Mihai Albu: Cel mai greu este sa stii cand sa te opresti

Brandul Mihai Albu, designer de pantofi şi genţi, este unul dintre cele mai cunoscute în România. Mihai Albu îşi deschide primul magazin AMI Design în 1990.
Îşi va inaugura lanţul de magazine AMI Design în 1999, de al căror design interior s-a ocupat.
Mihai Albu a colaborat cu designeri ca: Răzvan Ciobanu, Ingrid Vlasov, Rita Mureşan, Cătălin Botezatu, Liliana Turoiu Udrea, Laura Olteanu, Zina Dumitrescu, Eli Lăslean, Casa I.D. Sarrierri.
Pantoful cu trenă (creat pentru Laura Olteanu) şi piesa care reuneşte caracteristicile unei sanda-pantofsabot-gheată-cizmă (creată pentru ARGOS) a marcat recunoaşterea creaţiilor Mihai Albu.

Z.V.: Faceţi parte din promoţia care a absolvit Institutul de arhitectură în anul 1990, primul an liber după Revoluţie. De ce nu aţi îmbrăţişat arhitectura şi de ce v-aţi orientat către design?
M.A.: Da, într-adevăr, am absolvit arhitectura în primul an de după Revoluţie, în 1990. Arhitectura implică desen, studiul formei, design etc., toate fiind discipline în cadrul institutului, iar eu m-am axat pe designul de produs. Am avut o atracţie către detalii, către design interior şi design de obiect. Din timpul facultăţii am colaborat cu Fondul Plastic, unde am avut succes cu mai toate creaţiile prezentate în special, artă decorativă, corpuri de iluminat, corpuri de mobilier, dar şi marochinărie şi încălţăminte. Am avut un atelier, chiar cu câţiva angajaţi, pe vremea lui Ceauşescu, care colaborau cu mine, executând tot felul de piese pe care le puneam într-un context şi se vindeau la Fondul Plastic. Am fost un mic angajator, aveam o mică firmă de pe vremea regimului trecut. Am făcut şi mărţişoare, şi felicitări, şi invitaţii de nuntă pentru a-mi rotunji veniturile, chiar trebuie să recunosc lucrul acesta, dar şi pentru amor propriu, mi-a făcut mare plăcere să desenez, să pictez şi să creez obiecte de artă, de design.

Nu e totuşi un record să fii listat lângă cea mai mare plăcintă

Z.V.: În vara 2010 aţi intrat în Cartea Recordurilor (World Records Academy) şi aţi fost numit “the shoe architect”…

M.A.: Creaţia a fost numită “The skyscrapper shoe”. E, hai să zicem ca este o onoare şi că s-a întâmplat datorită creaţiilor mele care au produs atâta vâlvă, prin intrarea în Cartea Recordurilor. Însă nu sunt foarte încântat, pentru că nu e totuşi o mare onoare să fii listat lângă o plăcintă şi lângă cel mai mare cozonac din lume. Nu asta mi-am propus, dar trebuie să recunosc că prin acest succes am atras atenţia presei de specialitate, a presei internaţionale, care a relatat pe larg despre creaţiile mele şi nu s-au legat doar de acest record, ci au comentat întreaga colecţie. Colecţie care este de concept arhitectural. Ea a fost prezentată în două părţi, în mai şi august 2010. Prima s-a numit
”Structuri“, a doua ”Megastructuri“ şi într-adevăr ultimele piese, acele piese care de obicei simbolizează ”Mireasa colecţiei“, întruchipează conceptul întregii colecţii, un concept care la mine a avut o trăsătură arhitecturală. Aşa s-a ajuns la acea înălţime, care într-adevăr a impresionat. Dar acele două creaţii, prima de 31cm şi a doua de 37cm, care au intrat în Cartea Recordurilor, au fost nişte construcţii foarte tehnice, dar şi artistice în acelaşi timp. Totul se bazează atât pe un calcul matematic, cât şi pe un concept artistic. Eu am vrut doar să transmit conceptul colecţiei, şi al celorlalte piese, care au fost prezentate, să le zicem normale, dar care au fost concretizate în ultima piesă prin înălţime exagerată. Puteam foarte bine să fac cu înălţime de un metru. Nu asta contează, contează traducerea ideii de bază, ele trebuind să puncteze conceptul. E un concept
de arhitectură, cu trimitere în curentul deconstructivist, curent care se bazează pe folosirea unor elemente, care la prima vedere dau instabilitate, dezaxări voite, asimetrii şi tot felul de reguli şi distorsiuni.

Mare lucru e să ştii când să te opreşti…

Z.V.: Unde trebuie să se oprească un artist în creaţia lui? Pentru că el, în virtutea actului de creaţie, devine Dumnezeul creaţiei sale?

M.A.: Asta e cel mai greu: să ştii când să te opreşti. Forma ideală, desenul ideal, lucrul ideal vin la un moment dat în actul de creaţie. Poţi să-l începi, te duci până la un nivel şi trebuie să ştii când el a ajuns desăvârşit. Eiii, trebuie să simţi acel moment. Poţi să te duci mai departe să încarci, să pierzi firul şi să ajungă întreaga creaţie un kitsch, deşi ea la baza sau la jumătatea drumului era ideală şi perfectă. Ca să atingi perfecţiunea, ăsta este marele dar pe care ar trebui să-l aibă un artist, să ştie când să se oprească în actul de creaţie.

Z.V.: Poate fi rezultatul unei frustrări de tip profesional, pentru că nu au avut aceeaşi inspiraţie şi gândire ca şi cei de afară?

M.A.: Poate că nu s-ar fi atras atenţia aşa de mult dacă nu s-ar fi sesizat presa internaţională, dacă nu era acel bum din mai 2010, care a ţinut vreo două luni pe toate blogurile internaţionale, unde nu au fost numai păreri de bine. Trebuie să recunosc. Chiar şi cele negative au fost benefice. Pentru că au atras atenţia. Şi asta este în regulă, pentru că nu toţi cei care analizează trebuie să fie la unison. Părerile pot fi pertinente în ambele sensuri. Sunt oameni de toate felurile şi mă interesează părerile celor consacraţi, recunoscuţi internaţional, cum ar fi cei de la Vogue, de la Book Moda, cei care scriu despre marile creaţii vestimentare şi care sunt accesaţi de foarte mulţi. Controversa, dacă este creată, aduce şi ea notorietate şi notorietatea induce deschiderea pieţei comerciale şi a unei recunoaşteri. Nu e sănătos să placi tuturor. Controversa eu o asimilez criticii constructive şi obiective şi îmi asum acest lucru. Au fost ”nişte unii“ care au făcut greşeala să comenteze nişte piese care punctau finalul colecţiei şi asta din punctul meu de vedere este o mare greşeală de informare. În general, ”mireasa colecţiei“ nu numai că înglobează conceptul, dar duce la extrem ideea colecţiei. Acolo coafurile sunt exagerate, machiajul de asemenea, culorile rochiei, înalţimea pantofilor, aşa e întotdeauna la ultima piesă. Toate detaliile sunt duse la extrem.
De aceea se numeşte ”mireasa colectiei“. Toată piesa aceasta dă caracter colecţiei întregi, dar poate până atunci au fost prezentate treizeci, patruzeci de piese, care fiecare are câte ceva. Ultima e dusă la extrem. Asta face toată lumea, de la Galiano, McQuinn etc. Asta fac toţi. Absolut, ultima piesă e dusă la extrem din toate punctele de vedere. Mai sunt unii creatori care au toată prezentarea dusă la extrem. Sunt cei care funcţionează în regimul de haute couture. Aceia improvizează mult, dau trenduri, dau curente, inovaţii
în modă. Ei sunt recunoscuţi de Academia din Paris, Academia Haute Couture, şi sunt foarte puţini care intră în această secţiune şi care pot să-şi aroge statutul de a lucra în haute couture. Acolo toate piesele sunt duse la extrem: 90% nu sunt purtabile. Se creează tendinţe. Noi, ceilalţi muritori de rând, creăm o piesă care încearcă măcar să dea un iz de aşa ceva. Să creeze o tendinţă. Încercăm. Dar n-o să reuşim, poate, niciodată, însă trebuie să încerci şi atunci nu te poţi lega de ultima piesă dintr-o prezentare, dacă nu-i studiezi toată evoluţia şi toată colecţia respectivă. Altfel, nu ai fi decât neinformat. Mai există şi o altă categorie care crede că piesele prezentate în Cartea Recordurilor sunt destinate publicului larg. Nici vorbă. Acelea nu sunt făcute pentru vânzare sau pentru a fi purtate. Sunt numai pentru a puncta şi explicita conceptul unei colecţii. Sunt nişte site-uri ale medicilor ortopezi unde recomandă pacientelor să nu poarte genul ăsta de încălţăminte. Păi ei n-au înţeles nimic. Nici nu sunt făcute pentru a fi purtate. Satisfacţia
anului trecut rămâne însă faptul că 99% din public a perceput corect ceea ce am vrut să transmit. Pe plan naţional, în schimb, răutatea, invidia au predominat.

Z.V.: Cei din breaslă?

M.A.: Nu, din breasla mea, nu. Ei ştiu cu ce se mănâncă şi ce am vrut să transmit. Vorbesc despre cei neavizaţi, care trebuie să comenteze şi ei ceva. Probabil pentru audienţă, alţii să li se citească blogurile, nu ştiu, diverse motive. Dar m-aş fi aşteptat nu la mai multe laude, ci dacă nai ceva bun de spus despre cineva care a făcut o impresie internaţională, mai bine îl ignori, decât să dai cu piciorul. Este şi mai politicos şi mai constructiv până la urma, urmei. Eu, dacă aş observa că un site de modă de la noi mă ignoră, aş înţelege mai mult decât dacă m-ar lovi. Într-un fel sau altul. Şi cred că ar trebui să citească printre rânduri din articolul dvs.

Rolul artistului este să creeze tendinţa

Z.V.: Menirea actului de creaţie împlinit?

M.A.: Rolul artistului este să creeze tendinţe, să impună stiluri, să caute întotdeauna să pună în valoare persoana care poartă ce creăm noi, să se simtă confortabil, în centrul atenţiei, să se simtă importantă şi prin noi şi nu numai prin felul ei de a fi.

Ziuaveche.ro

Foto Alin Burtescu