Poşta Română anunţă că lucrările pentru concursul epistolar mai pot fi expediate până la data de 15 ianuarie. Scrisorile vor fi transmise către Oficiile Judeţene de Poştă cu menţiunea "Pentru Concursul epistolar".

 

 

 

 

La această competiţie pot participa copii cu vârste de până la 15 ani, iar lucrările vor fi redactate sub forma unor scrisori ce vor cuprinde între 500-1000 de cuvinte. Tema concursului este "Compune o scrisoare în care să explici de ce este important să vorbim despre SIDA şi să ne protejăm împotriva bolii". Pe tot parcursul concursului, lucrările  vor fi analizate şi selecţionate de comisii  constituite din  reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, specializaţi în domeniu şi reprezentanţi ai  Companiei Naţionale Poşta Română. Căştigătorii la nivel judeţean vor fi desemnati pe 1 februarie, urmând ca la 1 martie să fie desemnaţi câştigătorii fazei regionale. Clasamentul la nivel naţional va fi stabilit după data de 17 martie 2010 iar lucrarea câştigătoare va participa la etapa internaţională. Până la data de 9 octombrie 2010, cele mai bune trei lucrări din lume vor primi din partea Biroului Internaţional al Uniunii Poştale Universale, medaliile de aur, argint şi bronz, iar următoarelor cinci clasate li se vor acorda menţiuni speciale. Compoziţia care va ocupa locul I va fi publicată în revista "Union Postale". Regulamentul concursului poate fi consultat pe site-ul www.posta-romana.ro sau apelând serviciul de relaţii cu clienţii Infopost la numărul de telefon 0219393111.

 

 

 

Iulia STUPINEAN 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.