Imobilul în care, momentan, îşi desfăşoară activitatea Liceul de Muzică „Tudor Jarda“ din Bistriţa urmează să fie retrocedat moştenitorului Eleonorei Dahinten, fostul proprietar.
Situaţia nu este una simplă, deoarece cel căruia i s-a recunoscut statutul de moştenitor va deţine doar 4/5 din clădire.

Deşi iniţial a fost despăgubit de statul român, în baza Legii 112/ 1995, acesta a continuat demersurile juridice,după ce legea amintită anterior a fost abrogată (intrând în vigoare Legea 10/2001 şi Legea 247/2005), astfel obţinând retrocedarea. Cu alte cuvinte, profesorii şi elevii pot rămâne pe drumuri dacă nu se vor găsi urgent soluţii. Variantele aflate la îndemâna autorităţilor sunt: cumpărarea imobilului de la proprietar, dacă acesta doreşte să-l înstrăineze, construirea sau mutarea liceului într-un alt sediu, respectiv prelungirea contractului de închiriere. Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud (ISJ BN) vrea, însă, cu tot dinadinsul să cumpere clădirea de la proprietar.
Proprietarul a câştigat în instanţă imobilul şi solicită o chirie lunară de peste 7000 de lei, dar instituţia de învăţământ nu dispune de asemenea fonduri, încât să-şi permită plata chiriei. Reprezentanţii Primăriei Bistriţa spun că, în conformitate cu Legea 10, proprietarul este obligat pe o perioadă de trei până la cinci ani, să încheie un contract de închiriere cu instituţia care în momentul de faţă funcţionează în imobil, iar plata trebuie făcută de la bugetul local. Totuşi, conform legislaţiei aflate în vigoare, pentru a intra în posesie, proprietarul ar trebui să restituie statului cele peste 200 de milioane de lei vechi primite, în urmă cu câţiva ani, ca titlu de despăgubire, sumă calculată la cursul actual al leului, plus contravaloarea reabilitărilor făcute în cursul anilor.

Responsabilitatea este a Primăriei şi a ministerului de resort

Claudiu Şular, directorul Liceului de Muzică „Tudor Jarda“ spune că a solicitat o întâlnire cu reprezentanţii autorităţilor locale. „Am solicitat o întâlnire cu administraţia locală, în speţă cu reprezentanţii Primăriei municipiului Bistriţa şi ai Consiliului Local, în vederea găsirii unor soluţii. În acest an, noi ar trebui să eliberăm clădirea dacă aceasta nu se cumpără”. Conducerea instituţiei de învăţământ susţine că ar fi ideal ca administraţia locală să cumpere de la proprietarul de drept această clădire, deoarece imobilul este dotat cu mijloacele necesare studiului acestui tip de învăţământ vocaţional. „O altă soluţie ar fi mutarea într-o altă clădire adecvată acestei categorii de învăţământ. Bine, această responsabilitate revine Primăriei Bistriţa şi Ministerului Educaţiei”, a adăugat Şular.
Liceul de Muzică „Tudor Jarda” nu are fondurile necesare pentru a plăti proprietarului chiria solicitată, care se cifrează la 7.000 de lei lunar. În consecinţă Primăria Bistriţa şi Consiliul Local trebuie să ia cât mai repede o decizie în privinţa soluţionării acestei situaţiei.
ISJ BN şi conducerea instituţiei de învăţământ au şi posibilitatea de a include şcoala pe lista de construire a campusurilor şcolare, cu finanţare europeană. Potrivit specificului unităţii de învăţământ cu profil muzical, instituţia ar trebui să aibă 12 săli de clasă, sală de festivitate şi treizeci de cabinete pentru orele individuale de instrumente şi canto.

Legile, bată-le vina!

Moştenitorul clădirii a fost despăgubit, în urma cu câţiva ani, în baza Legii 112/ 1995, cu suma de 232.299.940 lei vechi, conform procedurii în cazul imobilelor şi terenurilor naţionalizate, în care funcţionau instituţii precum şcoli sau spitale. Ulterior, această lege a fost abrogată şi au intrat în vigoare alte legi, precum Legea 10/2001 şi Legea 247/2005, acte normative care reglementează şi aduc completări Legii 10. În baza acestor prevederi legale, proprietarul poate să intre în posesia imobilului şi terenului aferent care fac obiectul cererii de retrocedare. În situaţia dată, proprietarul a refăcut cererea de retrocedare. Numai că pentru a intra în posesie, acum acesta trebuie să restituie statului suma primita cu titlu de despăgubire în baza Legii 112/1995. „Problema a apărut în momentul în care moştenitorii au reluat solicitarea de retrocedare pe coordonatele noii legi, Legea nr.10. Ei apucaseră să fie despăgubiţi, nu ştiu dacă total sau parţial”, a precizat pentru Gazeta de Bistriţa, purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistriţa, Mihai Ruşti.
În plus, proprietarul deţine doar 4/5 din clădire, atât cât i-a revenit potrivit actelor.

Administratori ai şcolilor doar… generic vorbind

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistriţa a mai precizat că dosarele prin care foştii proprietari sau urmaşii acestora solicitau retrocedarea unor imobile în care funcţionează instituţii ale statului au fost doar centralizate de administraţia publică locală şi, ulterior, au fost trimise comisiei speciale de la Bucureşti. „Noi am fost intermediarii doar, interfaţa în teritoriu pentru colectarea acestor solicitări şi completarea acestor dosare, acolo unde era cazul”, a afirmat Ruşti.
Dacă directorul Liceului de Muzică susţine că responsabilitatea pentru rezolvarea situaţiei imobilului revine administraţiei locale, de cealaltă parte a baricadei, Mihai Ruşti spune că cel mai interesat ar trebui să fie ISJ BN. „Liceul în cauză este al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud şi al Ministerului Educaţiei. Noi am urmărit această problemă şi, în momentul în care se întâmplă astfel de situaţii, e normal ca Primăria să se implice şi să caute soluţii, chiar dacă şcolile nu ţin de noi. Acestea reprezintă o structură subordonată Inspectoratului (n. r. – ISJ BN). Noi ca administratori, la modul generic, nu am vrea să rămână în stradă profesorii şi copiii”, a adăugat Ruşti. De asemenea, el a mai precizat că pentru a construi un alt imobil sau pentru a găsi o altă locaţie unde să funcţioneze Liceul de Muzică sunt necesare sume care nu sunt disponibile din bugetul local. „Multă lume nu înţelege care este implicarea financiară a autorităţilor locale în ceea ce priveşte susţinerea unităţilor de învăţământ. Finanţarea noastră pentru învăţământ merge pe două filiere: salarizarea profesorilor, care se face din sume de la bugetul de stat, bani pe care noi doar îi primim şi îi dăm mai departe, respectiv partea de întreţinere (salubrizări, igienizări, reparaţii curente)”, a mai precizat Ruşti. Cât despre posibilitatea plăţii chiriei cerută de proprietar, acest lucru trebuie stabilit în Consiliul Local, de unde propunerea de să primească avizul favorabil. Pe de altă parte, autorităţile nu consideră situaţia ca fiind una disperată, deoarece, spun aceştia, se vor găsi soluţii.

Nu se pune problema evacuării

ISJ BN nu vrea să renunţe nici în ruptul capului la această clădire. Contactat telefonic de redactorul Gazeta de Bistriţa, inspectorul şcolar general Vasile Marc a ţinut să precizeze: „Într-adevăr există o sentinţă definitivă. În anul 2008 s-a făcut o evaluare de către un expert neutru, iar valoarea stabilită atunci a fost de 3.520.000 de euro. Vrem să facem o reevaluare a clădirii, pentru că valoarea imobilelor la momentul respectiv a fost alta, comparativ cu această perioadă”. De altfel, Marc spune că urmăreşte iniţierea unui proiect de hotărâre de guvern, prin care plata către proprietar să se facă eşalonat. Încă un atu pentru ISJ: „Proprietarul este un om de foarte bună credinţă, care înţelege şi vom iniţia toţi paşii care trebuie parcurşi, iar împreună cu el o să stabilim un grafic prin care să primească banii”, a mai precizat Marc.

Raimond PETRUŢ

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.