Home Știri Marcel Ciolacu, mesaj emoționant la un an de la invadarea Ucrainei: Nu...

Marcel Ciolacu, mesaj emoționant la un an de la invadarea Ucrainei: Nu ne vom lăsa niciodată descurajaţi de nişte criminali conduşi de idealuri greşite


Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a scris pe o rețea de socializare, la un an de la începutul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, că românii nu se vor lăsa descurajaţi ”de nişte criminali conduşi de idealuri greşite”.

”Noi, românii, vom sta mereu alături de toate naţiunile democratice cărora le pasă de demnitatea umană, de pace şi de progresul întregii umanităţi”, arată el.

”Anul trecut, la scurt timp după începerea războiului, am fost în Ucraina pentru a vedea cu ochii mei ororile bombardamentelor lui Putin. Dar şi pentru a da un mesaj ferm că România va fi în prima linie a luptei pentru democraţie şi libertate. Astăzi, la un an de la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, voi merge la Baza 57 Aeriană ”Mihail Kogălniceanu” pentru a le mulţumi militarilor români şi străini pentru ceea ce fac în fiecare zi pentru ca România şi întreg flancul estic al NATO să fie în siguranţă”, a arătat Ciolacu, vineri, într-o postare pe Facebook.

El a reiterat solidaritatea românilor cu naţiunile democratice.

”Suntem solidari cu prietenii şi aliaţii noştri din NATO. Nu ne vom lăsa niciodată descurajaţi de nişte criminali conduşi de idealuri greşite. Noi, românii, vom sta mereu alături de toate naţiunile democratice cărora le pasă de demnitatea umană, de pace şi de progresul întregii umanităţi”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Citește și: Avalanșă în Munții Rodnei. O persoană a murit

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version