Nu mai puțin de 9 procese a deschis în ultima lună a anului trecut Metropolis Grup, în încercarea de a recupera datorii mai mici de 10.000 de lei. Printre cei acționați în judecată se numără inclusiv Leoni, CS Gloria 2018, organizatorii WTF Festival sau partidul AUR. Deocamdată niciunul dintre procese nu are vreo sentință.
Grupul Metropolis s-a pus de recuperat datorii în 2024 și i-a chemat în judecată pe cei care aveau de-i dat bani. În ultima lună din 2024, Metropolis Grup a deschis 9 procese, la diferite instanțe din țară, obiectul fiind „cerere de valoare redusă”.
Potrivit Codului de procedură civilă, cererea de valoare adăugată este o datorie, care fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 de lei, la data sesizării.
Prima cerere de chemare în judecată a fost înregistrată în 19 decembrie, la Judecătoria Satu Mare. Metropolis Grup cheamă în judecată societatea Simbolife SRL. Procesul încă nu are nici măcar stabilit un termen de judecată.
În 20 decembrie au urmat 7 cereri de chemare în judecată. A fost chemată în judecată pentru plata datoriilor inclusiv o persoană fizică: Mircea Dumitrache. Procesul se va judeca la Judecătoria Bistrița și nici în acest caz nu a fost stabilit un termen de judecată.
În aceeași zi, la Judecătoria Bistrița a mai fost deschis un proces în care este chemată în judecată firma WTF Rock Fest SRL, care organizează festivalul cu același nume. Se pare că datoriile în acest caz trec de 10.000 de lei. Tot atunci, Metropolis Grup cheamă în judecată CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, tot pentru datorii mai mici de 10.000 de lei.
Metropolis Grup a înregistrat o cerere de chemare în judecată tot la Judecătoria Bistrița, împotriva partidului AUR, dar și a „Asociației Tradițional Progresistă Horea”, a altei societăți din grupul Metropolis – Metropolis Euro Games, dar și a producătorului de produse din carne Carna Carpatica, ce se judecă la Judecătoria Beclean.
Ultimul dosar a fost înregistrat chiar în ultima zi din an, 31 decembrie, la Judecătoria Pitești și vizează Leoni Wiring Systems Pitești. Culmea acesta are deja un termen de judecată stabilit, pentru 26 martie.
De anul trecut, Metropolis Grup este oficial în faliment!
În toamna anului 2023, Tribunalul Specializat Cluj decidea ca Metropolis Grup să intre oficial în faliment, după aproape 5 ani de insolvență, perioadă în care n-a reușit să își respecte angajamentele de plată din planul de reorganizare.
Grupul a fost împiedicat să își revină din cauza datoriilor uriașe către creditori, fie ei privați sau instituții ale statului. De asemenea, afacerile au fost încurcate de perioada pandemică, mai ales că restricțiile vizau spațiile de cazare și serviciile de tip SPA și fitness. Astfel, la datoriile inițiale, în această perioadă s-au mai acumulat și altele.
Administratorul special al grupului a cerut în primăvara anului 2023 modificarea planului de reorganizare și prelungirea lui cu încă 12 luni, până în luna mai a anului 2024.
La această dată s-ar fi împlinit 5 ani de la confirmarea primului plan de reorganizare și limita legală maximă admisă. Administratorul special a promis chiar plata tuturor datoriilor până în primăvara lui 2024, promisiune greu de crezut, mai ales că în toți acești 5 ani, grupul nu a reușit să plătească nici măcar mică parte din datorii.
Pentru faliment și-au dat okey-ul și creditorii, cu câteva luni înainte să se pronunțe instanța. Tot atunci ar fi vehiculat și un preț minim al hotelului Metropolis, „perla” grupului. Prețul de vânzare stabilit de creditori ar fi 15 milioane de lei.
Se pare că zăvorul s-a pus definitiv pe hotel încă de anul trecut, Consiliul Județean fiind obligat să mute în decembrie gala de decernare a titlurilor de cetățean de onoare al județului la Domeniul Transilvania, gală care avea loc an de an la Hotel Metropolis.
În luna aprilie a anului trecut, Curtea de Apel Cluj a menținut decizia dată de Tribunalul Specializat Cluj, astfel că decizia a rămas definitivă și executorie. În urma deciziei a urmat sigilarea bunurilor firmei și vânzarea lor. Aceeași soartă va avea și Hotel Metropolis, se pare, cât de curând.
ANAF are cea mai mare datorie de recuperat
Cel mai important creditor este ANAF, care are de recuperat de la Grupul Metropolis în jur de 20 de milioane de lei. De altfel, instituția a început demersurile de recuperare a datoriilor prin 2017, cu o executare silită a mai multor bunuri mobile ale firmei.
Ca să nu piardă bunurile și mai ales hotelul, Metropolis Grup a cerut în instanță atunci intrarea în insolvență și reorganizarea societății. Așa s-a reușit suspendarea executărilor silite. La cererea suspendării executării silite, cei de la Metropolis au motivat că “bunurile mobile, autoturisme şi autoutilitare, sunt utilizate în scopul îndeplinirii obiectului de activitate al societăţii, fiind necesare aprovizionării, întreţinere tehnică, asigurare service, puncte de service”.
Cei de la ANAF au avut o tentativă de scoatere la licitație a Hotelului Metropolis, în septembrie 2017. Ca să nu rămână fără cel mai de preț bun al lor, fără de care ar fi fost terminați, cei de la Metropolis au arătat în instanță că „imobilul «complex hotelier şi de agrement, restaurant, în regim de înălţime S+P+2E»” este singurul bun al societăţii debitoare”, astfel că în cererea de deschidere a procedurii, reprezentanții firmei bistrițene și-au manifestat în mod expres intenţia de reorganizare, care putea avea loc în exploatarea hotelului.
Datoria înregistrată la Finanțe, de 20,7 milioane de lei, reprezintă 23,2% din totalul datoriilor. Finanțele Publice au cerut falimentul celor de la Metropolis în mai multe rânduri. La finalul anului 2020, datoriile totale ale Grupului Metropolis ajungeau la nu mai puțin de 71,2 milioane de lei.
“De la data confirmării planului de reorganizare societatea a achitat parţial ratele prevăzute în planul asumat de reorganizare economico-social; bugetul de stat, mai mult decât atât pe parcursul derulării procedurii de reorganizare, aceasta a acumulat noi obligaţii bugetare astfel ca, creanţa instituţiei a crescut de la 15.489.044 lei (….), la suma de 21.874.890 lei (creanţa la zi), conform fişei sintetice pe care o a anexat-o, astfel ca a solicitat dispunerea intrării debitoarei în procedura falimentului”, susțineau reprezentanții ANAF.
Grupul a vândut deja un apartament amenajat în hotel cu peste un milion de euro. Din această sumă, în jur de 700.000 de euro au mers în conturile ANAF. Mare parte din suma rămasă, în jur de 235.000 de euro, a mers pe datoriile acumulate la utilități: energie, gaz, apă și telefonie.
Apartamentul a fost cumpărat de Îndemânarea și este folosit încă de atunci de administratorul firmei de construcții. Se pare că Îndemânarea ar fi pus ochii și pe hotel. De altfel, Ionela Rus ar vrea și ea să recumpere hotelul pus pe picioare de fostul său soț decedat.