Învie Tradiția, proiectu de susținere a artizanatului și tradițiilor romanești, lanseaza Cooperativa Învie Tradiția. Pe langa parta de cadouri tradiționale romanești, obiecte din lut și ceramică, sculptură in lemn, țesături și altele obiecte meștesugarești, in magazinul online www.invietraditia.ro veti gasi de acum inainte si mancare tradițională românescă. Vă invităm să facem o scurtă incursiune in gastronomia românească.

De-a lungul timpului, bucătăria românească și-a îmbogățit sortimentele culinare cu preparate care provin din cultura gastronomică a altor popoare. Încă de la începutul secolului al XVIII-lea se văd primele semne ale acestor influențe. De exemplu, Imperiul Austriac a influențat Transilvania și Banatul, Rusia a influențat bucătăria din Moldova, Franța, Grecia și Italia au influențat regiunea Munteniei, iar Turcia a influențat zona dobrogeană. Preparatele culinare care au pătruns la noi au fost adaptate sau îmbunătățite de bucătăria românească în funcție de gusturi, obiceiuri și preferințe. Bucătăria tradițională românească este diversă, cuprinde obiceiuri și tradiții culinare, iar cel mai bine simțim specificul bucătăriei tradiționale românești în preajma sărbătorilor.

Unele dintre cele mai apreciate produse ale bucătăriei românești, care nu lipsesc de pe nici o masă în zi de sărbătoare sunt murăturile și zacusca. Învie Tradiția vine în întâmpinarea gusturilor variate cu o serie de produse: zacuscă naturală de legume cu fasole, de hribi, de ghebe, de vinete coapte pe plită, de vinete picante, de rașcovi, de pleurotus/ciuperci negre sau de hribi cu trufe.

Aceste sortimente de zacuscă pot fi cumpărate împreună cu murăturile tradiționale românești: hrean cu sfeclă, usturoi marinat, varză murată tocată, pepene murat, gogonele murate, ghebe marinate cu gogoșari, castraveți murați, conopidă în oțet și ardei iuți.

Mierea: 100 % natural

Nu sunt mulți cei care au auzit de miere cu semințe, miere cu goji și aronia, miere de carob și migdale, miere cu miez de nucă sau cu ghimbir. Învie Tradiția vă pune la dispoziție o varietate de produse naturale 100%.

Constantin & The Bees este o afacere de familie, care a luat naștere în anul 2014, când Constantin Anicăi a primit un stup de albine. Deși nu avea experiență în apicultură, astăzi are în grijă 85 de stupi.

Un sortiment dintre cele pe care le produce este mierea cu semințe. Ingredientele acesteia sunt mierea de salcâm, pudra bio de roșcove (carob) și făina de migdale. Pudra de roșcove oferă organismului un aport crescut de calciu și furnizează proteinele necesare organismului. Roșcovele sunt un îndulcitor natural, putând înlocui și cacaoa, fiindcă ele nu conțin cofeină, sodiu, gluten sau tiamină.

Pentru cei care caută remedii naturiste, roșcovele au proprietăți antiinflamatorii, antidiabetice, anticanceroase și neuroprotectoare, iar migdalele sunt o sursă excelentă în lupta cu lipsa de concentrare, mai ales în rândul copiilor. Mierea de salcâm are mulți micronutrienți și este o sursă de energie zilnică, ajutând la prevenirea anemiei. Acest sortiment de miere cu semințe poate face parte din ritualul matinal zilnic, fiind ușor de întins pe pâine.

Dacă preferați mierea cu goji și aronia, atunci trebuie să știți care sunt ingredientele: miere de salcâm, fructe de goji uscate și fructe de aronia bio uscate. Goji și aronia conțin betacaroten în cantități impresionante: mai mult decât superalimente precum morcovii și, de asemenea, conțin mai mult fier decât spanacul. Efectele acestui sortiment de miere sunt puternic antioxidante, ea fiind recomandată persoanelor care au un stil de viață activ și energic.

Mierea produsă de Apicultura Regina este crudă, neprocesată termic, nepasteurizată, îmbinând metode apicole moderne și tradiționale. Apicultura Regina, o afacere de familie, vă propune sortimente precum: miere de tei, miere polifloră de fân, miere de rapiță sau miere cu cătină.

Mierea de tei este cel mai dulce sortiment, ea fiind recomandată și datorită proprietăților sale extraordinare, care pot trata dereglări ale sistemului nervos, insomnii, anxietate sau depresie. În componența sa este peroxidul de hidrogen, care are un efect antibacterian, astfel mierea de tei este folosită și în afecțiuni respiratorii și digestive. 

Mierea cu miez de nucă este o miere crudă polifloră, care conține 50% miere și 50% miez de nucă măcinat. Este o sursă perfectă de proteine și fibre și este bogată în vitamine, aminoacizi, acizi organici, minerale, enzime și bioflavonoizi. Este recomandată în tratamentul împotriva anemiei și este un remediu împotriva ulcerului gastric. De asemenea, este recomandată celor cu tensiune arterială crescută, celor care vor să-și reducă valorile mari ale colesterolului sau celor care vor să scape de durerile de cap.

Bee Farming este afacerea mică a unui inginer antreprenor din București, care a primit în 2013 o familie de albine. În prezent, afacerea sa pe care o dezvoltă în Vâlcea, în apropiere de Horezu, numără 60 de familii de albine. Mierea produsă de Bee Farming este crudă și este ambalată așa cum a fost extrasă din stup: cu particule de ceară naturală, polen și propolis. Bee Farming produce șase sortimente de miere: de rapiță, salcâm, tei, polifloră, mană și floarea soarelui. Învie Tradiția vă recomandă sortimentul Bee Farming imuno-complex, precum și mierea cu polen.

Tradițional românesc: vinuri, palincă, țuică

Podgoria 7ARTS se află în regiunea vitivinicolă Dealurile Olteniei. Pe o suprafață de 30 de hectare sunt cultivate soiurile albe Fetească Albă, Sauvignon Blanc, Tămâioasă Românească, dar și soiurile roșii Syrah, Fetească Neagră, Merlot și Cabernet Sauvignon. 7ARTS Winery este o afacere de familie, cu o cramă care dăinuie de la începutul secolului al XIX-lea. Învie Tradiția vă pune la dispoziție câteva sortimente 7ARTS, dar și nenumărate alte vinuri ale micilor sau marilor antreprenori.

Printre cele mai cunoscute crame din țară, Crama Averești din satul Averești, județul Vaslui, are o tradiție de aproape 150 de ani. Suprafața viei de astăzi este de 650 de hectare, iar soiurile vechi, specifice zonei, sunt Zghihara de Huşi, Fetească Regală, Busuioacă de Bohotin şi soiuri internaționale precum: Sauvignon Blanc, Cabernet Sauvignon, Aligote, Traminer.

Palinca de Bădicin, cu 42% alcool, obținută din prune, mere, piersici, cireșe sau struguri, este una dintre delicatesele care nu pot lipsi de pe mesele românilor, mai ales în zilele de sărbătoare. Bădăci este un sătuc care are mai puțin de 300 de locuitori, în apropiere de Şimleul Silvaniei, în Sălaj. Unul dintre cei care poartă tradiția mai departe este Valentin Vălcăuan, care a învăţat tehnici de demult de preparare a alcoolului – țuică și palincă. 

În comuna Bogați, în județul Argeș, a apărut în anul 2018 o afacere de familie, care în timp a devenit o distilerie tot mai apreciată în rândul cunoscătorilor: Celar de Bogați. Ea îmbină prezentul cu trecutul, iar produsele (țuică 32% vol. alc., țuică 40% vol. alc. și palincă 50% vol. alc.) sunt obținute prin distilarea borhotului de prune învechite în lemn de salcâm, cu o distilare care se realizează într-un cazan tip alambic fabricat din cupru electrolitic de puritate 99,9%. Sunt folosite prunele din livada proprie, care are o suprafață de 3,5 hectare, totul fiind natural, fără adaos de zahăr sau de produse sintetice. 

O altă distilerie, Palincăria Transilvania din Râșnov, comercializează palincă de prune, gutui, cireșe, vișine, caise, fructe de pădure sau pere. Toate produsele sunt obținute prin metode tradiționale, la foc de lemne, și au caracteristici organoleptice și fizico-chimice verificate și certificate.

La Învie Tradiția vă invităm să descoperiți istoria acestor mici afaceri românești care au crescut de la an la an și care păstrează vii metodele tradiționale de preparare, cu respect pentru natură și om.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.