Primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, a anunțat că administrația locală va pune la dispoziția cetățenilor o platformă digitală prin care aceștia vor fi consultați cu privire la toate proiectele pe care Primăria Bistrița le va derula, comunicarea dintre cetățean și instituiția publică urmând să se realizeze prin intermediul aplicației CityHealth. Aceasta va fi disponibilă începând de luni, 7 decembrie, și va putea fi descărcată atât din AppStore, cât și din GooglePlay.
”De luni, din 7 decembrie, punem la dispoziția cetățenilor o platformă digitală prin care aceștia vor fi consultați cu privire la toate proiectele pe care Primăria Bistrița le va derula, fie că vorbim de proiecte de investiții, culturale, educaționale sau de orice altă natură. Această aplicație are deja un istoric. Ea este folosită în orașe și municipii importante din țară, precum Cluj-Napoca, Baia Mare, Alba Iulia, Râmnicu Vâlcea, Pitești”, a declarat primarul Ioan Turc.
Edilul Bistriței a completat că această platformă va fi structurată pe trei module și le-a prezentat:
”Un modul de consultare publică a cetățenilor. Cu această opțiune vom da posibilitatea fiecărui cetățean căruia îi pasă de ceea ce se întâmplă în comunitate să se exprime. Cetățenii vor putea răspunde la sondajele inițiate de către Primărie, prin intermediul acestei aplicații mobile. Răspundurile vor fi date tot prin intermediul aplicației. De asemenea, această aplicație pune la dispoziția bistrițenilor și un modul de bugetare participativă. Am spus în campania electorală că o parte din bugetul municipiului Bistrița va merge către cetățeni. Oamenii vor spune ce proiecte consideră că sunt importante pentru Bistrița și comunitatea bistrițeană. Va fi o sesiune de vot, se va stabili un clasament și, în limita unei sume pe care o vom pune la dispoziție, proiectele vor prinde viață, vor fi transpuse în realitate. De asemenea, avem și un modul de raportare a problemelor în timp real și de comunicare cu cetățenii. Din momentul în care un bistrițean a descărcat și instalat aplicația pe telefonul mobil, acesta are opțiunea de a se identifica cu o adresă de email și o parolă sau direct prin intermediul contului de Facebook. După selectarea municipiului Bistrița ca localitate de reședință, cetățeanul va putea trimite instant raportări legate de orice probleme din oraș care afectează cetățenii. Reprezentanții administrației, adică oamenii din Primărie vor vedea despre ce este vorba și vor răspunde cât se poate de repede, răspunsul fiind afișat pe telefonul mobil al persoanei care a semnalat respectiva problemă, fără a fi nevoie de trimiterea unei înștiințări prin poștă sau de deplasarea cetățeanului la Primărie. Deci discutăm de o facilitate de comunicare foarte bună. Cetățenii pot fi puși la curent cu stadiul sesizării. De asemenea, reprezentanții administrației publice vor putea informa cetățenii, în timp real, cu privire la evenimente, acțiuni sau situații de interes public”, a mai spus Ioan Turc.
Primarul este de părere că bistrițenii ”vor gusta această ofertă” a administrației locale.
În plus, tot la capitolul digitalizare, Primăria Bistrița pregătește și un nou site, care va avea o altă interfață, mult mai atractivă.