Leonida Pop, un român la curtea împăratului Iosif I

 

Ţinutul este cunoscut, în cele mai vechi documente, sub numele de Districtus Rodnensis sau Vallis Rodnensis din cauza că în vremea atestării lui în acele documente localitatea Rodna era vestită prin minele ei de aur şi de argint, prin starea economică destul de prosperă a locuitorilor de acolo.

Dupa stabilirea definitivă a resedintei arhidiaconatului (protopopiatului), apoi a comandamentului regimentului român-grăniceresc, în urma înfiinţării de şcoli, Năsăudul a devenit atât centrul cultural-religios, cât şi centru administrativ şi militar al ţinutului, acordându-i-se rangul de oraş. De aceea, cu timpul, vechile denumiri au dispărut, rămânând cunoscută ca ultimă numire istorică pentru acest ţinut cea de Districtul Năsăudului, iar districtul militar al celor 44 de comune componente ale regimentului e numit Districtul Grăniceresc Militar.

Unii istorici pledează pentru consacrarea anului 1245 drept data istorică a primei atestări documentare a Năsăudului sub numele de Naszod.
Cea mai mare izbândă a oamenilor acestor locuri, a grănicerilor năsăudeni, s-a concretizat în şcolile lor. De aici au plecat oameni de seamă, care au făcut cinste Năsăudului, dar şi întregului neam românesc. Faima Năsăudului este în mod special sublinaită de cei 19 academicieni originari din acest oraş de pe Valea Someşului sau care s-au şcolit aici.

Există însă şi alte personalităţi ale acestui loc, la fel de importante ca şi cei 19 academicieni care au adus atâta faimă oraşului. Una dintrea acestea este generalul Leonida Pop.

Fiu al graniţei năsăudene, generalul Leonida Pop a provenit dintr-o familie de români, originari din satul Bichigiu. El s-a născut în Năsăud, la data de 15 octombrie 1830, şi este nepotul lui Grigore Pop, cel dintâi ofiţer român după înfiinţarea Regimentului II de graniţă din Năsăud. Grigore Pop a avut patru băieţi – Ion, Matei, Gavrilă şi Leon – tatăl lui Leonida. Leon Pop a fost ca şi tatăl său, Grigore Pop, ofiţer în Regimentul II de graniţă, unde a servit până în anul 1850. Acesta a luat parte la războaiele napoleniene între anii 1812 – 1815. Leon Pop a fost căsătorit cu fiica maiorului Wurzer, care a venit din Germania la înfiinţarea graniţei. Din această căsătorie au rezultat trei fete – Laura, Matilda şi Ida, şi un băiat – Leonida.

Leonida Pop a absolvit şcoala militară din Năsăud. În anul 1843, aflându-se cu tatăl său la Viena, Leonida Pop a fost primit în audienţă de împăratul Ferdinand, care a fost desoebit de impresionat de agerimea şi isteţimea sa. Se presupune că datorită acestor calităţi Leonida Pop a fost primit, la vârsta de doar 13 ani, la Academia Militară Tereziana, din Wienar-Naustadt. După finalizarea studiilor militare din cadrul acestei academii, în anul 1851, Leonida Pop a fost avansat sublocotenent şi repartizat la Regimentul de infanterie „Carl Ferdinand”, garnizoana din Sibiu, unde a servit ca adjutant până în anul 1854.

 

Pentru că era deosebit de atras de studiile militare, tânărul Leonida Pop a cerut să fie admis la Cursul Militare Superior  – Kriegschule – pe care l-a terminat în anul 1857, cu gradul de locotenent. Doi ani mai târziu, în 1859, el a fost avansat la gradul de căpitan în statul major, când a luat parte şi la campania din Italia. În timpul acestei campanii, căpitanul Leonida Pop s-a distins în lupta de la Magenta, unde austriecii au fost biruitori. Deşi sufletul victoriei de la Magenta a fost tânărul căpitan român, cel care a fost încununat cu laurii victoriei a fost generalul corpului de aramată din care făcea parte Leonida Pop. Astfel, prinţul de Hessen a primit cea mai înaltă distinţie militară, decoraţia „Maria Tereza”, iar românul, nefiindu-i recunoscute meritele, a rămas încă şapte ani la gradul de căpitan. Din acestă cauză, Leonida Pop, profund nemulţumit, a fost tentat să părăsească armata, însă părinţii şi rudele sale îl conving să rămână.

După ani buni, curtea de la Viena şi-a dat seama de greşeala făcută şi îi acordă lui Leonida Pop decoraţia „Crucea pentru merite”, aceasta fiind însoţită de o lungă scrisoare din partea prinţului de Hessen, plină de laude şi recunoştinţă.

LA 51 de ani, Leonida Pop a fost chemat telegrafic la Viena pentru a ocupa postul de şef al Cancelariei imperiale. Un an mai târziu, acesta a fost numit adjutant al Majestăţii Sale Împăratul Francisc Iosif I. După încă doi ani, acesta este numit consilier intim al împăratului, mai bine spus sfetniculş de taină al acestuia, fiind totodată avansat la gradul de general de divizie. La 59 de ani, Leonida Pop este avansat la gradul de mareşal al artileriei. Acesta a mai primit, alături de decoraţiile şi ordinele statului austriac, şi ordine şi decoraţii din partea altor state, cum este ordinul rusesc „Sf. Ana”. De asemenea, a fost decorat şi de regele Carol I al României.

În anul 1889, Leonida Pop se îmbolnăveşte destul de grav, dar pentru calităţile sale deosebite şi trăsături morale alese, fiind de asemenea şi un mare strateg, este păstrat la curtea imperială din Viena în înaltele funcţii timp de opt ani.

Cu toate că Leonida Pop a ajuns unul dintre cele mai importante pesonaje de la curtea imperială, acesta nu-şi uită originea sa şi păstrează legătura cu rudele din Năsăud, aspect dovedit de corespondenţa purtată cu acestea, şi pe care de altfel le şi vizitează destul de des. Acesta a rămas în sufletul său un năsăudean autentic care nu s-a îndepărtat de locurile natale până la sfârşitul vieţii.
Soral lui Leonida Pop, Ida, a fost căsătorită cu unul din descendenţii familiei Goldschmidt, cu care a avut cinci fete căsătorite în Năsăud cu I. Marţian, V. Şotropa, J. Ulrich, L. Vadkerty şi prof. I. Scridon.
Generalul Leonida Pop s-a stins din viaţă la Baden-Baden, în data de 1 decembrie 1908. Potrivit dorinţei sale, urna cu cenuşa lui a fost adusă şi depusă în cavoul familiei Goldschmidt.

Liana Mureşan