Circa 40 de polițiști și jandarmi și peste 100 de voluntari au participat la o acțiune de căutare a doi copii care, în urma unor neînțelegeri cu tatăl lor, au plecat de acasă. După mai multe ore de căutări, cei doi copii au fost găsiți de polițiști teferi, în localitatea vecină.

În după-masa de 3 august, 40 de polițiști și jandarmi și aproximativ 100 de localnici, membri ai familiei, pădurari și voluntari s-au mobilizat ca urmare a sesizării dispariției a doi frați, o fetiță de 13 ani și un băiețel de 11 ani, din localitatea Parva. Cei doi copii locuiesc împreună cu familia, iar în urma unor neînțelegeri cu tatăl lor, au plecat voluntar de la domiciliu în după-masa de ieri. Având în vedere zona de căutare și, întrucât exista riscul să se fi rătăcit, au fost desfășurate căutări cu autovehicule de teren”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

La căutări a participat și un câine-polițist de urmă din cadrul Serviciului Criminalistic, iar după lăsarea întunericului, au fost căutați și cu o cameră cu termoviziune.

Puțin după miezul nopții, cei doi minori au fost găsiţi de polițiști pe raza localităţii Rebra, la aproximat 8 km de locuința lor. Au fost examinaţi medical, însă nu au necesitat îngrijiri medicale. De asemenea, în urma primelor verificări efectuate, polițiștii au stabilit că minorii nu au fost victima niciunei infracţiuni. Copiii au fost încredințați familiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.