Fabricile brandului „Micești” sunt la vânzare încă din 2019, când instanța a decis dizolvarea societății comerciale care le administra – Bendearcris Prodcom. De 4 ani la vânzare, fabricile au ajuns să coste jumătate din prețul inițial, putând fi cumpărate amândouă cu mai puțin de 500.000 de euro.
În toamna anului 2019, cele două fabrici unde se produceau lactatele sub brandul Miceștii de Câmpie erau scoase la licitație, după ce societatea comercială care le administra intra în insolvență și apoi în faliment.
Una dintre fabrici funcționa în Miceștii de Câmpie, iar alta în Șieu Măgheruș. Fabrica din Șieu-Măgheruș a fost construită în anul 2009, cu fonduri de la Uniunea Europeană. În 2019, lichidatorul BDO Business Restructuring SPRL cerea pe ea 800.000 de euro. Pe fabrica inițială, de la Miceștii de Câmpie, lichidatorul cerea la acea data aproape 150.000 de euro.
Patru ani mai târziu, niciuna dintre fabrici n-a fost valorificată, fiind tot la vânzare. Prețul a scăzut considerabil. În cazul fabricii de la Șieu-Măgheruș, prețul a scăzut cu peste 55% de la licitația inițială, unitatea putând fi cumpărată acum și cu 359.480 de euro. În cazul fabricii de la Miceștii de Câmpie, prețul a scăzut cu 48% de la licitația inițială, la 77.250 de euro.
Fabrica de prelucrare a laptelui de la Șieu Măgheruș include un teren de 14.500 de metri pătrați și construcții de 2.100 de metri pătrați. Fabrica de procesare a laptelui are o suprafață construită de 1.605 mp.
Printre construcții se mai numără o clădire de birouri cu o suprafață construită de 250 de mp, o stație de spălare auto, grup electrogen, stație de epurare. Se adaugă instalații, echipamente de lucru, mobilier și mijloace de transport necesare funcționării fabricii.
Fabrica de la Miceștii de Câmpie funcționează pe un teren cu o suprafață de 2.624 de metri pătrați. Fabrica are o amprentă la sol de 737 de metri pătrați, suprafața construită desfășurată fiind de 1.474 metri pătrați. Aceasta a fost ridicată în anii `80 și renovată în 2007.
De asemenea, mai există o anexă cu o suprafață utilă de 42 de metri pătrați, o fântână betonată scoasă din uz. Cel care va cumpăra fabrica de la Miceștii de Câmpie va avea de făcut renovări serioase.
Lactatele „Miceștii de Câmpie” – o afacere de familie
Societatea care administra cele două fabrici aparține familiei fostului primar din Miceștii de Câmpie, Dumitru Bendean. Aceasta se ocupă de fabricarea și comercializarea produselor lactate și brânzeturilor încă din anul 1998. În prima fază, societatea a pus mâna pe fabrica din Miceștii de Câmpie, care a fost ridicată în anii `80.
În 2007, Bendearcris Prodcom renova fabrica din Miceștii de Câmpie, iar în 2009 inaugura o nouă fabrică de prelucrare și procesare a laptelui în Șieu-Măgheruș, cu ajutorul fondurilor SAPARD. Utilajele au fost aduse din Italia, iar linia era complet automatizată și putea procesa cantități mari de lapte, la o calitate superioară.
Brandul „Lactate Micești” a ajuns chiar și în supermarket-uri și hypermarket-uri și în numeroase județe din țară: Alba, Cluj, Craiova, Brașov, Mureș, Vâlcea, Timiș, Hunedoara și chiar București. Societatea a avut și trei magazine de prezentare în Bistrița și respectiv Cluj-Napoca.
Problemele Bendearcris Prodcom, vechi de un deceniu
Problemele financiare ale producătorului de lactate Bendearcris Prodcom sunt vechi de aproape un deceniu. În 2015, societatea se judeca cu Primăria Șieu-Măgheruș, care o acționa în judecată în speranța de a-și recupera datoriile adunate.
Pentru a evita insolvența, la acea dată din totalul de peste 50.000 de lei datorați primăriei, firma achita 17.000 de lei. Potrivit legislației în vigoare, se putea cerea insolvența unei firme la datorii mai mari de 40.000 de lei, astfel că, printr-un artificiu și o parte mică din datorie achitată, Bendearcris scăpa ca prin urechile acului de insolvență.
„Creanța pentru care primăria le-a cerut insolvența celor de la Bendearcris Prodcom SRL s-a ridicat la 56.580 lei. După ce ni s-a admis cererea de trimitere în judecată, cei de la fabrica de lactate ne-au achitat, în toamna anului trecut, 17.000 de lei. Aceste datorii le-au adunat din neplata impozitului către primărie. Conform legii, dacă nu înregistrează o datorie continuă de peste 40.000 de lei în ultimele 90 de zile, nu poți să le ceri insolvența. De asta ne-au plătit suma minimă. Astfel că, am fost nevoiți să retragem cererea de judecată. În prezent nu au mai achitat nici o altă sumă, și, deși se înregistrează penalități la datoria rămasă, încă nu s-a trecut peste acel prag de care vorbeam mai devreme. Am mai văzut mașini la fabrică și oricum până nu intră în faliment au voie să își continue activitatea. Cât despre angajați, din câte știu eu, doar 6-7 sunt din comuna noastră. Nu are foarte mulți”, declara la acea dată pentru Gazeta de Bistrița, primarul din Șieu-Măgheruș, Sorin Aurel Mititean.
Aceasta era doar o mică parte din datoriile adunate de firma familiei fostului primar din Miceștii de Câmpie. Astfel, la scurt timp după finalizarea procesului cu Primăria Șieu-Măgheruș, Rus Bendean Anca Alina, administratorul societății cere chiar ea insolvența societății. I se aprobă cererea la începutul anului 2016.
În documentația depusă la dosar se arată că datoriile nu sunt de neglijat: “valoarea totală a obligaţiilor societăţii, reprezentând credite si accesorii, obligaţii către bugetul de stat, către furnizori sau alţi creditori, este de peste 1.275.389,71 lei, obligaţii ce nu pot fi achitate la scadenţă”.
În aceeaşi documentaţie apare şi precizarea: “debitoarea arată că nu a mai putut să-şi achite obligaţiile către bugetul statului, acestea fiind la data de 31.12.2015 în valoare de 445.445,00 lei şi către furnizori în sumă de 444.277,81 lei“.
Întrucât nu s-a mai putut redresa, în 2018, firma intră în faliment, iar Tribunalul Bistrița-Năsăud dispune, în cele din urmă dizolvarea SRL-ului și ridicarea dreptului de administrare a acestuia:
„Dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare a acesteia. Fixează termen maxim de predare a gestiunii către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor aferente, după deschiderea procedurii, la 10 zile de la notificare. Dispune notificarea deschiderii procedurii falimentului debitorului, creditorilor şi O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud pentru efectuarea menţiunii, precum şi publicarea în buletinul procedurilor de insolvenţă”, se arată în decizia instanței.
În ultimul an de funcționare, 2017, Bendearcris Prodcom raporta o cifră de afaceri de 4 milioane de lei, un profit de doar 64.134 de lei și datorii de 5,7 milioane de lei. 29 de oameni mai erau angajați în acel an.
În 2016, cifra de afaceri era de 3,3 milioane de lei, profitul de 39.218 lei, iar datoriile de 5,5 milioane de lei. În 2015, cifra de afaceri raportată era de 4,8 milioane de lei, datoriile de 5,4 milioane, iar pierderile de aproape jumătate de milion de lei.