Pentru prima dată de când practic meseria de jurnalist mi-a fost ruşine că fac asta. S-a întâmplat acum în campania electorală, care, slavă Domnului că s-a terminat, că vorba aceea, o luam pe arătură rău de tot! Cred că mulţi dintre voi aţi constat că în această campanie a lui 2009, unele televiziuni s-au prostituat de dreptul. Prostituţie curată, domle’! Nu credeam că voi trăi să văd aşa ceva. În mare parte, două posturi pe care le admiram şi le urmăream cu mare atenţie, Realitatea TV şi Antena 3 au reuşit în scurt timp, ca mie personal, să îmi provoace greaţă! Nu ştiu la alţii ce le-a transmis, dar „sondajele” nu sună prea pozitiv în favoarea celor două televiziuni, asta dacă le mai putem numi aşa. Acum, înţelegem cu toţii că un jurnalist, un patron de televiziune sau un trust de presă are o simpatie pentru un anumit candidat şi îl mai perie aşa frumos, din când în când. Nimic de comentat! Dar de la asta şi până a blama toată ziua de dimineaţa până noaptea pe celalalt contracandidat pentru a asigura reuşita celuilalt, e drum lung, fraţilor! Un drum şi o cărare care adat câteva palme zdravene şi CNA-ului, cu şefii lui cu tot. Un film, trucat sau netrucat, chiar nu mă interesează, cum puţin îmi pasă şi de candidaţi, a fost difuzat de un triliard de ori pe zi, că dacă avea puterea să rezişti măcar o oră să îl tot urmăreşti, cu siguranţă îl visai noaptea şi poate te mai trezeai şi cu un pumn în faţă ( dacă tot de pumn se zicea). Şi apoi, teoria pumnului sau a palmei cred că nu şi-a mai găsit niciodată atâta cusut şi descusut cât au băgat televiziunile astea. Sincer, eu nu mai puteam rezista, mai bine ascultam Heavy Metal, şi tot eram mai buiacă! Şi culmea prostituţiei de care vă spuneam, cred a atins apogeul în duminica alegerilor din turul doi, din 6 decembrie, când Antena 3 părea că nu a auzit niciodată de legea electorală şi a băgat o ditamai campanie de toată greaţa cu invitat „beton”, bun de aruncat venin! Ruşine lor, mi-am zis atunci, ruşine şi mie pentru că sunt colegă de breaslă cu ei. Şi asta pentru ce? Că aşa a zis nu ştiu ce patron? Că aşa vrea nu ştiu ce candidat? Că aşa vor ei să folosească meseria asta pe post de unealtă electorală? Şi uite că au reuşit să pună  în umbră şi jurnalistul şi meseria, care cică e patra putere în stat… Nu zău? E putere sau jucărie? Că încă nu m-am prins… Oricum, mi-a fost ruşine, şi pentru că mi-e dragă rău meseria asta am simţit o mare, da mare dezamăgire… Şi numai după experienţa campaniei de acum, mă întreb: oare când voi vrea să conving pe cineva să de-a o declaraţie, o persoană simplă care poate se teme să vorbească de frica cuiva, da vrea dreptate…cum îl voi convinge să vorbească? Cu a patra putere în stat sau cu jucăria politicienilor?

Iulia STUPINEAN 

2 COMENTARII

  1. Doame!!! Domnilor si doamnelor jurnalisti! Va respect munca, dar uneori picati in postura ridicolului. Incercati si dati dovada de mai multa verticalitate. In meseria voastra ar trebui sa fiti impartiali si nu ar trebui sa incercati sa va convingeti cititorii ca tot ceea ce ganditi voi este corect. De ce nu tineti cont de faptul ca altcineva poate sa aiba alte orientari politice, culturale sau de alta natura decat a voastra? De ce nu tineti cont de faptul ca nu oricine are acces la „penita si hartia de junal” ca sa va poata da replica? Asta este etica voastra profesionala? Draga d-na Stupinean! Dar de B1 TV de ce nu ai comentat nimic? Ce sa mai zic? Nimic altceva, decat ca eu va respect meseria voastra dar totodata ar trebui sa va fie rusine pentru modul cum o faceti uneori. Voi nu aveti voie sa gresiti. Intocmai ca un medic chirurg. Pentru chirurgi, o singura greseala poate fi fatala. Insa, voi, in ultima vreme o faceti tot mai des. Incercati ca prin articolele voastre, sa redeveniti ceea ce ati fost candva: GAZETA DE BISTRITA!

  2. N-are rost sa-ti fie rusine, esti de-a lor! Nu vad nici o diferenta intre voi, decat de tabara. Aia ii pupa pe ai lor, voi pe ai vostri. Partea proasta este ca nu vreti sa terminati odata! Se mai satura lumea sa va auda trompetand cat de buni sunt ai vostri, timp in care rahatu-i cat casa, iar noi dedesubt. Si voi ne serviti concursuri, care-i cel mai bun. Multumim, am simtit pe propria piele cat de buni sunt. Toti!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.