Președintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri legea potrivit căreia românii vor putea susține examenul teoretic pentru obţinerea permisului de conducere oriunde în ţară, nu numai în localitatea de domiciliu. Examenul practic va rămâne însă să fie dat în condiţiile actuale.

Legea a fost adoptată de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, pe 13 februarie, cu unanimitate de voturi.

„Proba teoretică de verificare a cunoștințelor pentru obținerea permisului de conducere se poate susține la orice autoritatea competentă de pe teritoriul României cu respectarea condițiilor de vârstă, potrivit legii.

Proba practică pentru obținerea permisului de conducere și eliberarea acestuia se realizează de către autoritatea competentă pe raza căreia solicitanții își au domiciliul ori reședința în sensul art. 231 alin. (2) sau, în cazul celor aflați la studii în România de cel puțin 6 luni, de către autoritatea competentă pe raza căreia se află adresa unde locuiesc”, se arată în amendamentul de deputați.

Proiectul pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă nr.195 din 12 decembrie 2002 privind circulaţia pe drumurile publice prevedea că și proba practică se putea susține oriunde în țară, însă acest aspect a fost eliminat deoarece, conform raportului comisiilor de specialitate, autorităţile competente din domeniu nu au posibilităţi tehnice să poată să fie dat oriunde în ţară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.