Rromii, sau mai corect spus, tiganii numarau la recensamântul din anul 2002, în jur de 208.940 de persoane, la nivelul întregii tarii, ocupând locul al treilea, dupa români si maghiari. Este posibil ca numarul tiganilor sa fie mult mai mare, deoarece multi au preferat sa se declare români sau maghiari. În judetul Bistrita-Nasaud, potrivit aceluiasi recesamânt, s-au declarat tigani un numar de 11.155 de persoane, adica 3,9% din totalul populatiei, fiind de asemenea a treia etnie ca reprezentare numerica, dupa români si maghiari. Este interesant faptul ca la recesamântul din 1930, în judetul Bistrita-Nasaud, s-au declarat tigani 8.471 de persoane, la cel din 1956, 5.677, la cel din 1966, 3.023, în 1977, 2.880, în 1992, 9.004, iar la cel din 2002, ultimul care a avut loc în România, s-au declarat tigani, 11.155 de persoane. Problema tiganilor din România a intrat din nou în atentia opiniei publice, odata cu presupusa crima a tiganului Mailat, a taberelor de tigani proveniti din România instalate la periferia marilor orase italiene, dar si a infractiunilor comise de acestia si nu numai. Toata aceasta vâlva mediatica provoaca o curiozitate marita fata de misterul originii si istoriei tiganilor.
În judetul Bistrita-Nasaud, tiganii reprezinta circa 3,9% din totalul populatiei judetului, fiind situatii pe locul trei ca pondere, dupa români si maghiari. Cei mai multi tiganii se gasesc în comunele Teaca, Lechinta, Romuli, Zagra, Reteag si Livezile. Comunitati compacte de tigani se gasesc în comuna Tiha-Bârgaului, satul Tureac, în zona numita Bozgani, Rusu-Bârgaului, catunul Bureauca, zona Budacului si Vermes. De unde sunt tiganii si cum au ajuns sa se stabileasca în România si în zona Bistritei? De-a lungul secolelor, numerosi istorici au încercat sa desluseasca aceasta enigma, separând adevarul de legenda. Au aparut tot felul de teorii, multe contradictorii si care se anuleaza una pe alta. Unele dintre acestea par cu totul halucinante si ca atare sunt greu de crezut, iar altele au la baza cercetari serioase din domenii extrem de diverse. Lipsa de izvoare istorice, de documente, de vestigii, a dus la aparitia a tot felul de legende ale tiganilor. Cu toate ca s-a apelat la studii de antropologie, etimologie si etnografice, teoriile cu privire la originea tiganilor ramân vagi.
Una din cele mai cunoscute ipoteze în legatura cu originea tiganilor, este ca acest grup etnic ar fi plecat din India, în perioada 700-1.000, dupa Hristos. Mohamed bir Kasszim a ocupat în 712 Sindul, apoi Mahmud în 1001 ocupa o mare parte a Pandzsabului. Una din primele atestari ale existentei tiganilor este un document istoric din 1126, în care se arata ca anumiti califi au asezat pe stramosii tiganilor în Siria si Armenia. Doua sute de ani mai târziu, hoardele mongole ale lui Timur-Lenk, navalind în India, i-ar fi alungat pe tigani în Samarcand. Se banuieste apoi, ca mai târziu, tiganii au ajuns în peninsula Balcanica, împreuna cu trupele otomane, în calitate de sclavi sau robi. Pe teritoriul actual al României, primul document care atesta o prezenta tiganeasca a fost un act emis în anul 1385, de Domnul Tarii Românesti, Dan I, prin care acesta a daruit Manastirii Tismana un domeniu pe care traiesc 40 de familii de tigani robi sau "atigani", cum sunt numiti în document. De când se aflau ei în Tara Româneasca, de unde au venit ei, documentul cu pricina nu ne mai spune.
<h5>Carturarii omâni despre tigani</h5>
Marele istoric, Nicolae Iorga, era convins ca tiganii din Tara Româneasca au venit odata cu marea invazie a tatarilor din anii 1241-1242. Probabil ca atunci au fost adusi si tiganii care s-au stabilit în zona Bistritei, prin pasul Prislop si Rotunda, dar si prin pasul Tihuta. Dupa retragerea tatarilor, acestia au ramas sa traiasca pe meleagurile românesti, ca robi, la curtile boieresti si pe domeniile manastiresti. Tiganii pot fi priviti ca un ultim val al popoarelor migratoare care au invadat Europa, cu o caracteristica nemaiîntâlnita la aceste popoare, nonviolenta. Stepele nemarginite ale Asiei au trimis în Europa, hoarde care si-au croit drum cu sabia, pârjolind totul în calea lor. Tiganii, acest popor atât de diferit fata de ceilalti invadatori, s-au stabilit în Europa si în Tarile Române, tacut si în liniste, ceata dupa ceata, mai degraba stârnind mila, prin saracia extrema. Istoricii români, începând cu marele carturar si domnitor Dimitrie Cantemir, au nutrit întelegere pentru tiganii care s-au asezat pe pamânturile românesti, încercând sa le priceapa istoria. Alecu Russo, pe la 1848, îi caracteriza ca fiind un popor bizar care traieste împreuna cu noi de secole si pe care nu reusim sa-l întelegem. Dimitrie Cantemir scria: "tiganii sunt împrastiati în toata tara si nu e boier care sa nu aiba mai multe familii supuse lui. De unde si când a venit acest neam de oamenii în Moldova, nici ei nu stiu si nici analele noastre nu o spun. Întrebuinteaza o limba care este obisnuita tuturor tiganilor din aceste parti si este amestecata cu multe cuvinte chiar persane. Alta meserie, afara de ferarie si armarie, cu greu au, natura li-e aceiasi ca si în alte tari, au aceleasi moravuri si suprema lor virtute si diferenta specifica este furtul si lenea". Marele enciclopedist Cantemir era nedumerit de prezenta în limba vorbita de tigani a lexicului persan, un semn al existentei istorice a tiganilor în adâcurile Asiei si pe coastele Marii Mediterane. O întrebare persista de atunci. Care este tara de origine a acestui popor? O chestiune se pare ca este certa, tiganii au fost priviti de unii istorici ca ultimul val migrator venit în Europa, dar cu o caracteristica diferita fata de celelate popoare migratoare, nonviolenta. La sosirea tiganilor, Europa era un teritoriu al liberei circulatii.
<h5>Tiganii, în pelerinaj</h5>
De la mentionari sporadice în cronici, tiganii devin tot mai prezenti în peisajul european. În epoca au circulat tot felul de legende, din care una sustinuta de regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, care spunea ca tiganii ar fi fost cei care au confectionat cuiele cu care a fost tintuit pe cruce Isus Hristos sau ca ar fi fost chiar calaii acestuia si din aceasta cauza aveau un pacat de ispasit, sa circule dintr-un loc în altul si sa nu-si gaseasca o patrie a lor. Prin anul 1423, Sigismund de Luxemburg a acordat unei cete de tigani un permis de libera circulatie care le permitea sa umble prin Ungaria timp de sapte ani, pentru iertarea pacatelor. Unul dintre cei mai avizati istorici ai tiganilor, un scotian, Angus Frazer a numit acest pelerinaj "marea smecherie", deoarece profitând de acest drept, de circulatie libera, cetele de tigani se înmultesc peste masura, iar orasele din Italia, Germania si Franta sunt asaltate de cereri de sprijin pentru pelerinaj. Primariile si consiliile locale satisfac initial cererile tiganilor, dar dupa câtiva zeci de ani povestea cu pelerinajul, în scopul purificarii si iertarii pacatelor nu mai este crezuta si apare o prima reactie de respingere. Tot mai putine orase din Europa Occidentala erau dispuse sa permita cetelor nomade de tigani sa se aseze la periferia lor. De atunci, în Italia si Germania au început sa fie organizate primele vânatori de tigani, în scopul alungarii acestora. În estul Europei s-a întâmplat un fenomen invers, tiganii au fost acceptati si au fost transformati în robi, fiind prima încercare de sedentarizare a acestora, mai ales în Tarile Române. În Serbia, Bulgaria si Grecia, tiganii chiar s-au bucurat de privilegii si de libertate de miscare, iar în Ungaria, Polonia si Rusia, au fost primiti, dar cu o mare retinere. Povestea cu pelerinajul tiganilor a prins si în Ardeal, astfel ca pe la 1417, un sas ardelean bogat, Andreas Horvath, din Brasov, nota în limba latina ca a donat unei cete de pelerini saraci din Egipt, un numar de 40 de oi, pentru ca atunci când se vor reîntoarce în Egipt sa se roage pentru mântuirea sufletelor lor. Se pare ca în mod deliberat, tiganii au lansat povesti cu privire la originea si la motivele migrarii lor, în scopul atragerii simpatiei gazdelor lor.
Alte legende au fost raspândite în scopul denigrarii si trezirii urii populatiilor cu care convetuiau, cum a fost cazul apocrifei evanghelice care plaseaza un grup de tigani la picioarele Mântuitorului. Vâzându-l pe Isus Hristos rastignit, în loc sa fie cuprinsi de mila si compasiune, tiganii ar fi furat hainele lui Isus. "Este aceasta fapta umana?" le-ar fi spus Isus. "Este ea posibila sub cer? Fii blestemat, tu popor al tiganilor. Fara patrie sa umbli si nicaieri sa nu gasesti odihna". Aceste legende îi demonizau pe tigani, condamnându-i la pribegie, asa cum s-a întâmplat si cu evreii.
<h5>Originea limbii tiganesti</h5>
Teoria originii egiptene a tiganilor nu i-a multumit pe istorici, astfel ca pe la 1783, istoricul H.M.G Grelmann a constatat o înrudire a limbii vorbite de tigani cu vechea sanscrita. S-a concluzionat ca limba tiganilor e strâns înrudita cu limbile neo-ariene din India de Nord. Ulterior s-a demonstrat ca înainte de migrarea spre tarile europene, tiganii au petrecut o vreme în Afganistan. Istoria, etnografia si lingvistica au concurat la stabilirea unor repere ale originii tiganilor, dar se pare ca nu a fost îndeajuns, deoarece nici pâna astazi nu se stie cu precizie zona exacta unde s-au nascut si au trait tiganii pâna la prima migrare spre Europa. Nu se stie nici când si din ce cauza a început aceasta migrare. Un cercetator român, Ion Chelcea, este de parere ca tiganii ar proveni dintr-o semintie din Industan, din neamul "cingarilor", desi unii cercetatori nu au reusit sa stabileasca nici o legatura între limba tiganeasca si vreun dialect viu indian, asa ca, desi limba tiganeasca se aseamana cu mai multe limbi indiene, tiganii nu ar fi avut o patrie stabila în India. Doi cercetatori occidentali, Eugene Pittard si Martin Blok, sunt de partere ca atunci când se va stabili cât sânge aric curge în vinele tiganilor, se va putea stabili o legatura cu popoarele indiene Dravida sau cu popoarele si mai vechi, Mon-khmer, tot din India. Cercetarile acestora au stabilit doua tipuri de tigani, unul cu trasaturi regulate, fata ovala, bine conturata, barbie proportionata, nas drept. Celalalt tip are nasul înfundat, barbia tesita, umerii obrajilor proeminenti. Un al cercetator, profesorul francez, P. Battailard, cauta originea uneia dintre aceste ramuri de tigani în zona elena, în cadrul triburilor trace. Aduce drept dovada în sprijinul teoriei sale un citat din Homer, care în Iliada si Odiseea vorbeste de un popor, "gens", pagân, adorator al zeului Vulcan, care se ocupa cu feraria. Hellanicus de Lesbos, un istoric grec, care a trait înainte de Homer, a sustinut ca tiganii ar fi fost traci si ca antemergatori ai lucrului în prelucrarea fierului si-ar fi însusit meseria în Asia Mica. Un orientalist olandez, M.J de Goeje, stabileste leaganul tiganilor înauntrul Asiei, în Mesopotamia. Unele izvoare vechi persane îi mentioneaza pe tigani sub numele de "iuri" sau "iuli", iar unele izvoare arabe îi numeste "zotti". Un secol mai târziu, se întâlnesc primele grupuri de tigani în Imperiul Bizantin. Practic Bizantul i-a botezat tigani, de la grecescul "athinganos" sau "atsinganos".
Cu migrarea primelor cete de tigani nomazi, prin sec. XIV începe, de fapt, istoria europeana a tiganilor. Exodul a fost lent, în etape si pe drumuri diferite. Din Valahia, tiganii s-au revarsat treptat în Grecia, Ungaria si în celelalte tari balcanice, Bulgaria si Grecia. Se crede ca tiganii au ajuns în Europa prin Valahia, prin sudul Rusiei si printr-o ruta mediterana, pentru cei veniti din Asia Mica. O poarta de scurgere a fost si invazia tatarilor, care i-au adus cu ei pe tigani, ca robi. Tiganii sunt una din cele mai vechi entitati etnice din România si acest fapt explica atasamentul tiganului fata de modul de viata românesc.
Când se cauta explicatii stiintifice, unii istorici nu uita sa evoce toleranta româneasca, iar tiganii situeaza pe primul loc România, ca loc unde le place sa traiasca, iar Germania este pe ultimul loc. La sfârsitul secolului XIX-lea, o treime din toata populatia tiganeasca europeana traia în România, circa 200.000 de tigani.
Orcât de primitori au fost românii cu tiganii de-a lungul istoriei, au fost si manifestari si momente de dispret fata de tigani. Momentul a atins apogeul, în anii dictaturii antonesciene, când circa 23.000 de tigani au fost deportati în Transnistria. Manifestari antitiganesti au fost semnalate si în anii post-decembristi, cele mai grave au fost conflictele din localitatea Mihail Kogalniceanu, judetul Constanta, din toamna lui 90.
<h5>Instrumentele comunismului?</h5>
În perioada comunista, tiganii au avut o situatie mai aparte, unii dintre ei fiind implicati în edificarea noului regim si acest fapt a condos la aparitia unor prejudecati, existând voci care au pus pe seama acestor minoritari instaurarea modelului sovietic de la noi, afirmându-se despre tigani ca ar fi constituit instrumentele "declasate" si "brutale" ale aparatului de represiune, securitate si militie. Exista un adevar în acest lucru, multi tigani au fost folositi de catre regimul comunist pentru consolidarea regimului, dat fiind faptul ca aveau o "origine sociala sanatoasa", iar, în plus, fusesera si victime ale regimului antonescian. Asa se explica faptul ca multi primari, ofiteri inferiori din Militie si Securitate, au fost etnici tigani si singura lor pregatire a fost cursurile rapide la Scolile de Partid. Comunistii au dus începând cu 1948 o politica de sedentarizare a tiganilor nomazi, iar în luna aprilie s-a declansat o vasta operatiune de identificare a satrelor de tigani si înregistrare a lor la Birourile de Evidenta a Populatiei. A fost o operatiune dificila si de lunga durata care a presupus întocmirea actelor de identitate si atribuirea de nume uzuale românesti. Acest aspect a fost o actiune care a revolutionat comunitatile de tigani, majoritatea neavând decât un singur nume si de multe ori cu conotatii vulgare, pornografice, antisociale. Regimul comunist a cautat sa "românizeze" si habitalul tiganilor, prin sedentarizare si masuri de eliminare a nomadismului. Odata cu politica de sistematizare fortata a satelor, tiganii au fost mutati la marginea oraselor, ori în casele sasilor, cum s-a întâmplat în Transilvania. Exemplul cel mai concludent a fost Bistrita, unde tiganii au fost mutati chiar în buricul târgului, în casele sasilor, iar acestea odata cu trecerea timpului au devenit adevarate ruine. Despre situatia tiganilor din Bistrita, cel mai concludent vorbeste un document adresat Consiliului de Ministri, la 28 iunie 1952, referitor la tiganii din regiunea Rodna, o comunitate formata din 5.980 de suflete. "În general locuiesc în case si bordeie si numai în mica masura în corturi. Asezarile acestei populatii sunt la periferia satelor si sub forma grupata. Locuintele sunt insalubre, cu exceptia câtorva cazuri din orasul Bistrita. Conditiile sanitare le lipsesc din cauza insalubritatii locuintelor si a alimentatiei insuficente. În ceea ce priveste viata culturala, aceasta categorie de populatie în ultimii doi ani a reusit sa fie încadrata în actiunile de culturalizare a maselor, astfel ca populatia scolara frecventeaza scolile în proportie de 50-60%, iar numarul analfabetilor este de 30%. Ocupatiile mai frecvente sunt urmatoarele, la sate, fierari, caramidari, cei mai multi, geambasi, muncitori forestieri, muncitori agricoli si o mica parte muzicanti. La orase, ospatari, chelneri, muzicanti, hingheri, maturatori". În zilele noastre, cu mici exceptii, situatia a ramas aceiasi, sau chiar a involuat. Asa ca situatia din Italia nu este noua sub doar ca problema tiganilor devine una internationala, nu doar a noastra. Legenda tiganilor continua.
Zaharia Cotoc
