Ioan Dobrescu, un medic de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii din Cluj-Napoca, este acuzat de malpraxis de o familie din Piatra Neamț după ce ar fi operat greșit o pacientă de 2 ani la începutul anului. Doctorul nu a avut un comportament profesional față de părinți, vorbindu-le foarte urât.

Părinții fetiței spun că medicul nu i-a informat cu privire la procedurile medicale ce urmau să îi fie făcute fetei. În plus, doctorul ar fi avut o atitudine agresivă verbal la adresa mamei.

TRIMISĂ DIN BISTRIȚA ÎN CLUJ, PENTRU CĂ NU EXISTA MEDIC ORTOPED PEDIATRU

Fetița, în vârstă de 2 ani și 3 luni, a fost dusă la Spitalul de Copii Cluj, după ce și-a fracturat mâna, în urma unei sărituri de pe canapea, în timp ce se aflau în Tășuleasa – Bistrița-Năsăud. Părinții spun că au dus copilul la acest spital, la recomandarea medicilor din Spitalul Județean Bistrița, unde copila a ajuns prima dată și unde i s-a pus un ghips provizoriu.

Pentru că în Spitalul din Bistrița nu exista un medic specialist ortoped pediatru, pacienta a fost trimisă la Cluj. Iar spitalul din Cluj a fost anunțat, pe cale instituțională, ca urmează să ajungă o pacientă cu mâna fracturată.

Paula Niculescu mai spune că a fost umilită de dr. Dobrescu, doar pentru că a încercat să fie alături de fiica ei de doar 2 ani, în momentul în care era supusă unor intervenții medicale majore.

Părinții fetei spun că la externare, li s-a recomandat să meargă în alt spital pentru scoaterea ghipsului de pe mâna pacientei. Chiar dacă mama fetei spune că ar fi fost mai liniștită ca la control fetița să fie văzută de medicul care a operat-o.

Cei doi părinți au început să îi facă fetei investigații medicale, pe cont propriu. Și, după ce au ajuns la alți specialiști, au aflat că mâna fetei nu a fost poziționată corect în ghips și nu s-a vindecat bine.

„Am cerut spitalului din Cluj documentele medicale pe care ei le dețineau în urma internării mele și a copilei și ce să vezi, am constatat că domnul doctor Dobrescu m-a lăsat să părăsesc spitalul, cu toate că el știa că oasele fetiței mele nu erau aliniate. Nu m-a informat că după intervenția dumnealui trebuia să vadă cineva, dacă nu chiar el, fetița, după o săptămână, nu DUPĂ 3!!! Și dacă la controlul de DUPĂ O SĂPTĂMÂNĂ se constata angularea unuia dintre oase, trebuia intervenit chirurgical cu o tijă elastică.”,spune mama fetiței.

Acum, cei doi părinți care îl acuză pe doctor de malpraxis, spun că îl vor vor trage la răspundere pentru fapta sa.

Sursa: StiriMed

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.