Premierul Marcel Ciolacu spune că reforma fiscală pregătită de Guvern stimulează investițiile și producția în România. Trebuie să introducem un sistem fiscal bazat pe echitate, pe corectitudine și respect față de contribuabilul onest și de intoleranță totală față de evazioniști, a spus el la un eveniment organizat de BNR.
El a spus că Guvernul are în vedere „o adevărată reformă fiscală a României nu ca un stat care mai e în curs de dezvoltare, ci un stat stabil, dezvoltat, care va adera la OCDE și care trebuie să intre într-o logică fiscală normală.” „Eu nu îmi asum un singur lucru: să las românia fără fonduri europene, să las România în afara Europei. Cu toate costurile pe care le voi avea politic, acest lucru nu pot să mi-l asum. Ar însemna cel mai mare dezastru pentru România. Nu avem altă cale decât în interiorul UE”, a spus el.
„Mi se pare de bun simț ca despre fiscalitate să discutăm responsabil, cu studiile unor experți pe masă, nu în dezbateri televizate populiste cu abordări meschine, în care persoane care câștigă milioane de eur doar plătesc taxe cât un angajat cu salariul minim. Țipă că le cresc taxele”, a continuat Ciolacu. „În ultimii 8 ani s-au produs peste 550 de modificări ale Codului Fiscal, schimbări făcute prin peste 100 de legi, ordonanțe și ordonanțe de urgență. Nu se mai poate opera eficient prin asemenea condiții. Toată legislația noastră fiscală seamănă cu o uriașă strecurătoare prin care curg nestingherit miliarde de euro, pe un sistem de excepții fiscale aberante. Nu putem să ne dorim o țară europeană ca afară cu venituri de tip economie offshore, adică țară paradis fiscal, dar cu cheltuieli pe modelul social european”, a susținut premierul.
„S-a ajuns la situația absurdă în care România are cea mai mare impozitare a muncii la cei cu venituri mici și familiile cu copii din UE. În același timp, a fost mențintă o impozitare foarte mică, cu uriașe privilegii fiscale, pentru unele categorii de contribuabili care câștigă foarte mult. Așa ceva nu mai poate continua. Trebuie să introducem un sistem fiscal bazat pe echitate, pe corectitudine și respect față de contribuabilul onest și de intoleranță totală față de evazioniști”, a continuat el. „Îmi voi asuma răspunderea pe o reformă fiscală, scopul nu este să descurajăm investițiile, scrie Digi24.ro.
Motto:
„Revoluţia a fost o iluzie. Fără discuţie. Ruşinea pe care o trăim acum. Pot să spun că sunt fericit într-o ţară condusă de Marcel Ciolacu? Asta e nenorocirea noastră.”
(Victor Rebengiuc, între teatru și Marcel Ciolacu)
In capul lui Marcel Ciolacu este o mare confuzie. El vorbeste despre introducerea unui sistem fiscal bazat pe echitate, pe corectitudine și respect față de contribuabilul onest, dar și de intoleranță totală față de evazioniști. Confuzia vine din faptul că una e sistemul fiscal si alta evaziunea fiscală care e infractiune si se sanctionează potrivit legii.
De fapt Premierul Marcel Ciolacu are în vedere o reforma fiscală, prin împovărarea contribuabilului onest si a mediului de afaceri cu noi taxe si impozite care să aducă mai multi bani la buget pentru a reduce deficitul bugetar excesiv.
Numai că înainte de a aduce mai multi bani la buget trebuie oprit dezmătul si risipa resurselor financiare in sistemul bugetar.
Prin urmare, acest guvern al dezmătului si al risipei jecmăneste fără scrupule tot ce prinde începînd cu intreprinderile mici si mijlocii prin tot felul de biruri si taxe, în loc să procedeze la reducerea cheltuielilor de funcţionare a statului, prin reforme structurale profunde precum:
-Reducerea numărului de ministere la 15-16, la fel cum este in Franţa şi Germania;
-Desfiinţarea agenţiilor şi instituţiilor care nu sunt neapărat necesare, atribuţiile lor putând fi preluate de alte instituţii, simultan cu o descentralizare reală;
-În administraţia locală, păstrarea acelor primării care servesc peste 8.000 de cetăţeni, şi comasarea celorlalte;
-Reducerea numărului de judeţe la 16, într-o primă etapă, apoi la 8, echivalente cu regiunile de dezvoltare;
– Înlocuirea instituţiilor care servesc acum cetăţenii prin numerosi funcţionari, cu aplicaţii informatice care funcţionează nonstop, online.
Dintre toate cea mai importanta cale de reducere a risipei este reforma administrativ-teritorială care este una învechită și care costă mult prea mult, trebuie subliniat faptul că în prezent diferențele economice dintre județe sunt imense, iar birocrația omoară multe proiecte în fașă, desi aparatul administrativ este supradimensionat, fără să facă nimic. De aceea, trebuie recurs la o restructurare a acestor unități administrativ- teritoriale pentru ca structurile respective să fie compatibile cu cele europene, să devină funcționale si eficiente economic, deoarece in prezent cele mai multe dintre judete sunt adevărate feude pentru baronii locali. Trebuie in sfârsit să fie realizată regionalizarea, dar nu formal asa cum o avem acum, cu ADR-uri (Agentii de Dezvoltere Regională) ca organizații nonguvernamentale, ci cu regiuni administrative funcționale, cu forță juridică, adică să poți merge direct la Bruxelles să depui proiecte pe bani europeni fără să mai fi nevoit să treci prin București. Prin regionalizare s-ar desfiinţa foarte multe structuri inutile populate cu tot felul de nepotisme. Un alt avantaj este decimentarea reţelelor clientelare construite in timp de peste 50 de ani. Dacă s-ar sparge astfel de strcturi, s-ar crea şansa ca România să renască administrativ ca ţară.
Uniunea europeana nu recunoaste caracterul de regiune decât dacă ai minimum 800.000 de locuitori, iar in România nici un judet nu indeplineste acest criteriu. Dacă nu ai 800.000 de locuitori nu esti considerat regiune si deci nu poti sa depui direct proiecte pentru accesarea de fonduri europene, nefiind eligibil. Din această cauză România pierde multi bani europeni fiindcă totul depinde de guvernul de la Bucuresti unde lucrurile se miscă foarte greu.
Există două căi de a face regionalizarea. Prima este prin revizuirea constitutiei si introducerea categoriei administrative de „regiune” in legea fundamentală. A doua cale este mai simplă si se poate face fără modificarea constitutiei , printr-o lege organică in care să fie prevăzută comasarea mai multor judete in structuri administative mai mari. Aceasta se poate face mai simplu prin reducerea numărului de judete si păstrarea denumirii de „judet” prevăzută in actuala constitutie. Este modelul Poloniei care a făcut regionalizarea in 1999 prin comasarea celor 49 de voievodate existente (similare cu judetele de la noi) in 16 mari voievodate pentru a corespunde cerintelor Uniunii Europene.
În plus la noi dintre cele 3.228 de orase si comune sau UAT -uri (unităti administrativ-teritoriale), cel puţin 1.000 nu-şi pot asigura din venituri proprii, cheltuielile de funcţionare şi a oferi servicii minimale pentru viaţa cetăţenilor: salarii, iluminat public, gospodărire. Toate stau cu mâna intinsă si se bazează pe transferuri de la bugetul central sau de la bugetul judeţean. În România sunt 2862 de comune din care 2.390 au sub 5.000 de locuitori, 891 n-au nici măcar 2.000 de oameni. Avem 216 orașe din care 117 au sub zece mii de cetățeni. Au însă aparate birocratice stufoase care le conduc, în mai toate cazurile cu ajutor de la stat. 2.593 de localități au beneficiat în 2022 de fonduri din bugetul statului pentru a putea să funcționeze. Și așa se întâmplă în fiecare an.
In acest caz, Ilie Bolojan, președinte CJ Bihor vine cu urmatoarea solutie: „Primăriile care sunt gestionate prost ar trebui să fie lăsate să intre insolvență. Ori am avut de fiecare dată în acești ani ai guvernului în care primăriile care au acumulat arierate, au gestionat catastrofal activitatea au primit bani direct prin hotărâre de guvern la propunerea Ministerului de Finanțe pentru a li se șterge aceste datorii. Ori practic mesajul care este? Orice faceți cineva vă salvează”.
Criza bate la ușă, bani în bugetul statului nu mai sunt, riscăm să pierdem finanțările europene pentru că nu suntem în stare să facem reduceri de personal și cheltuieli.
De aceea, Marcel Ciolacu ar face mai bine să-si asume răspunderea pe o reformă administrativ-teritorială care să ducă la reducerea risipei banului public in domeniul bugetar si abia pe urmă la cresterea fiscalitătii in mediul privat.