Consilierul democrat-liberal Mihai Sărmăşan, liderul Organizaţiei de Tineret al PDL Bistriţa-Năsăud are un punct de vedere vizavi de ceea ce se întâmplă acum cu sistemul de învăţământ din România, punct de vedere pe care îl redăm integral în rândurile care urmează.

 

Provin dintr-o generaţie tânără, preocupată de problemele cu care se confruntă societataea românească. În ultima perioadă asistăm la tot felul de declaraţii din partea premierului Victor Ponta cu privire la necesitatea modificării până la sfârşitul anului a Legii Educaţiei . Nemulţumirile actualei guvernări sunt legate de clasa pregătitoare şi de faptul că actuala lege ar conţine "prevederi aberante", care împiedică promovarea unor noi cadre didactice. In plus , Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, despre care nici noi nu mai ştim de câte ori s-a perindat la şefia ministerului, doreşte introducerea bacalaureatului profesional.
 Vreau sa specific că nu sunt o persoană care face parte din sistemul educaţional, dar nici nu pot fi de acord ca un premier dovedit ca plagiator să spună ca actuala lege împiedică promovarea unor noi cadre didactice.
Domnule Prim Ministru care aţi schimbat 4 miniştrii ai Educaţiei în 3 luni veniţi împreună cu Ministrul Educaţiei. Ecaterina Andrtonescu, cu soluţii concrete care să ajute învăţământul românesc, nu cu  revenirea la legi care sunt pe placul apropiaţilor şi prietenilor dumneavoastră.  În mandatul Ministrului Daniel Funeriu  s-au realizat mai multe lucruri printre care amintesc:

Exigenţa la bac

Montarea camerelor video şi exigentţa de la examenul de bacalaureat ne-au ajutat să vedem nivelul real de pregătire al elevilor. Avem în sfârşit un bacalaureat corect, iar elevii care au promovat pot fi mândri de reuşita lor.

Reintroducerea învăţămăntului profesional

Programul "Alege-ţi drumul!" reprezintă un nou început pentru învăţământul profesional în România, o rută de educaţie şi pregătire practică care vizează integrarea mai uşoară a viitorilor absolvenţi pe o piaţă a muncii aflată într-o continuă schimbare. El se adresează tuturor elevilor clasei a IX-a cuprinşi în învăţământul liceal care doresc să beneficieze de oportunităţile oferite de o profesionalizare accelerată, prin trecerea la un program specializat.

Clasificarea universităţilor şi ierarhizarea programelor de studii

Absolvenţii examenului de bacalaureat pot acum să îşi aleagă o facultate în cunoştiinţă de cauză, ştiind exact nivelul şi calitatea educaţiei de care vor beneficia.

Organizarea transportului şcolar

Aproximativ 800 de microbuze au fost distribuite şcolilor din ţară, astfel încât în prezent 98% dintre elevii României se află la mai puţin de 4 kilometri de şcoala la care învaţă.

Programul Şcoala Discovery

Şcoala Discovery este un proiect realizat de Discovery Networks, compania care deţine posturile Discovery Channel, Animal Planet sau Discovery Science, în colaborare cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului din România. Programul îşi propune să stimuleze curiozitatea firească a elevilor faţă de ştiintă, dar şi să integram resursele audio-video şi new media în procesul de educaţie.

Programul Şcoala Altfel

Programul ”Școala altfel” a debutat în anul şcolar 2011 – 2012 şi constă în derularea, la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, timp de o saptămână, a unui orar special format doar din activităţi cu caracter non-formal. Simultan se organizează fazele naţionale ale olimpiadelor şcolare.

Clasa pregătitoare

Înainte de a fi luată această măsură existau 20.000 de copii care nu mergeau nici la şcoală, nici la grădiniţă. Acum aceştia beneficiază de un sistem atent gândit, care le oferă educaţie prin joc.

Schimbarea componentei comisiilor de evaluare pentru acordarea titlurilor de conferentiar si profesor universitar, precum si a criteriilor necesare a fi indeplinite pentru a dobandi aceste titluri

Au trecut aproape 5 luni de guvernare USL şi în învăţământul românesc e un mare haos. Soluţia?…recunoaşterea adevăratelor valori. Poate aşa, vom putea avea pe viitor un învăţământ curat şi de calitate.

MIHAI SĂRMĂŞAN
Consilier Local PDL şi Preşedinte OTPDL Bistriţa

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.