Un bărbat din localitatea Rebrișoara, care se afla la volanul unui autoturism, în orașul Năsăud, a ajuns miercuri la spital, după ce a fost lovit de o ambulanță care circula în spatele său. 

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, polițiștii din cadrul Poliției Năsăud au intervenit la un eveniment rutier petrecut în zona unui supermarket din oraș.
„A fost identificat un conducător al unei ambulanțe, în vârstă de 47 de ani, care a colizionat cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 56 de ani, din Rebrișoara, rezultând rănirea acestuia. Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a transmis Paul Rodilă, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Bărbatul din Rebrișoara a fost transportat la spital. Potrivit sursei citate, ambulanța nu se afla în misiune. 

Cercetările continuă de către polițiștii din cadrul Poliției Orașului Năsăud, Compartimentul Rutier, în cadrul unui dosar penal cu privire la fapta de vătămare corporală din culpă.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.