O cameră, un bec, apă caldă lipsă, apă rece cu porţia, şobolani care mişună pe coridoare ca la ei acasă, grupuri sanitare infecte, doze electrice descoperite, acestea sunt condiţile “europene” în care trăiesc locatarii fostului cămin de nefamilişti al SC Cristiro, de pe strada Someşului, nr. 7. Colac peste pupăză, aceştia plătesc sume impresionante la întreţinere, iar, în opinia locatarilor, singura vinovată pentru toate acestea este Gavrilaş Nazarica, administratorul asociaţiei de locatari din acest bloc, care este acuzată de furt de toţii locatarii.

Primii bani, primele probleme

Peste 500 de angajaţi ai SC Cristiro SA au fost concediaţi în decembrie 2005, deoarece firma a trecut printr-o criză financiară. Mulţi dintre aceşti muncitori beneficiau de o locuinţă, un fel de garsonieră, dacă putem numi aşa o singură cameră, în care stăteau cu chirie. După concediere, patronatul SC Cristiro a dat posibilitatea fiecărui locatar să-şi cumpere locuinţa închiriată deja. Şi atunci, ca şi acum era acelaşi administrator – Nazarica Gavrilaş, care după spusele oamenilor a fost aleasă pentru acest serviciu de Vasile Vasinca, acţionar al societăţii Cristiro, încă de pe vremea când fabrica funcţiona la standarde normale.
Iniţial suma impusă de fabrică pentru cumpărarea locuinţelor era mult prea mare, astfel că locatarii au acţionat în judecată în anul 2007 SC Cristiro. Deşi ulterior au renunţat la acţiunea în instanţă, mulţi dintre locatari, pentru a fi siguri că nu vor pierde locuinţa, au decis să plătească chiria în avans pe o perioadă mai mare de timp. Astfel, locatarii au plătit chiria pe 14 luni în avans, adică 840 de lei/garsonieră, şi asta doar pentru a putea justifica că sunt buni platnici, cu cheltuielile la zi, bani ce au fost încasaţi de administrator. Numai că sumele reprezentând contravaloarea chiriei în avans au fost refuzate de conducerea societăţii, care, pe bună dreptate nu a vrut să comită o ilegalitate. După cumpărarea locuinţelor, noii proprietari s-au confruntat cu o problemă destul de dificilă – recuperarea banilor de pe chiria plătită în avans, bani care nu au intrat în contul SC Cristiro, ci, se pare, în buzunarul Nazaricăi Gavrilaş. Proprietarii susţin că în momentul încheierii contractului de vânzare – cumpărare, juristul le-a spus să-şi recupereze banii de la administratorul blocului. Lucru imposibil de realizat. Şi în prezent, după un an, locatarii nu au reuşit să-şi primească înapoi banii plătiţi drept chirie în avans.

Restanţe şi penalizări

Războiul dintre locatari şi administratorul Nazarica Gavrilaş a căpătat o altă dimensiune. Deoarece oamenii dăduseră nişte bani pentru o chirie care nu mai exista de fapt, ei fiind deja proprietari, s-au gândit ca sumele respective să revină în contul cheltuielilor pentru asociaţie – apă, canalizare, curentul consumat de becurile de pe casa comună a scării, salubritate. Astfel locatarii nu au mai plătit o perioadă de timp aceste cheltuieli. Dar adminsitratorul a calculat cheltuielile şi a pretins ca acestea să fie plătite, fără să ţină cont că, de fapt, oamenii îi dăduseră nişte bani deja. Şi nu a uitat să calculeze şi penalităţi pentru nişte sume neplătite tot din vina ei.
Din această cauză, acum oamenii se confruntă cu imposibilitatea de a plăti aceste restanţe pe motiv că banii sunt blocaţi în buzunarul administratorului Nazarica Gavrilaş. “Ambiţia ne-a făcut să ajungem cu restanţe şi penalizări, de aceea aşteptăm să se aplice legea şi pentru ea nu numai pentru noi. Noi suntem proprietari, nu mai suntem chiriaşi. Nu înţelegem de ce administratorul refuză să ne restituie banii, motiv pentru care considerăm că ceea ce face ea este furt. Noi nu suntem slugile ei”, a declarat Ilie Macrişan, proprietarul unei astfel de garsoniere din fostul cămin al SC Cristiro.

Bani de buzunar

Locatarii o acuză pe Nazarica Gavrilaş de furt. “Ne-a înşelat pe mulţi dintre noi la achitarea cheltuielilor. Cei care au plecat în străinătate şi au revenit după câteva luni s-au trezit cu tot felul de cheltuieli comune şi personale cu toate că ei nu au beneficiat de curent şi apă, fiind plecaţi”, a declarat un locatar revoltat. Unul dintre aceşti păţiţi este Ilie Macrişan, proprietar al unei garsoniere din acest bloc. Acesta a fost plecat în străinătate, mai precis în Italia, de mai bine de un an. De acolo, a reuşit să trimită bani tatălui său pentru a-i cumpăra locuinţa. La revenirea în ţară, Macrişan a aflat cu stupoare că are de plătit cheltuieli de 3.000 lei, asta incluzând apa, canal, salubritate şi… energie electrică. Având în vedere că omul are doar un bec în cameră care nu a fost folosit, iar de alte utilităţi nu poate fi vorba, nu-şi explică cum are de plătit atâţia bani. În urma unei sesizări adresate de păgubit Compartimentului Asociaţiei de Proprietari din cadrul Poliţiei Comunitare, s-a efectuat verificarea tematică la asociaţia de proprietari de pe strada Someşului, nr. 7cu privire la repartizarea cheltuielilor lunare pe perioada ianuarie 2007 – mai 2008. ”În urma verificărilor s-a constatat că administratorul Nazarica Gavrilaş a greşit cheltuielile lunare majorând debitul cu suma de 807 lei” – semnează: Adrian Turcu, şef Serviciu de control din cadrul Poliţiei Comunitare, precum şi Florin Frandeş, directorul adjunct al aceleiaşi instituţii.

Administratorul vs. Urbana

Şi cum orice efect are o cauză, penalizările răsar repede. Şi asta fiindcă administratorul nu are un program bine stabilit cu publicul, acesta este mai mereu de negăsit.
Dacă locatarii nu s-au prezentat la data stabilită de ea pentru plata cheltuielilor, din următoarea zi oamenii se pomenesc cu penalizări. Şi cazurile de acest gen sunt frecvente, deşi de multe ori nu era de găsit chiar în ziua stabilită pentru plăţi. Un alt aspect este cel al ridicării gunoiului menajer de la acest bloc. Deşi există un contract încheiat între SC Urbana SRL şi asociaţia de locatari Cristiro, de ridicare a deşeurilor săptămânal, Nazarica Gavrilaş nu a mai plătit de 15 luni Urbanei serviciile oferite, datoria fiind de 6.700 de lei. În 18 aprilie 2008, administratorul căminului a făcut un angajament de plată, urmând să plătească datoria până la data de 1 iulie. Având în vedere că aceasta nu şi-a respectat promisiunea, SC Urbana SRL a deschis o acţiune în instanţă împotriva asociaţiei de locatari SC Cristiro pentru recuperarea banilor. ”Acest cămin are o datorie la Urbana de 6.700 lei, bani pe care nu am reuşit să-i recuperăm până în prezent. Am înaintat o acţiune judecătorească şi sperăm ca datoria să fie plătită. Am continuat să ridicăm deşeurile din zonă pentru a evita poluarea. Cât despre sacii de moloz din faţa căminului, i-am ridicat şi pe aceştia săptămâna trecută cu toate că trebuia ca administratoarea să plătească separat aceste servicii”, a declarat Mariana Oprea, directorul SC Urbana SRL.

Fără acces la facturi

Despre faptul că sunt daţi în judecată pentru neefectuarea unor plăţi de către administrator, locatarii nu au cunoştinţă. “Noi nu ştim nimic, mereu facem şedinţe noi între noi. Ea nu este prezentă. Mai mult, refuză să vină la astfel de întruniri, pe motiv că nu are ce să asculte şi nu o interesează. De când este administrator, Nazarica Gavrilaş nu a făcut nicio şedinţă în care să ne anunţe ce şi cum decurg lucrurile şi unde merg banii noştrii”, au declarat câţiva locatari. Mai grav este faptul că în tot acest timp, Nazarica Gavrilaş a încasat bani pentru salubrizare de la fiecare locatar – 80 lei de persoană în fiecare lună.
Locatarii acestui bloc mai spun că nu au acces la niciun document în ceea ce priveşte cheltuielile puse în cârcă.
Din declaraţiile celor furioşi pe administrator am aflat că aceasta taie chitanţă doar dacă plătesc suma integrală a cheltuielilor. Deşi Gavrilaş nu refuză nici plata parţială a cheltuielilor, aceasta refuză să taie chitanţe pentru acei bani. Şi asta nu e tot.
Mai nou, în căminul SC Cristiro există locatari care au instalate contoare de electricitate. Dar Gavrilaş le-a cerut oamenilor pentru lucrările de instalare alţi bani. 730 de lei, dacă plăteau integral, iar dacă plăteau în două rate atunci suma se majora la 800 de lei. În plus, proprietarii, deşi au contoare proprii în garsoniere, nu au o evidenţă clară a kilowaţilor consumaţi, deoarece tot adimistratorul citeşte aceste contoare şi primeşte facturile. Iar aceste facturi nu sunt înmânate titularilor. Din declaraţiile oamenilor reiese şi că Gavrilaş taxează kilowatul cu un preţ mai mare decât cel legal.

Elisabeta Ciuta

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.