George W.Bush a plecat luni în turneul de adio. Regele a murit, traiasca regele! Ramâne sa aflam cine va fi acesta – democratul de culoare Barack Obama sau vârstnicul republican John McCain. Dupa cum se stabileste în Constitutia SUA, alegerea presedintelui este facuta de catre electorii alesi în fiecare stat. Autoritatea care ia decizia finala în alegerea viitorului presedinte SUA este colegiul electoral, care cuprinde electori din fiecare stat, numarul acestora fiind egal cu reprezentantii fiecarui stat în Casa Reprezentantilor si în Senat. Toate statele (cu exceptia a doua dintre ele) ofera voturile electorale pe principiul „câstigatorul primeste tot” candidatului care a primit cele mai multe voturi ale populatiei din statul respectiv.

Desi candidatul democratilor urma a fi decis abia la conventia din luna august, în urma cu câteva zile era deja clar pentru toata lumea ca Hillary Clinton a fost îngenuncheata. Asa ca, sâmbata seara, Hillary si-a anuntat retragerea din cursa electorala. Barack Obama nu s-a grabit sa dea declaratii în ceea ce priveste alegerea ei pentru postul de vicepresedinte. În schimb, si-a început campania electorala în Virginia, un stat de republicani convinsi. În sondaje, democratul este mai popular cu cinci procente decât John McCain: potrivit USA Today, Obama ar iesi învingator, cu 49% din sufragii, fata de 44%, cât ar reusi sa strânga contracandidatul sau. Barack Obama este descris de presa din State ca un candidat extrem de sarmant, cu multa carisma, un om inteligent, dar fara nici un fel de experienta în afara de cea politica. Motiv pentru care McCain îl ataca astfel: „Stiu ca ceea ce vrea sa faca senatorul Obama poate sa ne arunce într-un razboi si mai mare, cu sacrificii si mai mari. Iar pacea va fi si mai departe, iar americanii vor fi în calea raului si nu pot lasa acest lucru sa se întâmple”. Cu toate acestea, o Europa satula de razboaiele duse de SUA îl sustine pe Obama, acordându-i 52 de procente în topul preferintelor. McCain nu a obtinut decât 15%. Obama beneficiaza pâna si de sprijinul lui Fidel Castro… Fostul presedinte cubanez îl califica drept „cel mai avansat candidat” pentru cursa catre Casa Alba.

Sprijin pentru McCain

Sprijinul nedorit din partea revolutionarului i-a oferit senatorului John McCain o noua oportunitate sa puna sub semnul întrebarii încrederea în politica externa a lui Obama. În campanie, candidatul republican a încercat constant sa exploateze suportul primit de Obama de la organizatia terorista Hamas. McCain s-a folosit si de alte declaratii facute de Obama: senatorul de Illinois a declarat la Miami ca va mentine aproape toate sanctiunile comerciale împotriva Cubei, în speranta ca va împinge statul spre democratie, dar s-a angajat ca va usura restrictiile fata de cubanezii aflati în exil în SUA, permitându-le acestora sa trimita bani rudelor. Totodata, Obama a repetat faptul ca este dispus sa aiba o întrevedere cu Raul Castro, care în februarie l-a succedat pe fratele sau la conducerea tarii, devenind primul nou lider al Cubei dupa 49 de ani. Atacurile îndreptate de McCain catre Barack Obama se împletesc cu stradania de a câstiga electoratul lui Hillary Clinton. Este demn de luat în seama faptul ca, vara trecuta, senatorul, în criza acuta de bani si consilieri, a fost pe punctul de a renunta la candidatura. Iata ca a reusit sa câstige încrederea celor 1191 de delegati republicani, iar astazi îl înfrunta pe mult mai tânarul Obama. Promitând sa combata extremistii islamisti si sa apere locurile de munca din Statele Unite, i-a atacat în repetate rânduri pe candidatii democrati pentru ca cer retragerea trupelor americane din Irak. „Am o veste. Al-Qaida este în Irak. Al-Qaida. De aceea se numeste Al-Qaida din Irak. Si prieteni, daca i-am fi lasat, ei nu si-ar fi stabilit doar o baza, ci ar fi preluat puterea în tara si nu voi permite sa se întâmple asta, prieteni. Nu ma voi preda, nu ma voi preda în fata Al-Qaida”, a declarat McCain.

Multi bani

„Piata bursiera detesta incertitudinea si, cu Obama, cel mai putin cunoscut dintre candidatii ramasi în cursa, piata, deja nervoasa, a avut o reactie negativa”, comenteaza Al Goldman, analist financiar american. În asteptarea clarificarilor, comunitatea financiara a avut grija sa burduseasca vistieria campaniei lui Barack Obama. Banii oferiti lui de societatile de investitii s-au îndreptat în proportie de 57% catre democrati si de 43% catre republicani. Potrivit analistilor financiari, banii se duc catre candidatul pe care comunitatea financiara îl prevede câstigator, si nu pentru ca investitorii ar considera ca Obama le va reprezenta interesele mai bine decât McCain.

Per total, sumele record adunate de candidatii la fotoliul de presedinte al SUA ar putea atinge un miliard de dolari. Daca republicanul John McCain a reusit sa adune peste 96 de milioane de dolari, reprezentantii democratilor au strâns sume fabuloase care, adunate, ating o jumatate de miliard de dolari. Campionul absolut al cursei este Barack Obama, senatorul de Illinois reusind sa strânga numai pâna la sfârsitul lunii aprilie 265,4 milioane de dolari. Desigur, mare parte dintre donatorii atrasi de Hillary îsi vor orienta „bunele intentii” catre Obama. Si democratii sau independentii care, pâna la finalul cursei electorale erau indecisi între cei doi candidati, vor sponsoriza campania electorala a lui Obama, odata ce acesta se va întrece cu McCain.

Obama beneficiaza de un mecanism de strângere de fonduri pe internet foarte bine dezvoltat, care se bazeaza mai degraba pe donatiile facute de clasa de mijloc americana, în timp ce principalii sponsori ai campaniei electorale, asa cum ati vazut, sunt în general avocati si bancheri.

Obama lupta cu prejudecatile

Pe lânga lupta electorala, Obama mai are de dus o lupta importanta, cu prejudecatile. Dincolo de political correctness invocata la fiecare pas în Statele Unite, culoarea pielii sale înca deranjeaza, mai ales în statele din sud. Dar specialistii ne tot spun ca este primul candidat afro-american cu sanse reale de a câstiga fotoliul de la Casa Alba. Barack s-a nascut în Honolulu, Hawaii, la 4 august 1961. A trait în multe locuri, inclusiv în Indonezia, alaturi de mama si cel de-al doilea sot al acesteia, un om de afaceri ambitios.Revenit în Hawaii, desi sarac, obtine o bursa la cea mai buna scoala particulara din zona. „Am învatat atunci sa trec din lumea mea neagra la lumea mea alba”, povesteste actualul candidat la Casa Alba. „Eram constient ca fiecare din ele are propriul mod de exprimare, cutume, pe care trebuia sa le înteleg ca sa pot trece usor de la una la cealalta….” Universului celor doua rase carora le apartinea i se adauga cel al clasei sociale. La scoala mergea într-o cladire eleganta, dar seara se întorcea în apartamentul modest în care locuia. Pentru a supravietui, familia sa primea ajutor social.

Mai târziu, a urmat cursurile Universitatii Columbia din New York si a obtinut licenta în Drept la Universitatea Harvard, Massachusetts, cu Magna cum Laudae. În anii 80, el s-a convertit la crestinism si a abandonat o cariera promitatoare pentru a activa ca asistent social în ghetoul din Chicago. În prezent, el este senator al statului Illinois, la primul mandat. Înainte de a activa ca senator, el a activat si ca lector universitar si avocat pentru Drepturile Omului. Ca senator de Illinois, a luat rolul de creator de idei, câstigând pentru comunitatea neagra drepturi nesperate: supravegherea video a interogatoriilor luate de politistii din Illinois si un moratoriu asupra pedepsei cu moartea.

Marturii. În 1995, Barack Obama publica un remarcabil eseu autobiografic, intitulat „Dreams from My Fathers”, unde povesteste despre viata sa de copil metis în cautarea unui tata, vazut ca un negru într-o America alba. El atinge subiectul rasei, din punctul de vedere al cuiva care a vazut si a facut parte din mai multe culturi, astazi puternic opuse politic. De asemenea, el scrie ca a consumat alcool, marijuana si cocaina în adolescenta, în încercarea de a-si „alunga din minte întrebari existentiale”. „Nu sunt mândru de asta. A fost doar o greseala pe care am facut-o când eram tânar”, spune el. El a dat si o replica unei celebra marturii a fostului presedinte Bill Clinton, care a recunoscut ca a consumat marijuana, însa „fara sa inhaleze”. „Eu am inhalat. (…) N-am înteles niciodata acea afirmatie a lui Clinton. Normal ca am inhalat, doar acesta e scopul consumului de marijuana, sa inhalezi”, adaugând ca nu este mândru de acest episod din viata sa.

O decizie istorica. La 10 februarie 2007, afro-americanul îsi anunta oficial candidatura la presedintia Statelor Unite din partea democratilor, împotriva puternicei Hillary Clinton, dar si a altor candidati de valoare, eliminati facil. Ca platforma politica, Obama sprijina oferirea unei sanse imigrantilor ilegali din SUA care nu se fac vinovati de infractiuni – acestia ar putea plati o amenda, învata limba engleza si ramâne în Statele Unite. În domeniul ecologiei, Barack Obama afirma ca SUA au responsabilitatea de a lasa planeta într-o stare mai buna pentru generatiile viitoare. Planul sau ar reduce emisiile de gaze de sera, ar implementa un sistem de reducere si înlocuire pentru a scadea emisiile de carbon, ar stabili un standard national pentru combustibilii cu nivel redus de carbon si ar ridica standardele de eficienta a combustibililor.

A fost unul dintre primii critici ai razboiului din Irak, asa ca ar retrage soldatii americani, câte o brigada sau doua pe luna. Doreste sa se cada de acord asupra unei conventii constitutionale în Irak, în vederea unui acord sau a unei reconcilieri. De asemenea, doreste încheierea unui pact pentru securitate cu vecinii Irakului. Armata americana, crede Obama, trebuie sa fie transformata astfel încât sa faca fata nevoilor din ziua de azi si sprijina planurile de crestere a dimensiunii armatei cu înca 65.000 de soldati si a Marinei SUA cu înca 27.000 de soldati. S-a angajat sa conduca un efort global pentru securizarea în decurs de patru ani a tuturor armelor si materialelor nucleare care se afla acum în locatii vulnerabile.

Pentru multi americani, ultimii opt ani reprezinta o epoca de cinism politic, iar Obama încarneaza speranta si renasterea visului american, cu o societate egalitara în drepturi, multi rasiala. Poate ca el va reusi sa estompeze diferentele în cliseul „alb versus negru”, înca foarte prezent în societate. Deopotriva alb si negru, el insista mai putin pe drepturile civile, dar insista pe valorile umane, universale si individuale.

 

McCain lupta împotriva terorismului

John McCain a avut mult mai mult timp sa-si pregateasca strategia: a câstigat alegerile interne înca din luna martie. S-a nascut la 29 august 1936 în zona Canalului Panama, unde tatal sau, soldat în Marina SUA, se afla în misiune. A urmat cursurile Academiei Navale Americane. Erou si veteran al razboiului din Vietnam, a fost la un pas de a fi ucis în 1967 când, în timpul unui bombardament, a fost grav ranit. Timp de aproape sase ani, el a fost prizonier de razboi, perioada în care a fost supus inclusiv torturii. Dupa retragerea sa din armata, la începutul anilor 80, John McCain a intrat în politica, iar la scurt timp, a fost ales senator de Arizona. Acum opt ani, a încercat sa câstige încrederea republicanilor pentru a candida la presedintia Statelor Unite, avându-l drept contracandidat pe actualul lider de la Casa Alba, George W.Bush.

Este cunoscut pentru discursul sau direct, care a îndepartat o parte din electoratul ultraconservator, dar i-a atras pe independenti. Le promite americanilor ca îl va aduce pe Osama bin Laden la judecata: „Va privesc în ochi si va spun ca, de-ar fi sa-l urmaresc pâna la portile iadului, îl voi prinde pe Osama bin Laden si îl voi aduce în fata justitiei!” În vara anului trecut, a fost la un pas de a iesi din cursa electorala, din cauza unei crize financiare, iar analistii îi prevedeau în unanimitate retragerea. Platforma sa politica prevede, în plan ecologic, limitarea emisiilor de dioxid de carbon, solicitându-se fortelor pietei sa aduca spre folosire tehnologii avansate, precum energia nucleara, reducând dependenta fata de resursele straine de energie si asigurând faptul ca toate tarile contribuie la gasirea solutiei pentru problema modificarii climei. Este principalul autor al propunerii din Senatul american privitoare la reducerea emisiilor de carbon cu 65% pâna în anul 2050.

Problema imigrantilor

Este important ca acestia sa învete limba engleza, istoria SUA si notiuni de educatie civica, crede senatorul, adaugând ca o parte esentiala a rezolvarii problemelor legate de imigratie consta în construirea unor aliante puternice cu Mexicul si cu tarile din America Latina care sprijina democratia si colaboreaza pentru a oferi oportunitati economice cetatenilor lor. Este de parere ca armata SUA ar trebui extinsa pentru a face fata provocarilor cu care se confrunta în ziua de azi si sprijina dezvoltarea apararii nationale cu rachete. Se opune ferm retragerii trupelor americane din Irak, dorind un mai mare angajament militar, necesar pentru un succes pe termen lung. El afirma ca nu sunt suficienti soldati americani pentru a înlatura insurgentele, pentru a oferi siguranta necesara reconstruirii institutiilor locale, pentru stoparea violentei sectariene din Bagdad, pentru a anihila Al Qaida, a antrena armata irakiana si pentru a introduce personal american în unitatile politiei irakiene. „Cred ca provocarea capitala a secolului XXI este cea a extremismului radical islamist. Vom vorbi mult despre asta, dar va reamintesc faptul ca centrul bataliei este Irakul. Evident, urmarim si problemele cu Iranul.”

La cei 71 de ani ai sai, John McCain se straduieste sa-si puna în valoare experienta politica, mult mai bogata decât a rivalilor sai democrati. În timp ce opinia publica este concentrata pe Obama, îsi construieste o imagine a stabilitatii, cu care ar putea fi câstigatorul surpriza al fotoliului de la Casa Alba. (A.M.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here