Un bărbat din Năsăud s-a ales cu dosar penal, după ce, miercuri, a fost depistat de către polițiști, beat la volan. În plus, inspecția tehnică periodică a autoturismului pe care-l conducea, precum și permisul de conducere erau expirate.

Aseară, polițiștii rutieri au depistat, în flagrant delict, un conducător auto din Năsăud, aflat sub influența alcoolului.

„Bărbatul, în vârstă de 47 de ani, a fost oprit pentru control în timp ce conducea un autoturism prin Năsăud.

Cel în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat și ulterior condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice, în vederea determinării alcoolemiei.

Totodată, în cadrul verificărilor, polițiștii au constatat că inspecția tehnică periodică a autoturismului pe care-l conducea, precum și permisul de conducere erau expirate, fiind sancționat contravențional”, a transmis Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Potrivit sursei citate, în cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de Poliția orașului Năsăud în cadrul unui dosar întocmit pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.