Primăria Năsăud are începând de luni un centru de colectare a uleiului alimentar uzat. Inițiativa administrației locale năsăudene este o premieră în județ.  Pentru fiecare 2 litri de ulei uzat dus la centru, cetățenii vor primi un recipient cu 500 de ml de detergent de vase.

„Vă anunțăm cu bucurie că, începând de astăzi (n. r. – luni, 29 martie), avem la Năsăud un centru de colectare a uleiului alimentar uzat, o premieră județeană cu care putem să ne mândrim! Acest proiect a ajuns să se materializeze datorită unor cetățeni preocupați de comunitate și de protecția mediului înconjurător. Uleiul alimentar uzat, dacă nu este reciclat, ajunge în apă sau sol și devine un factor poluator extrem de puternic cu urmări negative pe termen lung”, a transmis administrația năsăudeană.

Potrivit sursei citate, pentru colectarea și reciclarea uleiului uzat s-a luat legătura cu o firmă specializată, cu care a fost stabilit un parteneriat în beneficiul cetățenilor. Astfel, pentru fiecare 2 litri de ulei uzat dus la centrul de colectare, cetățenii vor primi 500 ml de detergent de vase.

„Am putea vorbi săptămâni în șir despre cum și despre câte ar trebui făcute ca să ne protejăm planeta, dar faptele sunt cele care fac diferența. Cu puțin efort și implicare avem toate șansele ca la sfârșitul anului să putem declara că am salvat de la poluare sute de milioane de litri de apă!”, mai transmit reprezentanții Primăriei Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.