Deputații au respins marți definitiv, în ședința din plen, proiectul de lege privind amnistia și grațierea, conform unui comunicat de presa al Camerei Deputaților. Propunerea legislativă care stabilea amnistierea unor infracțiuni prevăzute de Codul Penal, precum și gratierea unor pedepse cu închisoarea a fost înscrisă inițial pe ordinea de zi a ședințelor Camerei Deputaților în decembrie 2013, dar apoi a fost retrimisă la comisii și lăsată în dezbatere publică.

Proiectul de lege în forma adoptată inițial de Comisia juridică stabilea că se amnistiază infracțiunile pentru care Codul Penal sau legile special prevăd o pedeapsă privativă de libertate de până la șapte ani inclusiv sau amendă. Conform reglementărilor, aministia înlătură răspunderea penală pentru infracțiunea săvârșită, în toate formele ei de participație penală, autori, coautori, instigator, complice și participatei improprie.

Documentul prevedea grațierea în întregime a pedepselor cu închisoare de până la șase ani inclusiv, precum și a pedepselor cu amendă, aplicate de instanța de judecată. În întregime urmau să se grațieze și internările într-un centru de reeducare ale minorilor dispuse de instanțele de judecată.

Pe de alta parte, nu urmau să beneficieze de amnistie sau grațiere cei care au săvârșit următoarele infracțiuni: omor, vătămare corporală gravă, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, lipsirea de libertate în mod ilegal, viol, act sexual cu un minor, perversiune sexuală, incest, tâlhărie, înșelăciune, delapidare, ultraj, tortură, evadare, trafic de stupefiante sau falsificarea de monede sau alte valori.

Măsura grațierii nu urma să fie aplicată persoanelor aflate în stare de recidivă, celor care nu au început executarea pedepsei închisorii, deoarece s-au sustras de la executarea acestora, precum nici celor care au început executarea, dar ulterior s-au sustras.

 

„Persoanele grațiate care, în curs de 3 ani, săvâșresc cu intenție o infracțiune vor executa, pe lângă pedeapsa stabilită pentru acea infracțiune și pedeapsa sau restul de pedeaspă neexecutat ca urmare a grațierii”, se mai arată în propunerea legislativă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.