Tribunalul Bistrița-Năsăud a redactat motivarea sentinței de condamnare a lui Claudiu Lup, angajatul Serviciului Permise Auto, trimis în judecată pentru abuz în serviciu și luare de mită, și a lui Ilie Vartolomei, bărbatul din Parva care ar fi intervenit pe lângă polițist să îi “treacă” pe unii la proba practică pentru permisul auto. Acesta din urmă a fost acuzat de instigare la abuz în serviciu și trafic de influență. Lup a fost condamnat la 3 luni şi 10 zile închisoare, în timp ce Vartolomei a primit 3 ani, 11 luni şi 20 zile închisoare.

Sentința pronunțată de tribunalul bistrițean nu este definitivă și a fost atacată în apel la Curtea de Apel Cluj.

Așa cum am mai arătat pe parcursul articolelor precedente publicate de Gazeta de Bistrița de la trimiterea în judecată a dosarului, Lup și Vartolomei au căzut în plasa anchetatorilor, după ce unul dintre investigatorii sub acoperire, care urmărea cu totul alte fapte, respectiv transportul ilegal de lemne, i-a aruncat momeala celui din urmă că ar vrea să obțină rapid un permis de conducere. Iar Vartolomei, ca românul simplu care cunoaște persoane ce ocupă anumite funcții cheie, s-a fălit cu asta. De aici lucrurile au cam mers șnur. Așa au căzut în plasă și alți doi colegi de-ai lui Lup: Mihai Capotă și Simion Baciu. Că șpăgile dovedite de procurori în acest caz sunt mizilicuri, asta e o altă poveste, însă mergând dincolo de aceste aspecte, am putea ajunge liniștiți (sau nu) la concluzia că țara asta a noastră e plină de șpăgari, de la cel mai mic nivel și până sus de tot și mai nimeni nu vrea să obțină ceva în mod cinstit, ci de fiecare dată ocolind legea.

Vartolomei provocat, Lup agățat

Revenind la subiect, Claudiu Lup a căzut în plasa investigatorului sub acoperire în momentul în care cei doi s-au întâlnit într-un local din Năsăud la o “discuție” încheiată cu o atenție pentru polițist.

Pe parcursul procesului, apărarea a încercat să înlăture aceste probe, dat fiind faptul că investigatorul sub acoperire l-a provocat practic pe Vartolomei să comită o infracțiune și mai departe pe Lup.

Instanța vine însă și spune că, declaraţiile şi rapoartele investigatorilor sub acoperire nu sunt singurele probe care stau la baza reţinerii infracţiunii de luare de mită. Mai mult, faptul că cei doi inculpați s-au prevalat de dreptul la tăcere atât pe parcursul anchetei penale, cât și pe parcursul procesului, nu a plăcut instanței și a fost înțeleasă această alegere ca o acceptare a vinovăției lor.

“Practic, aceste declaraţii se coroborează cu procesele verbale de redare în formă scrisă a imaginilor surprinse din timpul examenului investigatorului sub acoperire Moldovan Florin din care rezultă greşelile repetate pe care acesta le face şi care sunt fiecare în parte apte să justifice respingerea la proba de traseu. Aşadar, nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 103 alin. 3 Cod procedură penală. În plus, aceşti martori (investigatori sub acoperire) fiind audiaţi nemijlocit de către instanţă, apărătorii inculpaţilor au avut posibilitatea să pună întrebări şi să obţină răspunsuri în mod direct, în şedinţă publică şi în condiţii de oralitate, publicitate şi contradictorialitate. Ca urmare, inculpaţilor li s-a oferit posibilitatea să conteste credibilitatea martorilor – investigatori sub acoperire, să-şi prezinte propria versiune a faptelor, să combată acuzaţiile şi să dea o altă interpretare aspectelor care rezultă din înregistrările audio video transcrise în procese verbale şi care se coroborează cu declaraţiile investigatorilor sub acoperire.

În schimb, inculpaţii au invocat dreptul la tăcere, refuzând să dea declaraţii, chiar şi la finalul cercetării judecătoreşti, când probele de vinovăţie, cel puţin în privinţa celor două fapte de luare de mită însuşite de instanţă, erau evidente. În acest context se apreciază că în cauză au fost respectate garanţiile conferite de art. 6 din CEDO.

Aşadar, pe baza probelor administrate, instanţa reţine că inculpatul Lup Petru Claudiu, avea calitatea de funcţionar public şi deţinea la data comiterii infracţiunii de luare de mită, calitatea de agent şef principal de poliţie în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim  Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule Bistriţa-Năsăud, în ale cărui atribuţii de serviciu intră şi examinarea candidaţilor la proba practică de traseu.

Sub aspectul laturii subiective instanţa reţine că inculpatul Lup Petru Claudiu a săvârşit infracţiunea de luare de mită din data de 21.10.2015, cu intenţie directă, calificată prin scop, respectiv a prevăzut rezultatul faptei sale de favorizare a investigatorului sub acoperire Moldovan Florin, urmărind producerea lui prin încălcarea atribuţiilor de serviciu.

Această împrejurare s-a dovedit prin aceea că după ce a primit efectiv cadourile oferite, în ziua următoare l-a examinat la proba practică (traseu) pe investigatorul sub acoperire şi în pofida numeroaselor sale greşeli l-a declarat admis, efectuând un act contrar îndatoririlor sale de serviciu.

Infracţiunea de luare de mită, fiind o infracţiune instantanee, se consumă în momentul în care funcţionarul a primit, pretins, a acceptat sau nu a respins banii sau alte foloase necuvenite în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini sau a întârzia efectuarea unui act la care era obligat potrivit îndatoririlor sale de serviciu.

În cauza de faţă, în privinţa inculpatului Lup Petru Claudiu infracţiunea de luare de mită s-a consumat în momentul primirii acelei pungi cu cadouri de la investigatorul sub acoperire Rusu Dorinel Ionel, bunuri primite cu titlu de contraechivalent al conduitei pe care s-a angajat să o aibă în calitate de examinator în ziua următoare, când examinându-l la proba practică pe investigatorul sub acoperire Moldovan Florin l-a promovat la examen deşi acesta a făcut numeroase greşeli care justificau fiecare în parte respingerea la examen.

Cea de-a doua faptă de luare de mită reținută în sarcina inculpatului Lup Petru Claudiu, comisă în luna septembrie 2014, de a accepta direct, pentru sine, primirea unei sume de bani din partea martorilor Ureche Eugen Augustin și Ureche Emilian Augustin, în situația în care acesta din urmă îi va fi repartizat spre examinare şi îl va declara promovat la proba practică (traseu) pentru obținerea permisului de conducere, înca-drată în drept în dispoziţiile art. 289 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 rezultă din coroborarea declarațiilor celor implicați în activitatea infrac-țională”, a scris instanța în motivare.

O șpagă care nu a ajuns la destinație, dar considerată ca fiind acceptată

O altă faptă de eluare de mită care a fost reținută în sarcina lui Claudiu Lup de către instanță este legată de permisul dat unui tânăr, care a încercat de câteva ori să ajungă în “grațiile” lui Lup, prin intermediari, cărora le-a dat și bani care ar fi trebuit să ajungă în buzunarele polițistului. Candidatul și-a luat permisul abia după un an de insistențe și vreo șase ratări ale examenelor. În final, proba prac-tică, așa cum și-a dorit candidatul, a fost susținută cu Lup, care i-a dat permisul.

Anchetatorii nu au dovedit însă că polițistul ar fi primit vreun bănuț șpagă, iar instanța face doar deducții că Lup ar fi acceptat o promisiune de mită. Mai interesant este faptul că Unul dintre martori, mama candidatului, a declarat invers în fața instanței față de ceea ce a spus procurorilor, iar acest lucru era să o coste o acuzație de mărturie mincinoasă. Femeia a dres-o scurt, afirmând ulterior în fața judecătorilor că “a uitat”, enervată fiind de o anumită doamnă care tot intervenea, probabil fiind vorba despre avocata lui Claudiu Lup. Ceea ce este cert, banii nu au ajuns niciodată în posesia lui Lup, aceștia fiind reținuți o vreme de către unul dintre martori, care vezi-Doamne i-ar fi remis polițistului după ce candidatul ar fi promovat examenul. Culmea este altceva: nimeni nu spune dacă Lup a primit totuși alți bani după ce candidatul a promovat în cele din urmă examenul pentru permisul auto.

“După ce a absolvit cursurile Şcolii de Şoferi S. din Bistriţa în luna martie 2014 şi a fost respins de 3 ori la proba teoretică pentru obţinerea permisului de conducerecategoria B, martorul U.E.A a promovat la data de 07.07.2014 proba teoretică. Ştiind că unchiul său, Ș.I., îl cunoaşte pe inculpatul Lup Petru Claudiu, adiscutat cu unchiul lui să intervină la inculpatul Lup Petru Claudiu, pentru promovarea probei practice. Ș.I. s-a angajat să facă acest lucru, discutând în acest sens cu inculpatul LupPetru Claudiu, căruia i-a spus că martorul U.E.A a promovat proba de teorie şi urmează să susţină examenul practic, oferind date despre acesta. De asemenea,martorul U.E.A a discutat cu inculpatul Lup Petru Claudiu, spunându-i că vine din partea lui Ș.I. şi data la care este programat la proba de traseu. Ulterior, caurmare a faptului că urma să plece în Spania, martorul U.E.A i-a cerut lui Ș.I, în care nu avea încredere, să întrerupă orice demersuri pe lângă inculpatul Lup Petru Clau-diu. În continuare, în 12.08.2014, martorul U.E.A a susţinut examenul practic pentru obţinerea permisului de conducere categoria B şi a fost respins.

După ce a susţinut din nou proba teoretică şi practică, fiind respins, atât la proba teoretică cât şi la cea practică, martorul U.E.A s-a întâlnit cu martorul B.F, care cunoştea faptul că a fost respins. Martorul B.F, care îl cunoştea întâmplător pe inculpatul Lup Petru Claudiu, a acceptat să intervină pe lângă inculpat, pentru promovarea probei practice, sens în care a primit suma de 100 euro de la martora U.E.A.,care urma să fie remisă inculpatului Lup Petru Claudiu, în situaţia în caremartorul U.E.Aar fi fost repartizat spre examinare inculpatului Lup Petru Claudiu, iar acesta l-ar fi declarat admis.

Pentru a se asigura că intervenţia se va realiza,martorul U.E.A şi tatăl său, U.E.A s-au întâlnit cu inculpatul Lup Petru Claudiu în faţa magazinului Domus din Bistriţa, ocazie cu care inculpatul le-a cerut să îl sune cu o zi înainte de examen, şi a arătat că vor discuta cu privire la plată după ce se va rezolva, adică dacă martorul îi va fi repartizat spre examinare.

Ulterior,martorul U.E.A a fost repartizat spre examinare la data de 16.09.2014 altui examinator şi declarat respins, după care şi-a recuperat suma de bani.

După ce a fost respins încă de două ori la proba de traseu, de un examinator din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V., în luna aprilie 2015 martorul Ureche Emilian Augustin a fost declarat„admis” la proba de traseu de către inculpatul Lup”, se arată în documentul instanței.

Cea de-a doua faptă de luare de mită reținută în sarcina inculpatului Lup Petru Claudiu, comisă în luna septembrie 2014, de a accepta direct, pentru sine, primirea unei sume de bani din partea martorilor Ureche Eugen Augustin și Ureche Emilian Augustin, în situația în care acesta din urmă îi va fi repartizat spre examinare şi îl va declara promovat la proba practică (traseu) pentru obținerea permisului de conducere, înca-drată în drept în dispoziţiile art. 289 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 rezultă din coroborarea declarațiilor celor implicați în activitatea infrac-țională.

Declarațiile martorilor B.F, U.E.A, U.E.A, şi U.E.Ase coroborează între ele şi împreună dovedesc fără echivoc că inculpatul Lup Petru Claudiu a săvârşit şi această a doua infracţiune de luare de mită. Deși există anumite contradicții în relatările acestor martori, acestea se referă la împrejurări neesențiale și nerelevante pentru stabilirea corectă a stării de fapt. Totodată, în ceea ce privește declarațiile din faza de cercetare judecătorească se are în vedere că au fost date după un interval mai mare de timp, situație în care nu mai coincid întru totul cu relatările acelorași martori din faza de urmărire penală. Însă, este esențial că din coroborarea acestor declarații rezultă că inculpatul Lup Petru Claudiu avea la data comiterii infracțiunii calitatea de funcționar public, respectiv agent șef principal de poliție în cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. BN, în ale cărui atribuții profesionale intra și examinarea la proba practică de traseu a candidaților la obținerea permisului de conducere.

Faptul că inculpatul Lup Petru Claudiu acceptat fără rezervă primirea sumei de 100 euro în legătură cu promovarea la examen a martorului U.E.A în situația în care îi va fi repartizat spre examinare și îl va declara promovat (admis) rezultă din discuțiile succesive ale martorilor cu inculpatul, din zilele premergătoare examenului. Astfel, într-o primă fază, inculpatul a fost contactat telefonic și avea deja suma de 100 de euro) la Sala Polivalentă, ocazie cu care acesta din urmă i-a cerut să-l promoveze laexamenul practic pe U.E.A. După această discuție, martorul B.F le-a comunicat celorlalți martori (U.E.A, U.E.A, U.E.A) că a vorbit cu inculpatul și că acesta a spus că „încearcă să vadă ce se poateface”. De asemenea, martorul U.E.A a declarat că: <Broca Florin mi-a spuscă s-a întâlnit cu Lup Claudiu, acesta din urmă promițând și spunând că «se rezolvă și că neînțelegem după ce se rezolvă»>. În fine, martora Ureche Elena Anuța a declarat la rândul ei că Broca Florin i-a spus că s-a întâlnit cu inculpatul Lup Petru Claudiu, care le-a transmis să stea liniștiți și că banii îi va lua după ce fiul ei va lua permisul de conducere. O declarație similară sub acest aspect a dat și martorul U.E.A.

Ulterior, dar anterior examenului, inculpatul Lup Petru Claudiu s-a întâlnit în zona„Domus” din Bistrița cu martorii U.E.A și U.E.A, aspect confirmat atât de acești doi martori cât și de martora U.E.A. Potrivit susținerilor martorului U.E.A această întâlnire a avut loc pentru că «Lup Claudiu i-a spus lui Broca Florin că trebuie să îl cunoască pe fiul meu, Ureche Emilian».

La întâlnirea inculpatului Lup Petru Claudiu cu martorii U.E.A și U.E.A din zona Domus din Bistrița care a avut loc după o discuție telefonică (inculpatul fiind contactat telefonic în acest scop de martorul Ureche Eugen Augustin), «dacăse rezolvă cât mă costă?» Acesta a răspuns «să se rezolve și discutăm apoi». Întâlnirea cu el afost foarte scurtă, aproximativ un minut, părea că se grăbește”.

În fine, ambii martori audeclarat că inculpatul le-a confirmat că anterior a vorbit cu B. F. și că inculpatul le-a cerut să îl sune înainte de examen. Din declarația martorului U.E.A rezultă că acesta l-a sunat cu o zi înainte de susținerea examenului practic (traseu) pe inculpat și i-aspus că fiul său va susține proba traseu în următoarea zi.

Întrucât martorul U.E.A a fost repartizat spre examinare la proba de traseu examinatorului Gârda și a fost respins, martora U.E.A i-a cerut lui B.F să îi restituie cei 100 de euro („și B.F era nervos deoa-rece Lup Claudiu i-apromis că îl ajută pe fiul meu și nu s-a ținut de cuvânt”).

Este relevantă sub aspectul celor reţinute mai sus declaraţia dată în calitate de suspect(privitor la infracţiunea de mărturie minci-noasă) de martora U.E.A, prin care îşi menţine declaraţia dată la procuror şijustifică motivul pentru care şi-a schimbat depoziţia în faza de judecată („… din cauza emo-ţiilor şi din cauză că doamna din spate, nu ştiu ce era avocat sau ce era tot intervenea,astfel că nu mi-am mai amintit”). Prin declaraţia dată în calitate de suspect martora U.E.A a recunoscut că i-a dat lui B.F suma de 100 euro şi că au rămas înţeleşisă-i dea şi diferenţa în cazul în care inculpatul Lup Petru Claudiu „ar cere o sumă mai mare”.

De asemenea, prin aceeaşi declaraţie martora U.E.Aa relatat că soţul ei (U.E.A) l-a contactat telefonic pe inculpatul Lup PetruClaudiu şi că s-a întâlnit cu acesta înainte de examenul fiului ei, la acea întâlnire participând şi acesta din urmă. Așadar, din probele dosarului rezultă că martorul B.F a PĂSTRAT o perioadă asupra sa banii primiți de la U.E.A până în momentul în care aceasta a cerutrestituirea sumei de 100 de euro, fapt petrecut după ce fiul ei a fost respins la proba practică de un alt examinator. Această împrejurare dovedește că inculpatul a acceptat promisiunea sumei de bani din partea celor doi martori în situația în care Ureche Emilian Augustin îi va firepartizat spre examinare şi îl va declara promovat. Altfel nu avea nici o rațiune ca B.F să păstreze asupra sa banii primiți de la U.E.A până în momentul în careU.E.A a fost respins la examen.Luarea de mită este o infracțiune instantanee care se consumă în momentul în care funcționarul a primit, pretins, a acceptat sau nu a respins banii sau alte foloase necuvenite înscopul de a îndeplini, a nu îndeplini sau a întârzia efectuarea unui aÎn speța de față infracțiunea de luare de mită s-a consumat în momentul în care inculpatul la acceptat primirea sumei de 100 de euro din partea martorilor în scopul anterior arătat, fiind fără relevanță că fapta nu a fost urmată de primirea banilor promiși.

Împrejurarea că din motive independente de voința sa martorul Ureche Emilian Augustin nu a fost repartizat spre examinare inculpatului și că banii au fost restituiți pentru că acesta a fost declarat respins, nu înlătură retroactiv elementele constitutive ale infrac-țiunii deluare de mită care s-a consumat instantaneu cu mult înainte de susținerea efectivă a examenului practic.

Așadar, infracțiunea s-a consumat prin simpla acceptare a promisiunii făcute de Broca Florin de a-i remite inculpatului cei 100 de euro în scopul menționat. Faptul că Broca Florin apăstrat asupra sa până după examen suma de bani primită de la Ureche Elena Anuța și conduita ulterioară a inculpatului (de a se întâlni cu martorii la Domus, de a le cere acestora să-l sune înainte de examen) constituie elementele concrete care demons-trează fără echivoc existența înțelegerii frauduloase infracțio-nale, promisiunea de favorizare a candidatului Ureche, precum și promisiunea de remitere a banilor”, arată instanța.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.