Primăriei Bistrița, și dacă eventual a închiriat spațiul, Cristian Niculae a răspuns:

“Nu am închiriat această sală. Este o conferință a administratorului care sunt în acest moment. Am preferat să fac această conferință aici”.

În ceea ce privește strict programul, ideile pe care le promovează și pe care le-ar vrea transpuse în realitate, Cristian Niculae nu vine cu nimic extraordinar, multe dintre ele lansate deja de alții, inclusiv de cel care deține încă funcția de primar, Ovidiu Crețu.

Unul din punctele promovate în programul viceprimarului-candidat este reforma în administrația locală prin evaluarea relației funcționar-cetățean, ideea pusă deja în aplicare de actualul prefect Stelian Dolha.

Primăria e la dispoziția cetățeanului, nu invers! E nevoie de evaluarea aparatului primăriei. Trebuie luate măsuri de eficientizare. Scopul nostru, al celor de la primărie e să ajutăm cetățenii, iar cine nu înțelege lucrul acesta, va pleca! Aparatul administrativ al primăriei va fi pe meritocrație! (…) Voi folosi două metode. Prima va fi măsurarea gradului de mulțumire al cetățenilor care interacționează cu funcționarii publici. În paralel, o evaluare continuă și obiectivă a funcționarilor din primărie. (…) Primăria e în slujba cetățeanului. Suntem votați și angajați în primărie ca să ajutăm cetățenii. Cine nu va pricepe acest lucru, va pleca! Și cum vom face evaluarea? Vom implementa CHESTIONARE de evaluare a eficienței ÎN FIECARE serviciu. Acestea le vom oferi tuturor bistrițenilor care intră în interacțiune cu funcționarii publici. Vom afla așteptările și cât ajung la aceste așteptări funcționarii primăriei„, a declarat Cristian Niculae, în conferința susținută luni, la sediul Primăriei Bistrița.

Despre reforma în cadrul aparatului administrativ, Cristian Niculae vorbește de când a devenit viceprimar, însă nu a reușit să facă mai nimic. 

De asemenea, candidatul PSD își propune digitalizarea serviciilor din cadrul municipalității, idee preluată tot de la prefectul Dolha, care a impus digitalizarea serviciilor care nu aveau aceste facilități.

Cristian Niculae promite și reforma urbanistică a municipiului, în primul rând prin elaborarea unui nou Plan Urbanistic General (PUG), document, care trebuia reînnoit încă de anul trecut, când însă municipalitatea a preferat doar să îl reactualizeze și să îl prelungească pentru încă o vreme.

Tot în materie de urbanism, viceprimarul-candidat susține, printre altele, că va uniformiza culorile construcțiilor din oraș. Ideea este de fapt o palmă pentru actualul primar al Bistriței, care a colorat blocurile reabilitate termic în culori pestrițe. 

De asemenea, Cristian Niculae promite asfaltarea TUTUROR străzilor de pământ din municipiu „în 5 ani”, asta deși mandatul de primar, ca și al oricărui ales local este de doar 4 ani. Nu doar străzile de pământ sunt în atenția actualului viceprimar, ci și trotuarele, pe care le vrea reabilitate pe toate, reabilitare efectuată în mare parte în mandatele lui Ovidiu Crețu.

În ceea ce privește decongestionarea traficului din municipiu, Cristian Niculae susține că va pune presiune pe guvern pentru realizarea unui drum de centură a orașului, proiect care se află deja în atenția CNAIR. În plus candidatul PSD promite lărgirea actualului drum de centură a Bistriței, de la două la patru benzi, asta cu toate că de-a lungul șoselei sunt proprietăți private.

Ca și actualul primar, Cristian Niculae promite rezolvarea, din fonduri europene, locurilor de parcare din municipiu, prin construirea unor parkinguri supraetajate, două fiind pe modelul Park&Ride, la intrările în oraș, pe traseul Liniei Verzi, cu o capacitate totală de aproximativ 600 locuri de parcare, care să permită celor care vin în Bistrița să folosească GRATUIT transportul public în comun, iar o alta pe str. Lupeni, unde va fi supra-etajată cea existentă, capacitatea fiind majorată astfel până la 200 de locuri de parcare.

De asemenea, actualul viceprimar promite modernizarea tuturor școlilor din municipiu „până la sfârșitul următorului exercițiu financiar European”, adică până în 2027, deci cu 3 ani peste mandatul viitorului primar care va dura până în 2024. În acest context, Cristian Niculae promite construirea, tot pe fonduri europene, a două grădinițe noi și a tot atâtea creșe în zona Șesul de Jos și în partea de sus a municipiului, precum și reabilitarea a două grădinițe – ”Căsuța cu Povești” și ”Dumbrava Minunată” – promisiuni de pe lista actualului primar, Ovidiu Crețu timp de trei mandate și neduse la îndeplinire.

În ceea ce privește stadionul „Jean Pădureanu” pe care, în urmă doar cu un an, Cristian Niculae îl voia demolat pentru a extinde Parcul Municipal, acum candidatul PSD vine și spune că acesta va fi transformat într-un Complex Sportiv, tot din fonduri europene, în contextul în care dorește și înființarea unui club sportiv municipal care să fie în directa subordine a primăriei.

Întrebat dacă a revenit asupra declarației privind demolarea stadionului, Cristian Niculae a spus: „E o regândire a stadionului într-un complex sportiv. Nu-mi place să folosesc cuvântul demolare, nu l-am folosit nici eu. Acest cuvânt a fost folosit de către alții, niciodată nu am spus demolare”, a declarat Cristian Niculae.

Iată însă și care a fost declarația viceprimarului Niculae, într-o conferință de presă susținută la sediul PSD pe 27 februarie 2019:

Astăzi (n. r. – 27 februarie 2019) a fost depusă la Primăria municipiul Bistriţa cererea de transfer a încă 12,5 hectare de teren, în aceeaşi zonă pentru construirea noului stadion „Jean Pădureanu” în Complexul de agrement din Unirea, cu o capacitate de 10.000 locuri, la standarde UEFA. În parteneriat cu Asociaţia Judeţeană de Fotbal şi FRF, pe acelaşi amplasament va fi construit un teren sintetic de dimensiuni oficiale, care va avea şi o pistă de atletism omologată pentru competiţii naţionale şi internaţionale. Cred că acest proiect este vital pentru oraşul nostru şi pentru bunăstarea bistriţenilor . Vă asigur că, în cel mai scurt timp vom cumpăra stadionul „Jean Pădureanu” şi după ce vom avea construit şi dat în folosinţă noul stadion „Jean Pădureanu” din Complexul Unirea, vom căuta surse de finanţare pentru a-l DEMOLA şi a-l transforma în parc„.

Un alt proiect cu care Cristian Niculae vine în fața bistrițenilor este modernizarea Pieței Decebal, promisiune făcută și de Ovidiu Crețu, timp de trei mandate, la fiecare patru ani, piață pe care actualul viceprimar a peticit-o pe circa jumătate de milion de lei. 

Și fiindcă tot vorbim de promisiunile lui Ovidiu Crețu lansate la ultimele trei rânduri de alegeri din ultimii 12 ani, printre acestea se numără și pistele de biciclete care se vor realiza în oraș, proiect cu care vine acum și Cristian Niculae pentru cursa din vara acestui an.

Viceprimarul-candidat nu a spus însă o vorbuliță despre Wonderlandul care a înghițit pe degeaba circa 6 milioane de euro pentru pârtia de schi, singura existentă în respectivul complex sportiv, așa cum nu a spus absolut nimic despre mult trâmbițatul și promisul cartier al tinerilor.

3 COMENTARII

  1. Doamne cine vrea la butoanele primariei.
    Un program stufos si important, plin de minciuni si faraniciun suport.
    Ce spune dedpre partie, centru intermodal, cartier pentru tineri niste investitii abersnte.

  2. In timpul serviciului face conferinte de presa?
    Oare este pontat?
    Cum este psd-istilor care la-ti criticat pe Turc ca face conferinte in timpul serviciului?
    A plătit pentru sala?

  3. La psd-isti nu se pune, ei pot sa faca ce vreau si fac oricum ce vreau dar nu in favoarea cetateanului numai pt ei si pentru huzunarul lor.
    Rusine

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.