Cei mai mulți pacienți din Bistrița-Năsăud care s-au vindecat de COVID-19 refuză să doneze plasmă pentru a-i ajuta pe alții care suferă de aceeași boală. Unii chiar neagă faptul că au fost infectaţi cu SARS COV-2.

„Ceea ce am aflat de la Centrul de Transfuzii Sanguine este că sunt foarte mulţi pacienţi vindecaţi care sunt contactaţi de către ei în vederea donării de plasmă şi, din păcate, marea lor majoritate refuză. Unii dintre ei, am înţeles, chiar nu recunosc că au avut boala. Recoltarea de plasmă întâmpină probleme, pentru că pacienţii vindecaţi nu sunt, din păcate, cooperanţi”, a declarat, miercuri, Gabriel Lazany, managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița.

Din 74 de pacienți declarați eligibili și care au fost contactați de cadrele medicale de la Centrul de Transfuzii Sanguine Bistrița, doar 10 au acceptat să doneze plasmă.

Managerul SJU Bistrița a subliniat totodată că, eficienţa oricărui tratament aplicat pacienţilor cu COVID-19 aflaţi în stare gravă este destul de redusă, fiind înregistrate decese la jumătate dintre pacienții cu CoVid-19 care au ajuns să fie internaţi la Terapie Intensivă.

Noi lucrăm pe protocoalele care sunt elaborate de Ministerul Sănătăţii, şi nu pe cele recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Ceea ce Ministerul Sănătății întocmeşte ca protocol medical de tratament este transmis şi aplicat de către toate spitalele din România. S-a administrat şi plasmă convalescentă, am făcut şi tratament cu ozonoterapie, dar, din păcate, eficienţa oricărui tratament la pacienţii gravi este destul de redusă. Rata decesului în Terapie Intensivă e undeva la 50%„, a precizat Gabriel Lazany.

Până acum, doi pacienți confirmați Covid-19, internați la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, au beneficiat de terapie cu plasmă hiperimună, prelevată de la donatori vindecați în urma infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Este vorba despre o femeie în vârstă de 72 ani, din orașul Năsăud, internată la Secția Covid etaj 4 în data de 2 mai, care a fost confirmată Covid-19 în data de 4 mai. Pe fondul complicațiilor, pacienta a fost transferată în data de 5 mai la Secția ATI, unde a rămas până a doua zi, când a revenit la Secția Covid etaj 4. În data de 9 mai a fost transferată din nou la Secția ATI, însă din păcate a decedat în data de 18 mai. Femeia suferea și de hipertensiune esențială primară, ateroscleroză de aortă, fibrilație atrială paroxistică.

Cel de-al doilea pacient este un bărbat în vârstă de 75 ani, din localitatea Blăjenii de Jos, internat din data de 6 mai la Secția Covid etaj 4, când a și fost confirmat Covid-19. În data de 11 mai a fost transferat la Secția ATI, dar din păcate organismul său a cedat, fiind declarat decesul în data de 26 mai. Acesta suferea și de cardiopatie ischemică cronică, hipertensiune arterială, angor de efort.

Gabriel Lazany a mai subliniat că răspândirea noului coronavirus în judeţ este una destul de rapidă şi că cei mai mulţi pacienţi au provenit din localităţile de pe Valea Someşului.

Cei mai mulţi pacienţi au venit de pe Valea Someşului, dar sunt din tot județul. (…) Din păcate, răspândirea virusului este destul de rapidă şi vedeţi că, nemaiavând nicio restricţie, contactele şi circulaţia populaţiei sunt la nivelul întregului judeţ şi nu ştii de unde poţi contracta. Este deja o sarcină dificilă şi pentru Direcţia de Sănătate Publică, de a mai face anchete epidemiologice, pentru că efectiv nu ştii cu cine ai mai intrat în contact. Este destul de dificil. În perioada stării de urgență, când populația era izolată la domiciliu, anchetele se făceau foarte ușor„, a spus managerul SJU Bistrița. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.