Monumentele istorice, comoara Bistriţei

 

Biserica Evanghelică, Ansamblul Sugălete şi Turnul Dogarilor sunt doar câteva dintre monumentele istorice care fac deliciul turiştilor ce vizitează micul burg.

Bistriţa, un oraş pe cât de mic, pe atât de bine împânzit de monumentele istorice lăsate în urma trecerii anilor. Mai-marii administraţiei locale ridică de cele mai multe ori neputincioşi din umeri, invocând mereu bugetele sărace ce nu permit conservarea adecvată a ceea ce reprezintă, până la urmă, însăşi istoria românilor. În ciuda acestor aspecte, clădirile monument istoric din Bistriţa, încă mai stau în picioare. Majoritatea sunt situate în centrul municipiului, în zona vechiului oraş.

Casa Ion Zidaru

Clădirea medievală, construită în jurul anului 1500 este unul dintre cele mai reprezentative monumente ale arhitecturii gotice din Transilvania. De asemenea este şi cea mai veche clădire din municipiul Bistriţa.

În anul 1538, casa a devenit proprietatea lui Ion Zidaru, meşter pietrar, despre care se ştie că a lucrat şi în Moldova, la ridicarea bisericii Sfântul Dumitru din Suceava. Ulterior, clădirea din centrul Bistriţei a suferit o serie de modificări în stilul Renaşterii Transilvănene.

În legătură cu această casă, există legende care spun chiar că l-ar fi găzduit şi pe domnitorul Moldovei, Petru Rareş, atunci când acesta a trecut prin Bistriţa. Clădirea este declarată monument istoric al epocii medievale şi se regăseşte în catalogul monumentelor din judeţ. În ultimele zile ale celui de-al doilea război mondial clădirea a fost rechiziţionată de către militarii ruşi, iar aici a fost instalat comandamentul trupelor sovietice pe perioada staţionării acestora în oraş. Cei care locuiau în casă au fost scoşi afară cu forţa şi alungaţi doar cu ceea ce aveau pe ei. În 1952 clădirea a fost naţionalizată, deşi în lege se prevedea că nu se vor naţionaliza casele muncitorilor, precum şi a intelectualilor care lucrează la stat. Din păcate, acesta nu a fost nici pe departe ultimul abuz la care a fost supus monumentul istoric.

 

În anul 1975 are loc ultima restaurare a casei Ion Zidaru, care ajunsese într-o stare deplorabilă. Cu toate acestea, în timpul lucrărilor de amenajare, pereţii despărţitori dintre camere au fost sparţi pentru a obţine cât mai mult spaţiu pentru proaspătul restaurant „Central”, care aparţinea OJT Bistriţa. După schimbarea de regim din 1989, familia moştenitoare a cerut retrocedarea casei părinteşti. La ora actuală, după ce clădirea a reintrat în posesia proprietarilor de drept, aceştia au renovat-o şi au redeschis restaurantul sub aceeaşi denumire.

Turnul Dogarilor

Nevoia de securitate a locuitorilor a determinat ridicarea într-o primă etapă a unei cetăţi de refugiu pe platoul dealului ce străjuieşte înspre nord aşezarea. Realizarea acestei fortificaţii, începută în anul 1465, a presupus un uriaş efort financiar şi contribuţia susţinută a locuitorilor oraşului, dar şi inteligenţa tehnică de a folosi cât mai eficace facilităţile naturale ale terenului şi de a asigura o apărare cât mai bună.

 

Finalizarea construirii zidului avea să se încheie undeva în anul 1545, zidul ridicat având atunci o înălţime de 10 m şi o grosime de 2 m, fiind înconjurat de un şanţ de apărare cu o adâncime de 3 m, umplut cu apă printr-un canal derivat din râul Bistriţa. Tot atunci, din loc în loc, au fost amplasate nu mai puţin de 18 turnuri şi bastioane de apărare, edificii ridicate pe cheltuiala breslelor. Printre acestea de reţinut sunt: turnul rotarilor, dogarilor, frânghierilor, tâmplarilor, aurarilor, măcelarilor, şelarilor, fierarilor şi croitorilor.

 

Turnul Dogarilor din zona centrală a Bistriţei, singurul care s-a păstrat din totalul de 18, are o înălţime de 25 de m. Construcţia are trei nivele, din care cele superioare au spaţii cu încăperi şi ferestre. Partea inferioară, necompartimentată, a fost folosită ca magazie, având un portal masiv spre oraş. De aici se asigura, printr-un tunel subteran, legătura cu Abaţia Benedictinilor, de unde tunelul continua spre Catedrala Evanghelică, ca apoi să ajungă pe dealul fostei cetăţi de pe Burich, un deal situat în apropierea oraşului.

Ansamblul Sugălete

Complexul din centrul municipiului este format din 13 clădiri datând din secolele XV-XVI, cele mai tipice construcţii renascentiste din Transilvania. Sugăletele sunt formate din mai multe clădiri etajate, legate între ele prin nişte intrări spaţioase ce formează o galerie cu 20 de bolţi ce se sprijină pe 21 de pilaştri. Recent, complexul Sugălete din Bistriţa a fost pus în valoare prin intermediul unor corpuri de iluminat moderne, asta după ce trotuarul a fost pavat în întregime, iar zidurile au fost vopsite.

Biserica Evanghelică

Aflată în centrul oraşului Bistriţa, este un monument de arhitectură reprezentativ pentru tranziţia de la stilul gotic la cel al Renaşterii în Transilvania. Construcţia bisericii a fost finalizată în anul 1564. Sub zidurile actualei biserici se află fundaţiile lăcaşului de cult ridicat de primii colonişti saşi. Prosperitatea economică datorată unei activităţi meşteşugăreşti şi comerciale tot mai active, precum şi înlesnirile majore acordate bistriţenilor de către regina Elisabeta, mama împăratului Sigismund de Luxemburg, au încurajat cetăţenii să înalţe o nouă biserică. Zidirea noii biserici, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, a dus la ridicarea unei bazilici romanice cu trei nave, având un cor poligonal şi două turnuri ce flancau intrarea principală a peretelui nordic al corului, ce va fi lărgită după mijlocul secolului al XVI-lea.

 

Într-o a doua etapă, biserica a fost reconstruită în stilul unei bazilici gotice: navele sunt despărţite prin stâlpi octogonali, care au luat, odată cu refacerea bolţilor din veacul al XVI-lea, în partea superioară o formă cilindrică. În biserică şi în cimitirul perimetral au fost ridicate mai multe altare şi capele amintite în documentele vremii. Un exemplu în acest sens este un altar închinat apostolilor Petru şi Pavel ce a fost ridicat în biserică la 1499. O a treia etapă de construcţie începe în 1475 şi este finalizată în 1520. Biserica devine o biserică hală în stil gotic.

 

Aşa cum figurează în planurile mai vechi ale oraşului, avea o incintă de zid pe al cărui traseu va începe în anul 1487 edificarea unui turn de apărare şi supraveghere a oraşului. Includerea turnului în corpul bisericii va duce la demolarea turnului nordic şi ridicarea unui turnuleţ cu scară în spirală prin care se asigură un acces independent spre turnul nou construit. Între acesta şi turnul oraşului s-au păstrat două ferestre din vechea faţadă din secolul X. În 1478, după demolarea unuia dintre cele două turnuri ale bazilicii romanice, s-a început construirea, alături de turnul păstrat, a unui nou turn care era iniţial plasat în afara zidurilor bisericii şi care va fi legat, prin lucrări de zidărie şi tâmplărie, abia în 1487.

În anii următori biserica nu mai cunoaşte refaceri majore, dar în urma incendiului din 1857, când este distrus acoperişul şi ceasul turnului, va fi refăcut ultimul etaj al acestuia în stilul neogotic.
Pe data de 11 iunie a.c., a izbucnit un incendiu la baza turnului bisericii. Schele de lemn ce împrejmuiau turnul au luat foc, turnul şi o parte din acoperişul bisericii fiind grav afectate. La ora actuală încă se lucrează la refacerea acestora.

Sinagoga

Sinagoga din Bistriţa a fost construită în anul 1856. Conform datelor recensământului din 1930, comunitatea mozaică din Bistriţa număra 2.198 de credincioşi, reprezentând 15,55% din totalul populaţiei oraşului. După deportarea evreilor în lagărele naziste de extreminare, în mai 1944, dar şi ca urmare a emigrării masive în SUA şi Israel în epoca Ceauşescu, Sinagoga a ajuns într-o stare de paragină.

 

Printr-un contract de comodat pe 20 de ani, semnat între şeful comunităţii evreilor din judeţul Bistriţa-Năsăud şi preşedintele Societăţii de Concerte Bistriţa, Gavril Ţărmure, Sinagoga a fost refăcută prin programul "Cultura 2000", finanţat de Comisia Europeană, precum şi cu fonduri de la Ambasada SUA şi de la diverse fundaţii europene, dar şi cu ajutorul Consiliul Judeţean, Consiliul Local Bistriţa şi Ministerul Culturii şi Cultelor. Proiectul a prevăzut transformarea interiorului în sală de spectacole de muzică clasică şi de teatru, iar a balconului în loc de desfăşurare pentru expoziţii de pictură, sculptură sau fotografie. După renovare, Sinagoga arată din nou ca în vremurile sale bune.

Casa Memorială Andrei Mureşanu

Situată pe strada Andrei Mureşanu la nr. 19, casa memorială a poetului Andrei Mureşanu, adăposteşte din anul 1984 filiala Bibliotecii Judeţene pentru copii şi tineret. Clădirea originală din fosta stradă a Năsăudului, casa bunicilor dinspre mama poetului, unde acesta şi-a petrecut o parte a copilăriei, a fost construită la începutul secolului al XIX-lea, în stilul caselor româneşti tradiţionale. Mistuită într-un incendiu, casa a fost refăcută între anii 1983-1984 de către autorităţi. Iubitorii de istorie pot vedea aici o expoziţie a Revoluţiei române de la 1848 dar şi acte oficiale, scrisori, cărţi şi publicaţii care ilustrează viaţa şi activitatea poetului.

Muzeul judeţean

Muzeul din Bistriţa s-a înfiinţat sub titulatura de Muzeul Regional Rodna în una din aripile fostei mănăstiri a minoriţilor. În 1976, secţia de arheologie – istorie se mută în “Casa argintarului”, datând din secolul al XVI-lea, iar în 1984 secţia de etnografie – artă populară se mută în vechea primărie a oraşului. În 1986, toate colecţiile sunt transferate în actualul local.

 

Iniţiatorul şi primul director al acestei instituţii a fost Ştefan Dănilă, după care instituţia este preluată şi dezvoltată, din 1974, de George Marinescu pânã în anul 1992. Muzeul funcţionează azi în localul fostei cazărmi a Regimentului 63 Infanterie, clădirea datând din 1898, şi cuprinde secţiile de etnografie – artă populară, ştiinţele naturii, artă plastică, colecţia de gravură, istorie şi arheologie.

 

Colecţia de arheologie cuprinde piese din epoca bronzului aparţinând culturii Wietenberg, depozite de bronzuri, inventarul unor morminte daco-celtice, tezaurul monetar de la Şieu-Odorhei, tezaure monetare romane şi medievale, unelte şi arme medievale. Colecţia de etnografie cuprinde unelte, instalaţii de tehnică populară, costume populare, casă ţărănească, biserică de lemn.

După mai bine de zece ani de absenţă, Gheorghe Marinescu a preluat din nou anul acesta frâiele Muzelului Judeţen Bistriţa-Năsăud.

Casa Argintarului

Unul din cele mai preţioase monumente istorice din municipiu este Casa Argintarului, care datează de la începutul Renaşterii. Monumentul de arhitectură de la începutul secolului al XVI-lea este fosta locuinţă a unui mare meşter bijutier care i-a şi înfrumuseţat faţada între 1560-1563 cu admirabile ancadramente de piatră în stilul Renaşterii, executate de arhitectul elveţian Petrus Italus. Casa Argintarului este un monument reprezentativ al arhitecturii civile transilvănene din epoca medievală. În respectiva clădire funcţionează astăzi Şcoala Populară de Artă Bistriţa.

În decursul timpului, Casa Argintarului a cunoscut mai multe transformări în interior. În 1758 a ars, iar în anul 1939 a ajuns în pragul demolării şi numai intervenţia lui Nicolae Iorga pe lângă primăria oraşului i-a prelungit existenţa. În 1950, imobilul din strada Dornei nr. 5 a devenit proprietate de stat, intrând în reparaţii generale. La 1 iunie 1969, Casa Argintarulul, după restaurare, a devenit o adevarată bijuterie arhitectonică, ce s-a păstrat până în zilele noastre.

Iulia Balazs