Omul de afaceri bistrițean Mihail Elian Belei Ulsamer s-a sinucis noaptea trecută. În ultima sa postare de pe Facebook, acesta le transmite un mesaj celor trei copii ai săi.

Omul de afaceri Mihail Elian Ulsamer Belei, fiul fostului ofițer de Securitate, fost șef al Serviciului Pașapoarte Bistrița-Năsăud și fost consilier PRM Mihai Belei, a decedat noaptea trecută. Aproape de miezul nopții, acesta a fost găsit spânzurat. Acesta locuia în București.

Se pare că omul de afaceri ar fi suferit o depresie cumplită din cauza problemelor în căsnicie avute în ultima perioadă și a recurs la acest gest cumplit.

Ieri, Mihail Elian Belei-Ulsamer a postat pe Facebook melodiile „Nu mă uita”, „Lacrimile” și un mesaj pentru copiii lui.

Mihail Elian Ulsamer Belei a deținut în Bistrița mai multe firme, cea mai cunoscută fiind Awa Office SRL, în care l-a avut asociat pe tatăl său – intrată în faliment în 2013. Sub umbrela acestei firme au activat agenția de publicitate Awa Design și ziarul online Bistrița24.ro.O altă firmă a fost Ulsamer Canarias SRL (restaurante), firmă care a intrat în faliment în 2009. Tot pe numele bistrițeanului figura și o firmă din județul Ilfov – Ama Transport Călători SRL, și aceasta cu probleme financiare, care a fost radiată în primăvara acestui an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.