Aflat sub influența băuturilor alcoolice, un șofer a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și mașina pe care o conducea a intrat în coliziune cu un parapet metalic.

”La data de 30 decembrie, polițiștii Biroului Rutier s-au sesizat din oficiu și au întocmit  un dosar penal pentru conducere cu alcoolemie. Vizat este un bărbat de 44 de ani, din Șieu Măgheruș care, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Bistrița, a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu un parapet metalic. În urma accidentului, nu au fost înregistrate victime, iar conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,10 mg/l  alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a precizat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Poliţiştii Biroului Rutier au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii comiterii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice și continuă cercetările în acest caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.