La data de 15 octombrie, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că un minor a fost implicat într-un accident de circulaţie pe raza localităţii Maieru.

Din cercetările efectuate la faţa locului s-a stabilit faptul că o tânără, în vârstă de 25 de ani, din comuna Maieru, în timp ce conducea un autoturism pe DN 17D, în direcţia Rodna-Sîngeorz Băi, a surprins şi accidentat un minor, de 5 ani, din aceeaşi comună, care s-a angajat neregulamentar în traversarea drumului, prin loc nepermis şi fără să se asigure.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a minorului, care a fost transportat la Spitalul orăşenesc Năsăud pentru acordarea de îngrijiri medicale, ulterior fiind transferat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa în vederea efectuării de investigaţii suplimentare.

Cercetările sunt continuate de către Poliţia oraşului Năsăud sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.