O nouă categorie profesională va fi scutită de la plata datoriilor către stat, medicii de familie care au asigurat continuitatea asistenței medicale în centrele de permanență, în perioada 28 mai 2008 și 1 iunie 2011, vor fi amnistiați fiscal, conform unui act normativ care a intrat duminică în vigoare.
De asemenea, conform noilor dispoziții, sumele recuperate până la 26 octombrie, ca urmare a deciziilor de impunere emise de casele județene de asigurări de sănătate, se vor restitui pe baza normelor aprobate prin ordin comun al ministrului Finanțelor, ministrului Sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii.
Conform expunerii de motive a proiectului de lege, de aministia fiscală vor benefica 1157 de medici.
Parlamentarii au aprobat recent aplicarea unei măsuri asemănătoare și pentru pensionari, mame și bugetari.