Mafia lemnului din Suceava a descoperit o metodă criminală prin care distrug rapid sute de hectare de pădure verde. Pentru a exploata mai multă masă lemnoasă, aceștia îmbolnăvesc intenționat arborii și infestează pădurile cu larve feromonale, ceea ce le permite să taie copacii și să obțină profituri ilegale.
Garda Forestieră din Suceava a demarat o anchetă în urma descoperirii unor acte de infestare deliberată a pădurii. Într-o pădure aflată în proprietate privată, pe raza comunei Moldovița, au fost găsite patru posibile nade feromonale amplasate pe copaci, conform declarațiilor reprezentanților Gărzii Forestiere, făcute publice vineri.
Potrivit acestora, nadele feromonale sunt produse chimice de sinteză care „au rolul de a atrage insectele dăunătoare pentru arbori în curse, unde pot fi numărate şi eliminate”.
„Amplasarea lor se face în baza unui plan exact, în suprafeţe infestate, cu înscrierea într-un inventar şi în baza unor măsuri de management ulterior. Prin numărarea insectelor capturate se determină natura şi intensitatea lucrărilor de combatere necesare. În general, se amplasează o nadă la 50-100 de hectare. Prin amplasarea nadelor pe arbori sănătoşi se atrag insectele în pădurea respectivă şi se produce uscarea ei într-un timp scurt, generând false ‘produse accidentale’ „, au precizat Gărzii Forestiere.
Distrugerea intenţionată a pădurilor, atentat la securitatea naţională a ţării
Conform legii, se poate recolta dintr-o pădure doar atât lemn cât creşte, astfel încât volumul şi calitatea pădurilor să rămână constante. Pentru proprietăţile private, această regulă limitează profiturile obţinute deoarece se pot tăia anual doar volume mici.
În momentul în care apar atacuri de insecte şi uscări în masă ale pădurii, se poate solicita tăierea legală de volume mari de masă lemnoasă.
Nimeni nu face nimic. ,politia ,procurorii și mafia corupției sunt același grup infracțional organizat care se apără unii pe ceilalți
In Bistrița ,procurorii sunt corupți iar polițiștii de la SICE ,nu trebuie menționați ,se observă cine e șeful și ai spus tot