Pugilistul Lucian Bute şi-a apărat titlul mondial IBF la categoria supermijlocie pentru a şaptea oară consecutiv, după ce l-a învins pe irlandezul Brian Magee, prin KO tehnic în repriza a zecea, într-un meci disputat, duminică, la Centre Bell din Montreal. Debutul partidei dintre Bute şi Magee a fost unul echilibrat, românul câştigând din primele patru reprize cu 10-9, iar în ce-a dea doua cei doi au fost la egalitate, 10-10. Repriza a cincea a fost una în care Bute a fost condus de adversarul său. A urmat apoi repriza a şasea, în care Bute a devenit mult mai agresiv, iar în cea de-a şaptea rundă, românul l-a trimis la podea pe Magee, cu celebra sa lovitură la ficat. Irlandezul a mai rezistat până în repriza a zecea, când Bute şi-a trimis din nou adversarul la podea, după un upercut în bărbie. De această dată, arbitrul Pete Podgorski a decis oprirea meciului. Partida dintre Lucian Bute şi Brian Magee s-a disputat la Bell Centre din Montreal. Românul a intrat în ring pe melodia cântată de formaţia U2, "Where the streets have no name", iar adversarul său a fost acompaniat de Metallica, cu melodia "Whiskey on the jar".

Scurt istoric

 

Lucian Bute, în vârstă de 31 de ani, are acum 28 de victorii la profesionişti şi nicio înfrângere. Magee, în varstă de 35 de ani, are 34 de victorii (24 prin KO), 4 înfrângeri şi un meci egal. Lucian Bute a câştigat centura mondială IBF în 20 octombrie 2007, la Montreal, după ce l-a învins prin KO în repriza a 11-a pe columbianul Alejandro Berrio. Românul şi-a apărat pentru prima oară cu succes centura mondială în 1 martie 2008, după ce l-a învins, prin KO tehnic în repriza a zecea, pe americanul William Joppy. Al doilea meci în care Lucian Bute şi-a apărat centura a fost cu mexicanul Librado Andrade, la data de 24 octombrie 2008, la Bell Centre. Atunci, românul s-a impus la puncte, după 12 reprize. Al treilea meci în care Lucian Bute şi-a pus centura în joc a fost împotriva unui alt columbian, Fulgencio Zuniga, la 13 martie 2009, în care românul l-a surclasat categoric pe adversarul său, printr-un KO tehnic în repriza a patra. Bute şi-a pus apoi din nou centura în joc, la 29 noiembrie 2009, la Quebec, în faţa mexicanului Librado Andrade, pe care l-a trimis la podea după patru reprize. Pugilistul român şi-a apărat pentru a cincea oară titlul mondial în faţa columbianului Edison "Pantera" Miranda, într-o gală ce a avut loc la 17 aprilie, la Centre Bell din Montreal (Canada). După ce a câştigat primele două reprize, Bute a reuşit să-l pună la podea pe Miranda în runda a treia, columbianul fiind numărat de arbitru şi nemaiputând continua meciul. Bute i-a "aplicat" lui Miranda un upercut de stânga în bărbie, românul fiind declarat învingător în minutul 1 şi 22 de secunde din repriza a treia. A şasea oară când Lucian Bute şi-a păstrat centura de campion mondial a fost la data de 16 octombrie, la Montreal, când l-a învins tot prin KO pe americanul Jesse Brinkley. Românul a reuşit să-l trimită la podea pe adversarul său în repriza a noua.

 

Brian Maggee: "Pur şi simplu Lucian este cel mai bun pugilist pe care l-am întâlnit.

 

Pugilistul irlandez Brian Maggee a declarat că Lucian Bute este cel mai bun boxer pe care l-a întâlnit în carieră, după ce românul s-a impus, duminică, în meciul pentru titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, informează presa canadiană. "Pur şi simplu Lucian este cel mai bun pugilist pe care l-am întâlnit. Este inteligent, loveşte cu forţă, fără să mai pun la socoteală că este greu de atins", a declarat Magee. Magee a mai surprins declarând că Bute loveşte mai tare decât Carl Froch, adversarul său din 2006. "Lucian are mai multe putere. Este dificil să-i compari pe cei doi, dar cu siguranţă are mâini mai rapide şi abilităţi sportive mai bune", a afirmat Magee. "Bute nu m-a lăsat să fac nimic, chiar am fost frustrat la un moment dat. Şi-a diversificat foarte bine atacurile. Cum mi-a dat lovituri în corp de câteva ori, credeam că va continua aşa, însă m-a surprins cu un upecut în bărbie pentru a pune capăt meciului", a declarat Magee. Impresarul lui Brian, Pat Magee, a împărtăşit opinia pugilistului: "Suntem dezamăgiţi dar am văzut un mare campion în Lucian Bute. Este clar cel mai bun pugilist din lume la supermijlocie. Este numărul 1 şi cred că va rămâne mult timp. Brian mi-a spus imediat după meci că nu-i venea să creadă cât de bun este Bute. Mi-a spus că este cel mai bun pugilist pe care l-a întâlnit", a afirmat Pat Magee. Pugilistul Lucian Bute şi-a apărat cu succes titlul mondial IBF la categoria supermijlocie pentru a şaptea oară consecutiv, după ce l-a învins pe irlandezul Brian Magee, prin KO tehnic în repriza a zecea, într-un meci disputat, duminică, la Centre Bell din Montreal. Alin Cordoş

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.