Nicolae Purcărea a fost coborât în infern, în mijlocul reeducării prin tortură de la Piteşti, dar s-a întors cu sufletul curat. A reuşit să supravieţuiască fără să-şi vândă omenia celui mai cumplit torţionar dintre deţinuţii politic ai României comuniste, Eugen Ţurcanu, şi şi-a păstrat demnitatea. Nicolae Purcărea a rezistat „Fenomenului Piteşti“.

E început de aprilie, 1951, la închisoarea Piteşti. Nicolae Purcărea şi ceilalţi deţinuţi se aliniază. În faţă au un falus uriaş, făcut din pâine şi săpun. În linguriţa pe care-o ţine în mână un fost student la Teologie sunt murdării omeneşti strânse din tinetă. „Misticii“ sunt puşi să hulească vorbe josnice în loc de Prohod, să se târască în genunchi, să sărute statuia blestemată şi să necinstească Sfânta Taină a Împărtăşaniei cu linguriţa studentului. E Săptămâna Mare, e o altă săptămână a patimilor la închisoarea din Piteşti. Nu rănile dor cel mai rău acum, deşi dor şi ele. Când simte că i se rupe sufletul în teascul blasfemiei – atunci e suferinţa cea mai grea a lui Nicolae Purcărea. „Mai crezi în Dumnezeu?“, îl întreabă Eugen Ţurcanu, cea mai cumplită bestie a închisorii. „Cred.“ „Cu tine mai am de lucru. Câtă otravă, cât putregai mai ai în tine! Dar de fier să fii, şi tot te vei topi.“ Acesta era experimentul Piteşti, aceasta era reeducarea prin tortură, cea mai sinistră născocire a infernului comunist.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.