Amenajarea pârtiei de schi din Complexul de Agrement „Wonderland” va fi atribuită prin licitaţie.

Valoarea lucrărilor a fost estimată la aproximativ 25,55 milioane lei, diferenţa până la 27,32 milioane lei reprezentând cheltuielile neprevăzute. Investiţia va fi susţină atât din bani proveniţi din bugetul local, cât şi dintr-un împrumut accesat în acest an de municipalitate. Data limită de depunere a ofertelor este 3 noiembrie.

„Este începută procedura pentru contractarea lucrărilor de execuţie la pârtia de schi din Complexul de Agrement „Wonderland”, amenajarea pâtiei, inclusiv a reţelelor de utilităţi necesare. Termenul până la care se poate depune oferta pentru a câştiga atribuirea acestor lucrări este 3 noiembrie, urmând ca, Comisia de specialitatea să se întrunească şi să analizeze ofertele care vor fi depuse. Este o lucrare destul de importantă pentru noi o lucrare care de mai multă vreme face obiectul realizării documentaţiilor tehnice a planului urbanistic şi în sfârşit am ajuns la etapa de realizare a acestor lucrări. Banii vor fi de la bugetul local care provin din bugetul acestui an, cât şi dintr-un împrumut pe care putem să îl accesăm şi pentru care s-au făcut toate demersurile necesare, şi care va susţine realizarea acestei investiţii”, potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei municipiului Bistriţa, Mihai Ruşti.

Pentru amenajarea acestei pârtii de schi vor fi executate lucrări de defrişare şi nivelare a zonei, se va realiza instalaţia pentru transport pe cablu, dar şi instalaţiile de producere a zăpezii artificiale, precum şi lucrări de instalaţii electrice şi de amenajare de drumuri şi platforme betonate.

 

Complexul de agrement ce urmează să fie construit pe Dealul Cocoşului din localitatea componentă Unirea reprezintă unul dintre proiectele cu care  Ovidiu Creţu, a câştigat primul mandat, în anul 2008, însă de-a lungul anilor, edilul oraşului s-a lovit de opoziţia din Consiliul Local în ceea ce priveşte realizarea proiectului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.