Nimic nu ne mai miră. Oricât de sudat ar fi un cuplu, are toate şansele să se destrame. Ieri, vestea că Jojo (31 de ani) s-a separat legal de soţul ei, Ionuţ Grama, i-a uimit chiar şi pe cei mai apropiaţi prieteni ai cuplului. După doar trei ani de căsnicie, actriţa de la PRO TV şi fostul bancher au divorţat, se pare, în secret, la notariat.

Aşa cum s-a căsătorit, tot aşa s-a şi separat de soţul său. Cătălina Grama, alias Jojo, s-a măritat-fulger, în octombrie 2009, cu Ionuţ Grama, un bancher care, din cauza numelui, a fost confundat cu un actor. La vremea respectivă, Jojo nu a oferit multe detalii despre soţul ei, preferând să păstreze relaţia lor departe de curioşi. Totuşi, deşi au fost discreţi, problemele nu i-au ocolit.

Potrivit apropiaţilor celor doi, Jojo şi Ionuţ au trecut cu greu peste ultimii doi ani, din cauză că el a stat foarte mult plecat în străinătate, în SUA şi Viena, unde a urmat cursuri de specializare în management.

„În ultima vreme, au avut o relaţie la distanţă. El îşi dorea foarte mult să aibă o funcţie importantă, la o firmă puternică din străinătate. A fost mai mult plecat, pentru că a avut cursuri de specializare. Din păcate, ea nu îşi doreşte să părăsească ţara, îi place foarte mult tot ce face aici", a povestit pentru Click! un apropiat al cuplului. Deşi au un copil superb împreună, Achim Ionuţ (1 an şi jumătate), relaţia lor a fost greu de întreţinut la sute de kilometri depărtare şi acesta a fost, se pare, motivul care a dus la răcirea sentimentelor.

Vestea divorţului a răsuflat abia ieri pe site-ul wowbiz.ro, care susţine că cei doi s-au despărţit la notar, iar copilul a rămas în custodia vedetei. Contactaţi de ziarul Click!, Jojo şi Ionuţ Grama nu au dorit să ofere informaţii despre separarea lor. Ea a transmis, prin purtătorii de cuvânt de la PRO TV, că nu comentează nimic, la fel a făcut şi Ionuţ. Dar nici unul dintre ei nu a infirmat zvonul că au divorţat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.