Premierul Marcel Ciolacu a declarat, chestionat dacă este luată în calcul reintroducerea măsurii de compensare a preţului carburanţilor cu 50 de bani, în condiţiile în care benzina a ajuns la 7,5 lei per litru, că va exista o discuţie în Guvern pentru a vedea de ce a crescut preţul.

Liderul PSD a adăugat că ţara noastreă are al doilea cel mai mic preţ la carburanţi din Europa, iar scumpirea nu este atât de mare, acciza fiind raportată la anul 2018, informează News.ro.
„Deci statul român în acest moment ia cea mai mică acciză din Europa ca să menţinem inflaţia cu o singură cifră, cum am reuşit”, a mai precizat prim-ministrul.

„O să am o discuţie să vedem de ce a crescut preţul. Am înţeles că s-a mărit iarăşi barilul. Este foarte uşor de influenţat în urma războiului, dar vreau să vă spun un lucru – ştiţi că avem al doilea preţ din Europa ca şi cel mai mic. Mi se pare că Bulgaria mai are cu 0,1 mai puţin de cât România. Deci este o scumpire care s-a văzut în toată lumea şi în toată Europa. O să încercăm să o menţinem într-un grafic. De asemenea, ştim că preţul la carburant pe tot lanţul aduce până la urmă scumpiri. Nu e o scumpire atât de mare. Noi avem acciza blocată raportată la 2018. Deci statul român în acest moment ia cea mai mică acciză din Europa ca să menţinem inflaţia cu o singură cifră, cum am reuşit”, a afirmat Marcel Ciolacu, întrebat într-o conferinţă de presă susţinută luni după participarea la deschiderea anului şcolar dacă este luată în calcul reintroducerea măsurii de compensare cu 50 de bani a carburanţilor, în contextul scumpirii benzinei care a ajuns la 7,5 lei/l.

Şeful Executivului a mai spus că a văzut că motorină s-a scumpit mai mult.

„Este şi normal. De obicei motorina se foloseşte în război, din câte ştiu eu”, a completat Ciolacu.

1 COMENTARIU

  1. Suntem încântat să auzim că premierul Marcel Ciolacu consideră preţul actual al carburanţilor acceptabil, ținând cont de scumpirile care au avut loc în Europa. Sperăm să luând în considerare discuția Guvernului, acesta să fie menținut cât mai aproape posibil de preţul actual, pentru a nu afecta bugetul cetățenilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.